După Grecia – Italia?

Dacă structurile economice şi financiare sunt cele care conferă construcţiei europene maxima stabilitate, este cu atît mai îngrijorător că după haosul creat de Grecia, şi Italia ameninţă să pericliteze uniunea monetară şi implicit credibilitatea întregului proiect.

Altminteri, nu ar fi fost adoptată la Cannes decizia de a încredinţa celor două organisme - FMI şi UE -misiunea de a controla dacă guvernul de la Roma îşi va face de acum înainte temele. Deşi nici instrumentele controlului şi nici aria de competenţă a celor două organisme nu sunt încă întru totul stabilite, simpla măsură constituie o nouă palmă dată premierului Berlusconi. Acesta însă, pare a-şi fi pierdut demult simţul realităţii dacă nu chiar şi bunul simţ devreme ce, zîmbitor, în pofida veştilor rele de la Roma, potrivit cărora formaţiunea sa este pe cale de a pierde majoritatea parlamentară, în pofida apelurilor tot mai vehemente care cer demisia sa, Il Cavaliere şi-a încredinţat partenerii europeni, la Cannes, că nu există motive de îngrijorare şi că va continua să-şi exercite prerogativele.

Confirmînd totuşi intenţia de a lega examinarea în parlament a măsurilor de austeritate de un vot de încredere, Berlusconi nu a scăpat ocazia de a vitupera împotriva dezertorilor din propriul său partid, acuzîndu-i de a fi trădat interesele ţării, pentru ca imediat după aceea să-şi exprime încrederea în revenirea lor la matcă, după ce el însuşi va fi stat cu ei de vorbă.

Slabe speranţe căci de la Roma, cotidianul economic IL Sole 24 Ore anunţa că majoritatea parlamentară se topeşte văzînd cu ochii, iar la Cannes, ministrul italian al economiei Giulio Tremonti a refuzat să răspundă direct la întrebarea vizînd viitorul politic al premierului Berlusconi şi capacitatea acestuia de a rămîne la putere.

Imperturbabil, premierul pare a nu-şi lăsa risipită inepta bună dispoziţie nici la auzul apelurilor lansate de preşedintele ţării, Giorgio Napolitano, la adresa partidelor, cerîndu-le acestora să-şi unească forţele spre a face faţă „gravei crize de încredere pe care o traversează Italia.”

Rece îl lasă pe Berlusconi şi mărturisirile făcute la televiziune de sub-secretarul de stat la ministerul apărării, Guido Crosetto, care a declarat că nu ştie cîte zile sau săptămîni îi va mai fi dat actualului guvern să existe, fiind totuşi limpede că, cu o majoritate atît de fragilă, îi va fi greu să mai trăiască multă vreme de acum înainte.

Berlusconi însă nici nu vrea să audă de alcătuirea unui guvern de uniune naţională, revendicat de numeroşi lideri politici şi experţi, necum de propria sa demisie, exprimîndu-şi convingerea că va rămîne la putere pînă în 2013, data expirării mandatului său. In răstimp, observatorii şi comentatorii politici se referă deja la o inexorabilă mişcare de revoltă care se coagulează împotriva lui Berlusconi.

Chestiunea rămasă pe mai departe în suspensie, în pofida tuturor măsurilor adoptate la Cannes şi a tot ce va urma de acum înainte, a rămas neschimbată: dacă Italia scapă de Berlusconi, scapă ea oare şi de berlusconism?

Nedumerire legitimă fiindcă necazurile abătute asupra ţărilor din flancul sudic al uniunii monetare - în cazul dat Grecia şi Italia – indică, dincolo de disfuncţiile remediabile în administraţie, finanţe şi economie - grave şi mai vechi carenţe de mentalitate precum şi vicii în moravurile politice.

Autor: Rodica BInder (dpa;afpf;reuters)
Redactor: Alina Kühnel