Dosarul activităţii nucleare din Iran a luat o nouă întorsătură

Aflat în vizită în Iran, Mohammed El Baradei, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, a încercat să dezamorseze crizal iscată acolo. Pricipala temă pe care o are El Baradei este aceea de a sensibiliza guvernul de la Teheran să ia o altă direcţie în acest conflict. Până la 28 aprilie, Consiliul de Securitate al ONU vrea să afle dacă Teheranul urmează un program pentru producrea de arme nucleare.

Declaraţia preşedintelui iranian Mahmud Ahmadineciad nu trebuie să sperie pe nimeni. Chiar dacă se pare că Iranul şi-a dus la bun sfârşit procesul de îmbogăţire a uraniului, intrând astfel, ilegal, într-un grup de state care are dreptul să producă o astfel de tehnologie, nu poate fi numit o forţă nucleară fiindcă nu produce arme atomice. Cel puţin nu încă. Şi Mahmud Ahmadineciad se grăbeşte să declare că, din acest motiv, ar dori să colaboreze în continuare, la Viena, cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Acesta este unul dintre motivele pentru care, Mohammed El Baradei, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, vizitează Iranul săptămâna aceasta pentru discuţii pe tema activităţilor nucleare ale Teheranului. Inspectorii Agenţiei, care au sosit, duminică, la centrala de conversie a uraniului de la Isfahan, au cercetat operaţiunile desfăşurate acolo.

Orice stat care se supune rezoluţiilor aceste agenţii are dreptul să folosească uraniul în scopuri ştiinţifice şi paşnice deci şi Iranul. Şi tot ce se reproşează Teheranului, la Washington, Ierusalim şi mai nou la Bruxelles, cum că ar pune la cale construirea bombei atomice se bazează pe neîncrederea faţă de Iran, însă nu şi pe dovezi. Ca atare autorităţile de la Teheran simt un val de presiune din partea occidentului şi vor să demonstreze lumii întregi că sunt capabile să îşi menţină punctul de vedere. Nimeni nu are vreo îndoială în ceea ce priveşte faptul că Iranul, prin cercetătorii pe care îi are la dispoziţie, să ajungă din urmă pe cei avansaţi în acest domeniu. Însă problema stă altfel: Deţine Iranul politicieni capabili, care în acest caz, să ducă la bun-sfârşit această iniţiativă într-un mod profund şi folositor?

Nucleul acestei probleme rămâne, însă acelaşi: Iranul nu beneficiază decât de 164 de centrifuge care pot îmbogăţi uraniul cu 3,5 procente. Pentru a produce bombe atomice ar fi nevoie de mii de centrifuge pentru a ajunge la o concentraţie de circa 90 la sută cât ar fi minimum necesar. Şi de acest lucru Teheranul este departe. Ca atare, ar fi fatal dacă acest proces de îmbogăţire a uraniului ar duce la măsuri irevesibile cum ar fi o intervenţie militară.

Dimpotrivă: Iranul s-a eliberat de rolul de etern urmărit. Occidentul tot vorbeşte de soluţia diplomatică, soluţie care poate ar trebui odată pusă în practică. Nu presiune şi ameninţări ci un dialog sincer şi controale amănunţite pot fi soluţia de a abandona starea de neîncredere care veghează asupra Iranului.