Depresia, boala secolului

Depresia, cea mai răspândită afecțiune psihică, este considerată de specialiști ca fiind boala secolului. Un raport din 2020 al Organizației Mondiale a Sănătății arată că la nivel mondial peste 350 de milioane de persoane suferă de această boală care este cauza a peste 800.000 de sinucideri în fiecare an. Tentativele de suicid, de multe ori repetate, nu pot fi cuantificate, dar specialiștii consideră că sunt din ce în ce mai prezente.

Potrivit unui raport al Ministerului Sănătății, în urmă cu doi ani în România erau înregistrate peste 500.000 de persoane cu afecțiuni psihice, numărul acestora fiind de două ori mai mare decât în urmă cu zece ani. Dar statisticile sunt înșelătoare în fața realității nemăsurabile, numărul bolnavilor psihic fiind mult mai ridicat. 

Mulți bolnavi evită să meargă la medicul specialist, ducând depresia sau altă boală psihică „pe picioare“. Caută leacul în biserică, la vraci, în descântece, în ceaiuri și preparate din plante despre care au auzit că sunt vindecătoare. Se ascund de ochii lumii, pentru că în România încă mai persistă mentalitatea că orice bolnav psihic este nebun și că e bine să te ferești de el.

Din păcate, tributul acestei mentalități este plătit de cei afectați de o boală psihică. Depresiile sunt generate de un întreg angrenaj al societății care se constituie într-o pânză de păianjen captivă. Lipsa unui echilibru între activitatea profesională și viața de familie, violența domestică, șomajul, insatisfacția generată de obligația de a lucra în cu totul alt domeniu decât în acela pentru care te-ai pregătit, divorțurile, alcoolul și drogurile, viața de unul singur, toate acestea sunt cauze ale depresiei.

Singurătatea lovește cel mai mult persoanele în vârstă. România are o populație îmbătrânită, fapt ce conduce la creșterea alarmantă a senilității și a bolii Alzheimer în rândul acesteia. Căminele de bătrâni ale statului sunt insuficiente, iar condițiile din aceste stabilimente nu oferă bruma de confort după o viață de om. Cât privește căminele private, nu oricine își permite să plătească sumele percepute pentru serviciile care și aici de multe ori sunt precare.

Reeducarea din spitalele de psihiatrie

În regimul comunist, cu precădere după preluarea puterii de către Nicolae Ceaușescu, una dintre formele de represiune împotriva disidenților a fost internarea acestora în azile psihiatrice. Stabilimentele halatelor albe erau în fapt o formă perversă a fostelor închisori politice, iar medicii vânduți regimului jucau rolul gardienilor.

Propaganda PCR trebuia să îndoctrineze poporul cu dictatul că cei care se împotrivesc sistemului nu pot fi decât persoane fără discernământ, bolnavi psihic ce trebuie vindecați în azile. Oponenții regimului intrau perfect sănătoși, dar în urma administrării abuzive a unor medicamente ieșeau cu o boală psihică. Un exemplu de notorietate este cel al disidentului Vasile Paraschiv, care a fost internat de mai multe ori în azile psihiatrice.

Înaintea congresului sindicatelor din 1971, acesta a scris un memoriu pe care l-a trimis CC al PCR și conducerii Uniunii Generale a Sindicatelor din România, în care cerea mai multe drepturi pentru muncitori care să fie incluse în noua lege sindicală. Drept consecință a curajului său de a înfrunta autoritățile comuniste a fost internat cu forța de către Securitate în sanatoriul Voila din localitatea Câmpina.

Aceeași soartă o împărtășeau cei care erau suspectați de Securitate că ar putea să iasă din mulțime în timpul unor vizite oficiale pentru a înmâna memorii despre condițiile mizere din România ceaușistă. Erau internați în stabilimente psihiatrice pe toată perioada vizitelor oficiale. Ideologia comunistă impusese o nouă formă de reeducare în rândul disidenților internați cu forța în azile psihiatrice. Reportajele și anchetele jurnalistice realizate după decembrie ’89 despre aceste abuzuri orchestrate de Securitate au fost numeroase, însă puțini medici psihiatri răspunzători de represiunea „nebunilor politici“ au putut fi deconspirați. Solidaritatea de breaslă a devenit un zid de nepătruns.

În anul 1977, Ceaușescu a desființat toate secțiile și catedrele de psihologie din universități pe motiv că psihologii nu se angajau plenar în formarea „omului nou“. Munca psihologului a fost înlocuită cu instrumentele propagandei în ceea ce privește sănătatea mintală a populației.

Violența în familie și bullying-ul la școală

Numărul copiilor și adolescenților diagnosticați cu depresie, ADHD sau autism este îngrijorător de mare și crește de la an la an. Cauzele sunt multiple, de la condițiile din familie la mediul ostil din unitățile de învățământ. Lipsa de comunicare dintre profesor și elevi precum și bullying-ul duc la înstrăinarea acestora de mediul în care trăiesc o mare parte a timpului.  

Conform unui studiu realizat de organizația Salvați Copiii în 2019, 63% dintre copii și adolescenți afirmă că sunt bătuți acasă de către părinți. Insecuritatea din sânul familiei duce la consumul de alcool și droguri, la formarea așa-numitelor „găști“ care cultivă violența și infracțiunile de la vârste fragede. Același studiu relevă faptul că aproape un sfert dintre liceeni fumează, 2% consumă alcool în mod frecvent iar 2,73% dintre băieți și 1,71% dintre fete consumă marijuana. Pe fondul deteriorării sănătății emoționale, tot mai mulți adolescenți au tendințe suicidare.

România are o strategie națională de prevenție împotriva instalării bolilor psihice în rândul copiilor și adolescenților, însă eficiența acestui demers instituțional este precară. Faptul că la 1000 de elevi există un singur psiholog pediatru spune totul despre grija pe care o are statul pentru sănătatea mintală a copiilor.