Echilibristica libanezilor

O datorie de stat însemnată, o armată slabă şi întreruperi de curent mai multe ore pe zi - guvernul de la Beirut nu prea are cu ce se lăuda în această perioadă. Totuşi, în arena diplomatică ţara acţionează cu pricepere. De un an şi jumătate Siria învecinată este scena unui război civil şi, cu toate acestea, Libanul este relativ stabil şi calm, în ciuda intenselor legături dintre cele două state. Sute de mii de sirieni trăiesc în Liban, muncitori sezonieri dar şi numeroşi refugiaţi din calea luptelor.

Numai puţini sirieni îndrăznesc să vorbească deschis despre politică. Ei se tem de braţul lung al serviciilor secrete ale preşedintelui de la Damasc, Bashar el Assad. Abia cu şapte ani în urmă Siria şi-a retras trupele din Liban, unde s-au aflat de la începutul războiului civil, în 1976. Până în 2005, guvernul, armata şi serviciile secrete de la Beirut au fost controlate de Assad şi de regimul Baath.

Totuşi, încet-încet, starea de spirit se schimbă. Tot mai mulţi sirieni îndrăznesc să iasă în stradă pentru a demonstra. Sprijin pentru revendicările lor primesc însă doar de la libanezii din nordul ţării, unde adversarii lui Assad sunt prin tradiţie majoritari.

Societatea libaneză este divizată în chestiunea Siriei, la fel şi clasa politică. De la retragerea trupelor siriene Libanul s-a divizat în două tabere, pe de-o parte mişcarea de opoziţie "14 Martie", a fostului premier Saad Hariri, pro-occidentală, iar pe de alta mişcarea "8 Martie", alcătuită mai ales din gruparea şiită Hezbollah, aflată în prezent la guvernare. Deşi Hezbollah este un aliat al regimului din Siria, premierul Najib Mikati se străduieşte, de la debutul protestelor din ţara vecină, să aibă o atitudine neutră faţă de regimul Assad. Aşa de pildă, Libanul nu a protestat când Siria a minat frontiera comună dar tolerează prezenţa în ţară a refugiaţilor sirieni cărora le acordă, la nevoie, îngrijiri medicale.

Politica guvernului este în linii mari dictată de Hezbollah, care întreţine până astăzi legături strânse cu Iranul şi cu Siria, şi care participă evident la urmărirea adversarilor regimului Assad. În urma unei prăbuşiri a regimului Assad, fără îndoială că Hezbollah ar avea cel mai mult de pierdut. Cu toate acestea, Hezbollah nu îşi mai exprimă astăzi atât de hotărât sprijinul pentru Assad, pe cum o făcea înainte de izbucnirea protestelor. Cu un an în urmă, secretarul general al Hezbollah, Hassan Nasralla, îl elogia încă pe Assad, afirmând că este omul reformelor şi transormării în bine. Astăzi, şeful "Partidului lui Allah" cere soluţionarea politică a conflictului şi încetarea violenţelor.

Şi mişcarea "14 Martie" se abţine de la critici deschise aduse regimului Assad. Alianţa majoritar sunnită este percepută ca adversară lui Assad. Totuşi, are o componentă creştină puternică, iar creştinii se tem că alungarea de la putere a lui Assad i-ar pune în pericol. Există temerea, nu lipsită de temei, că o Sirie destabilizată ar putea fi ţinta atentatelor islamiste.

Guvernul din Liban traversează o perioadă extrem de dificilă. Pe de-o parte demonstrează solidaritate cu regimul din Siria, dar, pe de alta, nu vrea să pună în joc stabilitatea propriei ţări, mai ales că potenţialul de conflict etnic şi religios este măcar în parte identic cu cel din Siria. În plus, Libanul nu vrea să-şi piardă credibilitatea la nivel internaţional printr-o prea mare apropiere de Damasc.

În situaţia actuală este puţin probabilă o extindere în Liban a conflictului din Siria. Aceasta s-ar putea întâmpla doar în cazul unui război regional şi atunci rămâne de văzut ce atitudine va avea Hezbollah.