Economia subterană şi interesele politice

Aceasta reprezintă aprox. 30% din PIB, adică 40 de miliarde de euro, iar estimările privind evaziunea fiscală indică 10% din PIB. Datele respective au fost prezentate de preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, după ultima întîlnire cu reprezentanţii FMI la Bucureşti.

În ultimii zece ani, legislaţia şi măsurile promovate de echipele guvernamentale au reuşit să scadă economia subterană cu 4,4 procente din PIB, potrivit datelor Comisiei Europene. Cu toate acestea, sîntem pe locul al doilea între statele din Uniunea Europeană ca pondere a economiei subterane, media UE fiind de 19% din PIB.

Ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu declara în primăvara acestui an că economia subterană "oscilează undeva între 3,5 şi 8% din PIB" şi că "trei-patru miliarde de euro merg anual afară, în paradisuri fiscale." Sînt de neînţeles cifrele optimiste prezentate de ministrul Chiţoiu, atîta vreme cît toate studiile realizate de experţii FMI şi ai Comisiei Europene indică o situaţie mult mai dramatică.

Una din cauzele majore care încurajează economia subterană o regăsim în cele peste 200 de taxe şi impozite pe care le plătesc firmele către stat. În economia reală, bunurile şi serviciile pe care le cumpărăm includ toate aceste taxe. Pe fondul acestui stufăriş fiscal, domeniile în care evaziunea fiscală operează cel mai mult sînt comerţul, construcţiile şi turismul. Iată că evaziunea poate fi măsurată, chiar şi cu aproximaţie, dar nu poate fi diminuată. Oare de ce?

Aici intervin incompetenţa şi corupţia din instituţiile financiare de control ale statului. Şefii acestor instituţii, numiţi pe criterii politice, îşi desfăşoară activitatea în aşa fel încît să nu calce cumva pe un muşuroi de furnici şi să afecteze în felul acesta interesele personale ale politicienilor care i-au numit în funcţiile respective. Dacă dovedesc că sînt grijulii cu aceste zone sensibile, atunci îşi pot servi şi propriile cunoştinţe, rudele şi prietenii care se sustrag legii prin artificii contabile tot mai ingenioase. Din păcate, evaziunea fiscală se sprijină pe influenţa covîrşitoare pe care politicienii o au în mediul de afaceri. La o evaziune fiscală estimată la peste 15 miliarde de euro anual, cei care ajung să fie cercetaţi penal nu reprezintă decît o picătură într-un pahar cu apă.

Avem pe de altă parte şi "micii evazionişti", reprezentaţi de cei peste două milioane de români care muncesc "la negru", fără contract de muncă, şi care însumează peste o treime din totalul salariaţilor din România. De la muncitorii din construcţii la vînzătorii de la micile magazine "cu de toate", de la personalul sezonier din turism la lucrătorii din agricultură plătiţi cu ziua, de la bone la instalatori şi zugravi, toate aceste categorii de persoane şi multe altele se sustrag de la plata impozitelor către stat.

Unii din aceşti oameni primesc şi ajutor de şomaj, alţii primesc ajutor social iar alţii nu primesc nimic. Se pare că guvernului îi convine situaţia aşa cum este, atîta vreme cît crearea unui mediu de afaceri prielnic investitorilor care să absoarbă locuri de muncă este deocamdată o himeră.

Diminuarea economiei subterane şi a evaziunii fiscale ţine în primul rînd de un set de măsuri politice coerente economico-financiare, care să asigure angajatorilor siguranţa unui plan de afaceri pe termen mediu. Apoi, e nevoie ca orice investitor să aibă siguranţa că afacerea sa nu are nevoie de protecţie politică. În fine, mai e nevoie de schimbarea mentalităţii, de jos în sus, ceea ce nu ar mai permite complicităţile "simplilor angajaţi" cu patronii lor evazionişti.