De vorbă cu Tutankhamon, despre regi, evrei și Mihai Șora

Motto: Prov, 27,6: Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşie/dar sărutările unui duşman sunt înșelătoare.

PMI: Ai fi dat și tu, dragă Tuthankamon, un cal pe un regat? Ce n-ai fi dat să trăiești mai mult? Ai fi avut parte, poate, de experiența regelui Mihai. Pe care azi îl admiră mulți. Dar căruia i s-a luat tot, când era viu. Dar acum, întrucât te-ai învrednicit să renaști, chemat în trup vechi-nou de juni dezaxați, care l-au poreclit pe tizul ultimului rege român, Mihai Șora, ”Tutankhamon”, hai să stăm strâmb, să judecăm drept și să punem țara, istoria și crizele ei la cale. Hai adică să aflăm, mai întâi, cum este să fii mort?

TUT: Plicticos de obicei, dar depinde.

PMI: De ce anume?

TUT: De cât sens ți-a avut viața. Dacă le-ai fost altora indiferent, un blestem, sau, dimpotrivă, o binecuvântare. Dacă din ”credincioșie le-ai pricinuit răni prietenilor” sau ”dacă ți-ai sărutat înșelător camarazii de drum”.

PMI: Mă bucur nespus că, după atâta amar de vreme, ai reușit în fine să-ți părăsești lințoliul. Te admir că ai ales tocmai unui filosof român ca să-ți refaci apariția după mai bine de 3.300 de ani. Dar mă întreb: la ce bun te-ai reîntrupat? Cui prodest să revii în această lume inflamată, deșucheată și, parcă, pe ducă? Nu era mai bine să rămâi acasă și să savurezi vizita colegială la dictatorul local Sisi a prezidentului român, poreclit de cineva, spre amuzamentul multora, cu trimitere la tine,”Ramsas Mutankhamon”? Glumeții afirmă că s-a ales acolo cu ”șase case și-o piramidă”.

TUT: Hai să nu vorbim de încă un rege-soare care-și distruge țara înțepenit cum e în vanitate, narcisism și prostie. Prea am fost și eu așa. Îmi place că mi-am luat adio de la Egipt, dar mi-am refăcut apariția într-un tărâm la fel de aiurit de ideologi, care vor toți să vă ”salveze” și să vă pregătească un viitor luminos. Am impresia, vorba chinezului, că sunt ”blestemat să trăiesc în vremuri interesante”. Iar voi sunteți mai interesanți decât tot ce s-a pomenit în ultimele 3-4 milenii, dacă, într-o democrație - fie ea și defectă rău - ca a voastră, ați ajuns să vă disprețuiți înțelepții, în timp ce vă puneți ratați, combinagii și impostori în fruntea statului și guvernelor ca să vă lăsați mințiți, furați și cenzurați de ei. E clar. Țara în care m-am trezit din morți e ca a mea, pe vremuri. Dereglată rău. Dereglată mintal de manipulatorii marilor preoți corupți, securiști parcă le ziceți voi. E țicnită de conspiraționiști auriți ca sarcofagul meu, dar duhnind a neghiobie precum carul răsturnat cu proști la Caracal. Și e delirant inflamată de jurnaliști vânduți, ba până și de diplomați.

PMI: Vorbești de cei localizați la Washington, ca domnul Chivel Porumb? Care-i face scriitorului și filosofului în care ai transmigrat „urări arzătoare de moarte”, înrudite cu ameninţările cu moartea în genul celor multe, primite de Șora de la oameni din Servicii, acoperiţi sau descoperiţi, tovarăşi de nădejde ai ceauşismului târziu, reconvertiţi, după 1990, la afaceri cu statul, diplomaţie, gazetărie-coroi şi alte obligaţii de partid?

TUT: Ți-a plăcut cum am reacționat în Șora la preopinent? L-am ștampilat pe el și pe alții cu un verdict blând: ”Dumnezeu să-i ierte”.

PMI: Am văzut. Pare din categoria întorsului celuilalt obraz. La urma urmei, diplomatul Porumb reprezintă totuși nu Egiptul, ci România în SUA, cu rang de ministru „însărcinat cu afacerile“ la New York. E dement? Sau l-o fi contaminat pe om nebunia care a apucat America revoluției culturale, care cenzurează și anulează idei, cântece și oameni dacă nu-s progresiști destul? Sau ți se pare că vestul și farul democrațiilor au rămas teferi la cap?

