Despre fotbal, cuvinte și culori ca negrul şi auriul

În ciuda scorului obținut de AUR în alegerile de la 6 decembrie, ar fi util să reliefăm că 30 de ani de la prăbușirea regimului ceaușist și un deceniu și jumătate de la integrarea în structurile euroatlantice n-au trecut chiar degeaba. Rasismul a început să dea perceptibil înapoi în toate straturile societății, chiar dacă rămâne virulent în unele din segmentele ei. 

Un arbitru țintuit global la stâlpul infamiei

Acest progres, obținut prin globalizare, în speță prin contact intens cu lumea apuseană și societatea informațională, mai degrabă decât prin refacerea arhitecturii instituționale a României e, mai nou, în pericol acut. Și nu doar din pricina respingătoarei recrudescențe a extremismului de dreapta afișat de figuri intelectuale de proră ale unui partid al protestului și conspiraționismelor care fac ravagii îndeosebi în rândul păturilor precar educate ale alegătorilor AUR, cât din cauza potențării mutuale a extremelor. Un rol cheie revine, în context, exagerărilor grotești ale partizanilor și profitorilor ideologiei corectitunii politice.     

Sebastian Colțescu, un arbitru român, s-a văzut subit implicat într-un scandal internațional, după ce, în tensiunea unei decizii privind îndepărtarea din teren a unui turbulent oficial de culoare al echipei turce Istanbul Basaksehir, s-a referit la camerunez cu vorbele ”ăla negru”.  

A fost destul ca un vag cunoscător al conotațiilor unui cuvânt românesc înrudit cu altele, rasiste, din limbi mai circulate să-l audă, să-l interpreteze greșit și să protesteze, pentru ca mare parte din presa globală să sară la rândul ei cu gura, să dea verdicte eronate, să-și exprime solidaritatea cu părelnica victimă și cu echipa turcă și să articuleze condamnări crunte. La corul global al osândirii lui Colțescu a aderat prompt și dictatorul Turciei, un ins care n-are probleme să coopereze cu antisemita grupare teroristă Hamas, dar nu se dă în lături să ceară UEFA să ia măsuri față de prezumtivele ”ieșiri rasiste” la adresa oficialului din Istanbul.

Realitatea este că majoritatea covârșitoare a vorbitorilor nativi ai limbii române nu consideră cuvântul ”negru” ca fiind rasist. În limba română el desemnează o culoare, sau, ca albul, toate culorile. Negru se traduce în engleză cu ”black”, nu cu acele cuvinte asemănătoare folosite veacuri la rând peiorativ și rasist, de către unii anglo-saxoni, spre a-i desemna pe oamenii de culoare de origine africană. Există alte două sau trei cuvinte în română, folosite curent şi abject de rasiștii dintre Carpați și Dunăre spre a se referi la oamenii de culoare. 

Dar negru e, în principiu, ca auriul: doar o culoare. Sau un om de culoare. Nu e, prin urmare, în sine, un cuvânt-cod rasist. Similitudinea fonetică a acestui cuvânt cu unele rasiste din alte limbi explică poate confuzia căreia pare să-i fi căzut victimă arbitrul român, una facilitată, în societatea informațională globală, și de hipersensibilitatea la subiectul rasismului ivită pe calea exagerărilor corectitudinii politice și a revoluției culturale americane. 

Că un jucător străin de pe teren, președintele Erdogan și presa internațională n-au habar de limba română dar își permit să-și dea strident cu părerea și să ”demaște” un nevinovat, e una. Cu totul alta, că și un oficial român precum Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, demonstrează lacune grave în materie de limbă română. Potrivit lui, Colțescu n-ar ”cunoaște, efectiv, că exprimarea negru e una rasistă, fără nici o posibilitate de interpretare. Asta arată gradul lui de cunoaștere și că este total nepregătit...” a afirmat, alăturea cu drumul cunoașterii românei, dar perfect compatibil cu ideologii corectitudinii politice, Asztalos. 

În mod evident, oficialul CNCD deține o funcție care-i depășește net competențele. Căci nu e prima greșeală gravă pe care o comite. Și nu e singurul în eroare. Am citit și comentarii ale presei românești care, departe de a-și face datoria de a pune lucrurile lingvistic și politic la punct, s-au grăbit să dea dreptate interpretărilor abuzive ale cauzei întreruperii meciului dintre Paris Saint Germain și Istanbul Basaksehir.

Ce face validarea unor condamnări abuzive cu noi?

Sigur, limbile mai evoluează. Ori involuează. Rasismul, fascismul și corectitudinea politică le mutilează. Iar unii dintre noi s-ar putea să aibă păreri diferite despre sensul unor cuvinte, în funcție de limba noastră maternă, sau de regiunea în care trăim. 

Fotbalul românesc, care oglindește mare parte din societate, n-a fost și nu e, din păcate, la adăpost de execrabile ieșiri antirome, antisemite, ori antimaghiare. Toate, integral condamnabile. Apoi, nu e clar ce opinii, concepții și convingeri manifestă, în genere, arbitrul în cauză. În fața tirului de baraj la adresa lui, Colțescu și-a cerut scuze și a declarat că n-a avut intenții rasiste. Scuzele lui nu înseamnă mare lucru, date fiind uriașa presiune exercitată asupra sa și absența oricărei protecții.

Or, a-l osândi doar pentru că, în cotextul dat, în care persoana de indicat se deosebea de cei din jur prin culoarea pielii, s-a referit la ea folosind un termen uzual și neofensiv în sine al limbii române e, în opinia mea, o greșeală.

Clar îmi pare, de asemenea, că nu e nevinovat a învinui pe cineva abuziv, complice, sau preventiv, ca fiind rasist, când, de fapt, nu e. Pentru că a nedreptăți oameni din conformism față de părelnice, sau reale comandamente ale extremei stângi, ale antirasismului rasist și ale corectitudinii politice, alimentează fatal polarizarea societății și întărirea extremei drepte. Lipsa obiectivității și a reperelor, fie ele politice, instituționale sau mediatice, promovează dezbinarea și smintirea. Se furnizează argumente discursului rasist, dându-se apă la moară urii și reacțiilor extremiste ale acelora care, apoi, cred că ar fi în regulă să voteze AUR. 

Nu mai puțin pernicioasă e lipsa obiectivității și curajului jurnaliștilor și aparenta lor incapacitate de a pune degetul pe rană și de a sări în apărarea celor pe nedrept acuzați. Asemenea tare hrănesc mefiența în presă, ispitindu-i pe cei precar educați să refuze să se informeze altfel decât subteran și să cotizeze la conspiraționisme, ori să aleagă, din protest, mai degrabă decât din ultranaționalism, partide realmente și ireconciliabil antieuropene, extremiste, rasiste, xenofobe și antisemite.