După alegerile prezidenţiale din Taiwan
22 martie 2004Publicitate
În alegerile de la 20 martie din Taiwan, preşedintele Chen Shui-Bian - uşor rănit într-o tentativă de atentat încă neelucidat în preziua alegerilor - a fost reales în funcţie. Contracandidatul său, Lien Chan, care a pierdut cu o mică diferenţă de voturi, a afirmat că "alegerile nu au fost fair". Adepţii lui protestează, uneori chiar violent, iar Tribunalul Suprem a preluat plîngerea înaintată de Chan şi a decis să verifice rezultatul electoral într-un răstimp de 6 luni.
Indiferent cine este răspunzător de atentatul împotriva lui Chen Shui- Bian, sub aspect politic incidentul nu a dăunat preşedintelui. Dacă prognozele arătau cu puţin timp înaintea alegerilor un mic avans al contracandidatului său, Lien Chan, balanţa electorală s-a îndreptat în ultimul moment în favoarea lui. Chen Shui-Bian a cîştigat alegerile cu o majoritate infimă şi rămîne preşedinte - fireşte, cu condiţia ca Tribunalul Suprem să nu invalideze rezultatul electoral. Concomitent cu victoria în alegeri, el a suferit, totuşi, o înfrîngere. Un referendum iniţiat de el, ţinut paralel cu alegerile prezidenţiale, prin care să aibă acceptul populaţiei de a creşte potenţialul militar al ţării, a eşuat datorită slabei participări a electoratului.
Nu numai candidatul învins, Lien Chan, speră la o nouă numărătoare a voturilor, ci şi guvernul comunist de la Pekin. China consideră Taiwanul din 1949 drept o provincie disidentă şi a ameninţat în mod repetat cu intervenţia militară în cazul unei declaraţii formale de independenţă. Or, spre deosebire de Lien Chan, originar de pe "continent" şi înclinînd pentru relaţii conciliante cu China, preşedintele Chen Shui-Bian vrea tocmai ceea ce Pekinul nu tolerează: un curs tot mai accentuat de independenţă faţă de Republica Populară. Conducerea de la Pekin a evitat în ultimul timp formulări prea drastice, pentru a nu ajuta involuntar în campania electorală pe preşedintele în funcţie. Dar ameninţarea cu forţă din partea Chinei există, fapt ce a influenţat fără îndoială opţiunea electoratului taiwanez.
Există acum riscul unei escaladări în relaţiile dintre Pekin şi Taipeh? Nu este cu totul exclus. China poate fi în schimb mulţumită de rezultatul referendumului. Ea a interpretat plebiscitul - nu fără justificare - drept un pas înainte pe calea independenţei insulei, fapt pe care l-a criticat cu asprime. Chiar şi după alegeri, conducerea Chinei a vorbit de "un act ilegal" şi "o încercare provocatoare de a scinda patria". Potentaţii comunişti pot răsufla uşuraţi: în mod evident, majoritatea populaţiei din Taiwan nu doreşte un conflict deschis cu China. Pe de altă parte, însă, creşterea enormă a numărului voturilor pentru preşedinte faţă de alegerile precedente în urmă cu 4 ani dovedeşte că atitudinea aceasta a cetăţenilor nu echivalează cu o politică de unificare cu China. În republica insulară, nerecunoscută ca atare pe plan internaţional, cetăţenii au totuşi atitudini diferite. Nu este de mirare, întrucît nu este vorba numai de problema identităţii naţionale, ci de alternativa război sau pace.
Rămîne de văzut dacă Chen Shui-Bien - în cazul în care este definitiv confirmat în funcţie - forţează cursul lui ferm faţă de China şi încearcă să modifice constituţia printr-un referendum. Nu numai China, ci şi ţările occidentale şi Statele Unite îl pun în gardă pe preşedintele taiwanez să nu se lanseze într-o aventură politică. Avertismentele acestora nu înseamnă o atitudine "laşă" faţă de China din interese economice. Lumea occidentală vrea pur şi simplu să împiedice o escaladare militară - o poziţie cît se poate de înţeleaptă. Dar cu un preţ moral mare! Spre deosebire de China continentală, pe insula Taiwan funcţionează - chiar dacă nu perfect consolidată - o democraţie. Occidentul nu riscă relaţii tensionate cu China - atitudine de înţeles sub aspectul politicii reale. Dar ea nu contribuie la încurajarea eforturilor de democratizare din regiune.
