O primejdie pentru Olaf Scholz?
10 august 2022Povestea este următoarea: este vorba de acţiuni dubioase ale unor bănci şi acţionari, evident în scopul evaziunii fiscale. Fostul deputat SPD din Bundestag, Johannes Kahrs, din Hamburg, ar putea fi personajul-cheie. Brizantă în context este întrebarea dacă fostul primar al Hamburgului, Olaf Scholz, care este astăzi cancelar german, a ştiut despre aceste malversaţiuni.
Mai bine de 200.000 de euro într-o casetă de valori dintr-o bancă
Povestea din jurul băncii hamburgheze Warburg a revenit în actualitate fiindcă, potrivit presei, în timpul anchetei efectuate de Parchetul din Köln a fost găsită într-o casetă de valori a băncii suma consistentă de 218.000 de euro. Iar caseta fusese închiriată de fostul politician social-democrat Johannes Kahrs. Împotriva fostului deputat, care s-a retras din Bundestag în 2020, s-a deschis o anchetă pentru favorizarea infractorului, în legătură cu afacerile "Cum-Ex" ale băncii Warburg din Hamburg. S-a implicat Kahrs pentru a scuti banca de plata retroactivă a impozitelor, după ce s-a descoperit înşelăciunea? A şi încasat bani pentru asta? Diverse companii de presă investighează deja în căutarea adevărului.
Tranzacţiile "Cum-Ex"
Dar s-o luăm pe rând: ce sunt afacerile "Cum-Ex"? Curtea Federală de Justiţie, instanţa supremă din Germania, le-a calificat drept delicte penale într-o sentinţă importantă, pronunţată pe 28 iulie 2021. "Cum" are în linii mari semnificaţia de "participant" şi "ex" de parte care a ieşit. În mod normal, întreprinderile plătesc o dată pe an dividende acţionarilor lor. Aceştia trebuie apoi să plătească pe suma primită un impozit de 25 la sută. Dar cei care au participat la afacerile "Cum-Ex" - băncile şi unii acţionari - au transferat într-un interval foarte scurt de timp acţiunile de colo-colo, din portofoliul unui proprietar în altul, astfel încât impozitul care trebuia plătit pentru ele a fost în parte rambursat. Metoda de înşelăciune a fost atât de rafinată, încât autorităţile fiscale au pierdut privirea de ansamblu şi au rambursat în parte în repetate rânduri impozitul care nici nu fusese plătit. Fostul deputat de stânga Fabio Masi a făcut următoarea comparaţie într-un articol publicat de cotidianul "Berliner Zeitung": este "ca şi cum ai preda la supermarket o sticlă cu garanţie, ai copia la xerox de mai multe ori bonul şi te-ai duce apoi la casă să-ţi recuperezi de mai multe ori garanţia".
Hamburg a renunţat la plata retroactivă a impozitelor datorate
La nivel federal se anchetează între timp o serie întreagă de bănci din pricina acestei practici. Dar cazul băncii Warburg din Hamburg este extraordinar de brizant. Fiindcă prin mijlocirea lui Johannes Kahrs, actualul cancelar Olaf Scholz, pe atunci premier-primar al regiunii-oraş Hamburg, s-a întâlnit în 2016 cu conducerea băncii. La acel moment conducerea băncii era deja anchetată din pricina acestor practici. Cu toate acestea, oraşul Hamburg a renunţat în scurt timp la solicitarea adresată băncii de a plăti un impozit retroactiv în valoare de 47 de milioane de euro. În anul următor, în 2017, ministrul federal de Finanţe de atunci, creştin-democratul Wolfgang Schäuble, a acţionat diferit: el a cerut oraşului Hamburg să ceară băncii alte 43 de milioane de euro, şi asta a fost o acţiune foarte neobişnuită în relaţiile financiare dintre guvernul federal şi cele regionale.
Scholz nu-şi poate aminti detalii
Cancelarul Olaf Scholz a transmis acum prin purtătorul său de cuvânt că nu-şi aminteşte detalii legate de discuţiile pe care le-a avut cu reprezentanţii băncii. A transmis de asemenea că nu a ştiut de cei peste 200.000 de euro din caseta de valori a lui Johannes Kahrs de la bancă. Ce-i drept, nici procurorii care se ocupă de caz nu au comunicat că suma considerabilă ar avea legătură cu afacerile "Cum-Ex", dar se poate presupune că aşa este.
Parchetul cercetează şi email-urile lui Scholz
Pentru actualul cancelar situaţia ar putea deveni incomodă. Pe 19 august Scholz va trebui să apară în calitate de martor în afacerea "Cum-Ex" în faţa Comisiei de investigare a Parlamentului regional din Hamburg. Potrivit presei, Parchetul din Hamburg cercetează între timp şi contul de email al lui Scholz din perioada în care a fost premier-primar al metropolei hanseatice. În legătură cu asta, Steffen Hebestreit, purtătorul de cuvânt al cancelarului, a declarat: "Nu ştiu nimic despre asta. Şi nu există nimic de ascuns." Dar opoziţia din Berlin face mari presiuni. "Se înmulţesc indiciile în favoarea faptului că politicieni marcanţi ai SPD din Hamburg au exercitat ilegal influenţă în frauda fiscală Warburg", a declarat, de exemplu, vicepreşedintele grupului parlamentar creştin-democrat / creştin-social din Bundestag, Mathias Middelberg. S-a numărat oare Olaf Scholz între aceşti "politicieni marcanţi"? Asta se va putea vedea în următoarele săptămâni.