Drobul de sare și văicăreala
9 februarie 2023Ce s-ar întâmpla? Aceeași nenorocire, dacă nu mai mare. Pentru că avem toate premisele dezastrului din Turcia.
Pe de-o parte, clădiriile vechi și vulnerabile neexpertizate integral, două consolidate în doi ani în București, și nici măcar inventariate în restul țării, dintr-un cumul de motive administrative și legislative. Fapt e că sunt fix ca înainte. Fapt e că proprietarilor li se permite să închirieze apartamente în blocuri cu bulină roșie și nicio instituție nu este interesată.
Pe de altă parte, la fel ca în Turcia, s-a construit mult și haotic, la fel ca în Turcia mustim de corupție. Un constructor întrebat de o reporteră dacă s-ar muta într-unul dintre blocurile construite după '90, cu toate normele antiseismice moderne bifate, a răspuns sec: nu. Pentru că degeaba normele sunt pe hârtie, dacă ele nu sunt și respectate.
Teoretic, nicio clădire nu ar trebui să intre în folosință dacă nu are toate avizele care să confirme că respectă toate normele, inclusiv antiseismice. Inclusiv ale ISC și ISU. În privința cutremurelor încă nu avem proba contrarie, dar în privința normelor ISU numai ce a ars un bloc dintr-o zona rezidențială selectă și a ieșit la iveală ditamai buboiul: două etaje în plus, străzi atât de înguste și aglomerate că nu permiteau intervenția de urgență, fără surse de apă. Toate doar într-un caz.
Înmulțiți asta cu dimensiunile unui cutremur, nu două, peste 7 pe Richter.
Da, avem echipe de elită antrenate pentru salvare-căutare cu care ne mândrim la fiecare intervenție.
Să zicem, deși am totuși unele îndoieli, că toate sunt la fel de eficiente și dotate. Dar mai departe? Câte spitale ar mai rămâne în picioare, câți medici? Și să rămână toți, specialitățile cele mai solicitate sunt cele mai deficitare.
Vedem un guvern haotic în chestiuni minore în comparație cu o asemenea nenorocire. Dacă tu nu ești în stare să faci o reglementare decentă pentru prețul electricității, cum să fii în stare să gestionezi o nenorocire de asemenea proporții?
Clientelismul, politizarea, promovarea incompetenței slugarnice, corupția, toate au transformat instituțiile din România, ca în Turcia, în forme fără fond, începând cu Guvernul.
Puteţi citi articolul integral AICI.