Indiferent cine este răspunzător de atentatul împotriva lui Chen Shui- Bian, sub aspect politic incidentul nu a dăunat preşedintelui. Dacă prognozele arătau cu puţin timp înaintea alegerilor un mic avans al contracandidatului său, Lien Chan, balanţa electorală s-a îndreptat în ultimul moment în favoarea lui. Chen Shui-Bian a cîştigat alegerile cu o majoritate infimă şi rămîne preşedinte - fireşte, cu condiţia ca Tribunalul Suprem să nu invalideze rezultatul electoral. Concomitent cu victoria în alegeri, el a suferit, totuşi, o înfrîngere. Un referendum iniţiat de el, ţinut paralel cu alegerile prezidenţiale, prin care să aibă acceptul populaţiei de a creşte potenţialul militar al ţării, a eşuat datorită slabei participări a electoratului.
Nu numai candidatul învins, Lien Chan, speră la o nouă numărătoare a voturilor, ci şi guvernul comunist de la Pekin. China consideră Taiwanul din 1949 drept o provincie disidentă şi a ameninţat în mod repetat cu intervenţia militară în cazul unei declaraţii formale de independenţă. Or, spre deosebire de Lien Chan, originar de pe "continent" şi înclinînd pentru relaţii conciliante cu China, preşedintele Chen Shui-Bian vrea tocmai ceea ce Pekinul nu tolerează: un curs tot mai accentuat de independenţă faţă de Republica Populară. Conducerea de la Pekin a evitat în ultimul timp formulări prea drastice, pentru a nu ajuta involuntar în campania electorală pe preşedintele în funcţie. Dar ameninţarea cu forţă din partea Chinei există, fapt ce a influenţat fără îndoială opţiunea electoratului taiwanez.
Există acum riscul unei escaladări în relaţiile dintre Pekin şi Taipeh? Nu este cu totul exclus. China poate fi în schimb mulţumită de rezultatul referendumului. Ea a interpretat plebiscitul - nu fără justificare - drept un pas înainte pe calea independenţei insulei, fapt pe care l-a criticat cu asprime. Chiar şi după alegeri, conducerea Chinei a vorbit de "un act ilegal" şi "o încercare provocatoare de a scinda patria". Potentaţii comunişti pot răsufla uşuraţi: în mod evident, majoritatea populaţiei din Taiwan nu doreşte un conflict deschis cu China. Pe de altă parte, însă, creşterea enormă a numărului voturilor pentru preşedinte faţă de alegerile precedente în urmă cu 4 ani dovedeşte că atitudinea aceasta a cetăţenilor nu echivalează cu o politică de unificare cu China. În republica insulară, nerecunoscută ca atare pe plan internaţional, cetăţenii au totuşi atitudini diferite. Nu este de mirare, întrucît nu este vorba numai de problema identităţii naţionale, ci de alternativa război sau pace.
Rămîne de văzut dacă Chen Shui-Bien - în cazul în care este definitiv confirmat în funcţie - forţează cursul lui ferm faţă de China şi încearcă să modifice constituţia printr-un referendum. Nu numai China, ci şi ţările occidentale şi Statele Unite îl pun în gardă pe preşedintele taiwanez să nu se lanseze într-o aventură politică. Avertismentele acestora nu înseamnă o atitudine "laşă" faţă de China din interese economice. Lumea occidentală vrea pur şi simplu să împiedice o escaladare militară - o poziţie cît se poate de înţeleaptă. Dar cu un preţ moral mare! Spre deosebire de China continentală, pe insula Taiwan funcţionează - chiar dacă nu perfect consolidată - o democraţie. Occidentul nu riscă relaţii tensionate cu China - atitudine de înţeles sub aspectul politicii reale. Dar ea nu contribuie la încurajarea eforturilor de democratizare din regiune.
Publicitate