TUT: Dar au fost oare, vreodată? Cât s-au dat de ceasul morții englezii înainte de a se lăsa pe mâna lui Churchill? Cât și-au oferit obrajii ”sărutărilor înșelătoare ale dușmanului”? Și nu era nevoie de-o apuseană infectare a porumbului exportat la New York. Există și contaminarea autohtonă.

PMI: Serios? La ce te referi? La faptul că denigrarea face casă bună cu tendința spre tiranie, una tare într-o Românie care moare cu zile din pricina inepției în pandemie a mai-marilor ei? În care armata e de departe pe primul loc în topul încrederii românilor, urmată de Biserică, în vreme ce instituţiile democrației sunt la pământ, lanterna roșie a clasamentului?

TUT: Da. Și la ceea ce al meu numește ”puținteii-la-minte” care ”își culeg informațiile de la evz, oficina turnătorului Cristoiu/Coroiu, de la antena condamnatului hoțoman Dan Voiculescu, ori din alte șanțuri media...și de la ventilatoarele de kompromat”. Și care, sclavii mațului, ca un anume preot Robu Ciprian, își insultă aproapele, un om de peste o sută de ani. Unii îl reduc la statutul de ”strigoi bolșevic”. Alții mă insultă la pachet și pe mine, de vreme ce în incultura lor gălăgioasă îl numesc, în derâdere, pe Mihai Șora, Tutankhamon. Pe mine, unul, mă scot din sărite. Pe el însă îl ”amuză”, întrucât, cum zice el, ar avea ”o candoare a juvenilității care-i face simpatici chiar și când dau din picior și scâncesc, vrând să pară fioroși...”.

PMI: Pe naiba candoare. Ce nu-l amuză defel, am înțeles, sunt preoții care, deși chemați ca „păstori de oameni să împartă blânzi și evlavioși pacea, distribuie țanțoși, dihonie, calomnii și insulte pe FB..”

TUT: De acord. Am văzut documentarul Recorder. Pe de altă parte, ai dreptate că și America s-a smintit rău. Iar agitpropul și cenzura corectitudinii politice din vest vă-nvață, în numele progresului, să vă demolați temeinic reperele morale, contemporane, ca și pe cele istorice, cu statui sau fără. Ba vă îndeamnă, prin meșteșugite sugestii, să vă distrugeți școlile, ținându-le închise când pericolul pentru copii e neglijabil în raport cu miza instituțiilor de învățământ; să vă lichidați educația, prefăcută în crescătorie de infantili, instruiți să creadă că a fi victimă și a te lamenta e cheia marilor cariere; să vă faceți praf democrațiile, construindu-vă superstate pentru superoligarhii; să vă dezbinați cât mai temeinic, religios și filosofic, rasial și medical, moral și sexual. Să vă înlocuiți justiția cu alta, strâmbă, dar părelnic mai ”echitabilă”. Și să vă împărțiți în dușmănii eterne între nevaccinați și imunizați, între femei-femei și femei-bărbați, între mame, tați și părinți unu și doi care vor să golească lumea, în interes ecologic, convingându-vă să nu mai aduceți pe lume copii.

PMI: Cum adică? Să-i înlocuim cu mumii? Te văd șocat. Cum să nu fi? Înțeleg că ai venit să ne convingi să prețuim viața și civilizația de care tu n-ai avut parte destul și să nu ne punem capăt descendenței, cum s-a sfârșit, tristă, dinastia ta, a 18-a. Apropo. În al 18-lea veac al civilizației actuale, gânditorilor noștri le-a dat prin cap năstrușnica idee potrivit căreia D-zeu n-ar exista. Un filosof neamț a mai afirmat, după un timp, c-ar fi ”murit”. Iar epigonii lui, că n-ar avea rost să ne mai chinuim căutându-L, că n-ar avea sens să-i alocăm spațiu între noi, că suntem și fără El în stare să ne edificăm paradisul. De atunci, spun unii, ”nu încetăm să eșuăm”. În fapt, nici măcar nu ne mulțumim cu a eșua. Mai și perseverăm, trufaș, în sistematic derapaj. Dar și tu, dragă Tutankhamon, ești un maestru al eșecului. Nu i-ai eliberat și tu zeului vostru unic un certificat de deces? Nu pare că te-a ajutat.

TUT: Mă iei cam tare.

Citiți mâine partea a doua a acestui dialog imaginar.