Cu Dodon sau cu Plahotniuc?
16 iulie 2020Deocamdată, sunt 49 de voturi favorabile demiterii Guvernului din totalul de 101. Conform legislației, Parlamentul este obligat să dezbată moțiunea într-o sesiune extraordinară în următoarele două săptămâni. Dacă va întruni cel puțin 51 de voturi, Guvernul condus de Ion Chicu va fi demis.
Moțiunea a fost înaintată de 11 deputați ai Platformei DA (partid condus de Andrei Năstase), și de cei 15 deputați de la PAS (condus de Maia Sandu). Cei 14 deputați desprinși de PDM, care au format fracțiunea "Pro-Moldova" (condusă de Andrian Candu, finul oligarhului Plahotniuc), au anunțat că vor susține moțiunea necondiționat: "Noi, cei de la 'Pro-Moldova', în număr de 14 persoane, vom semna şi vom vota fără nicio ezitare orice moţiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu", a asigurat Candu. În plus, cei 9 deputați ai Partidului "Șor" (condus de controversatul oligarh fugit din Moldova, Ilan Șor) au dat de înțeles că ar vota pentru debarcarea Guvernului controlat de Dodon.
Situație ingrată pentru PAS
Astfel, PAS s-a pomenit, în an electoral, în cea mai ingrată situație de până acum. Pe de o parte, Platforma DA a propulsat moțiunea încă marți - atunci când PAS încă insista asupra garanțiilor că un nou guvern va putea fi învestit fără voturile fracțiunii "Șor": "Noi vrem să dăm jos acest Guvern păcătos, dar trebuie să avem voturi nu doar pentru a depune moţiunea, ci și ca să demitem Guvernul - altfel, riscăm să-i permitem acestui Guvern de nimic să mai facă un spectacol aşa cum s-a întâmplat în cazul încercării de a demite ministrul Sănătăţii (moțiunea împotriva ministrului Sănătății a căzut săptămâna trecută - n.n.)", declara marți Maia Sandu. Pe de altă parte, un vot comun pentru debarcarea Guvernului Chicu, alături de grupurile oligarhice Candu și Șor ar putea-o lipsi pe Maia Sandu de victoria în alegerile prezidențiale stabilite pentru 1 noiembrie 2020. "Soluția este de a-l da jos pe Dodon fără a-l aduce înapoi pe Plahotniuc. Și asta este posibil!", susține deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, fără a spune cum se poate întâmpla acest lucru.
De altfel, socialiștii deja au început să o taxeze în acest sens pe Maia Sandu. Șeful deputaților socialiști, Corneliu Furculiță, a declarat că "de astăzi PAS este într-o coaliție cu partidele oligarhice". Și chiar dacă moțiunea nu a fost semnată și de grupurile lui Candu și Șor - Furculiță încearcă să acrediteze deja ideea că "Alianța Haosului Sandu-Candu-Plaha-Șor are și semnăturile puse pe hârtie", iar "orice încercare a Maiei Sandu de a se zbate ca peștele pe uscat, pentru a demonstra că vara nu-i ca iarna, iar PAS nu e în alianță cu partidele oligarhice, va avea efect nul".
Maia Sandu a încercat să convingă PDM
PAS a invitat în repetate rânduri democrații (aflați în alianță cu socialiștii guvernanți) să susțină moțiunea contra propriului guvern: "Voturile pentru demiterea Guvernului pot fi găsite doar la PDM. Nu mai sunt alte fracţiuni politice unde putem să găsim aceste voturi", declara marți liderul PAS, Maia Sandu. Miercuri, ea s-a întâlnit cu liderul PDM, Pavel Filip, iar la finalul acestei întrevederi liderul democraților a scris pe Facebook că întâlnirea a fost una bună și că s-a discutat despre "modul în care este guvernată țara și cum pot fi îmbunătățite lucrurile": "Cred în continuare că schimbarea nu poate fi făcută cu ajutorul unor deputați corupți, care au fost scoși ilegal și cu bani grei din PDM de hoții de miliarde", a scris Filip.
Joi, după înaintarea moțiunii în Parlament, el a menționat că PDM este deschis pentru discuții doar cu PAS, Platforma DA și PSRM: "PDM este deschis pentru discuții cu PAS, Platforma DA și PSRM. Nu ne vom așeza la dialog cu 'Pro Moldova' și Partidul 'Șor'. Facem apel la partidele de opoziție să lase deoparte interesele personale pentru funcții în Guvern și să vină la masa de dialog cu formațiunile veritabile din Parlament alese de cetățeni. PDM poate duce discuții doar cu aceste formațiuni veritabile", a menționat Filip, care a adăugat că cel mai probabil moțiunea înaintată joi de PAS și Platforma DA va pica.
La rându lor, cei din PSRM au anunțat că susțin în continuare Guvernul Chicu și au acuzat opoziția că vrea să provoace, prin moțiunea de cenzură, "destabilizări în țară și să arunce Moldova într-un haos total".
"Ceea ce se întâmplă astăzi în Parlament este o aventură a partidelor din fostul bloc ACUM (PAS și Platforma DA - n.n.) sau o înțelegere cu oligarhii, care vor să controleze instituțiile statului", a declarat liderul de facto al PSRM, președintele Igor Dodon. El consideră că actualul Guvern face față situației de criză și nu există motive pentru demitere.
Tentativă eșuată
Moțiunea de cenzură înaintată joi a fost precedată de o încercare a deputaților socialiști de a amenda legislația electorală cu trei luni înaintea alegerilor prezidențiale. Mai exact, s-a încercat reducerea numărului orelor de vot de la 14 la 12 ore; introducerea posibilității de a exclude un candidat din cursa electorală de către Comisia Electorală Centrală (cu membri delegați pe criterii politice), fără o decizie a instanței de judecată; introducerea posibilității ce ar permite ca licența unui post de televiziune să fie retrasă direct de către Consiliul Audiovizualui (autoritate criticată pentru loialitatea sa față de actuala putere), la o încălcare repetată pe timpul campaniei electorale, fără o decizie a unei instanțe de judecată. În plus, au fost voci, la nivelul guvernării, care au pledat pentru excluderea diasporei din procesul de vot. Votarea amendamentelor în prima lectură a generat reacția dură a societății civile și a șefului Delegației UE, Peter Michalko. El a spus că "există indicii că modificările la Codul electoral nu corespund recomandărilor Comisiei de la Veneția", pledând pentru "un consens larg între forțele politice, bazat pe consultări autentice cu societatea civilă și cu alte părți interesate".
Au urmat întâlnirile premierului Ion Chicu cu ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganninger, și cu ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, iar joi, 16 iulie, președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi (lider oficial al PSRM) a anunțat retragerea de pe ordinea de zi a proiectului vizând Codul electoral și transmiterea lui în comisiile parlamentare pentru "dezbateri suplimentare".
În legătură cu această tentativă de a umbla la legislația electorală în ajun de alegeri, liderul PAS, Maia Sandu, a menționat că "Dodon ştie că va pierde alegerile prezidenţiale, că oamenii nu-l mai vor, de aceea a început să vină cu acţiuni prin care să fure votul oamenilor".