1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Energie nucleară - cu plăcere!

Anna-Maria Tighineanu16 martie 2011

Statele asiatice de-a lungul Cercului de foc al Pacificului trăiesc la marginea prăpastiei. Întreaga regiune e zguduită cu regularitate de erupţii vulcanice. Cu toate acestea, statele asiatice mizează pe energie atomică.

https://p.dw.com/p/10Znr
Imagine: AP

Deşi cutremurele şi erupţiile vulcanice sunt foarte frecvente în Asia, ca de pildă tsunami-ul din 2004 sau seismele devastatoare din Pakistan şi China, incidentele din Japonia stârnesc în regiune mult mai puţin interes decât în Europa sau SUA.

Spaţiul asiatico-pacific este regiunea care dispune de cea mai dinamică creştere economică din lume. Pe lângă ţările puternic industrializate precum Japonia sau Coreea de Sud, statele cu economii emergente au şi ele o foame de energie imensă. Densitatea centralelor nucleare în regiune creşte în mod corespunzător. Japonia, China, Coreea de Sud se află în topul statelor cu cel mai mare consum de energie nucleară.

Aproape concomitent cu dezastrul atomic din Japonia, Congresul Popular chinez a decis extinderea masivă a cetralelor sale nucleare. Tragedia abătută asupra statului nipon a fost comentată laconic: „China va învăţa, în privinţa planurilor sale nucleare, de la Japonia. Dar în ceea ce priveşte determinarea noastră şi obiectivul nostru de a extinde energia atomică, nu se va schimba nimic”, declarase iniţial ministrul chinez al Mediului, Zhang Lijun.

Numai în China urmează a fi lansate în următorii patru ani 28 de reactoare nucleare. Poporul chinez începe însă să se opună acestor planuri. Mulţi chinezi şi-au exprimat compasiunea faţă de victimele tragediei din Japonia.

Între timp, China a anunţat totuşi suspendarea acordării de autorizaţii pentru centralele nucleare aflate în faza de proiect şi pregăteşte un amplu plan de verificare a securităţii centralelor sale, după criza japoneză, a anunţat miercuri Guvernul de la Beijing.

India îşi va verifica centralele

Mult mai rapid a reacţionat India, cea de a doua putere din regiune. „Comisia pentru controlul activităţilor nucleare ale ţării şi industria atomică a Indiei au primit ordinul de a verifica urgent toate sistemele tehnice de securitate ale centralelor noastre nucleare”, a declarat luni (14.03.2011) premierul Manmohan Singh, în faţa Parlamentului. Verificările vizează mai ales rezistenţa la catastrofe naturale precum tsunami şi seisme.

Singh nu pune deloc la îndoială strategia nucleară a Indiei. Dimpotriva, Comisia indiană pentru controlul activităţilor nucelare a precizat că reactorul din Madras a putut fi oprit fără probleme în timpul tsunami-ului din 2004.

Reactoare noi în sudestul Asiei

Şi Coreea de Sud pune la cale extinderea instalaţiilor sale atomice şi intenţionează să adăuge în viitorul apropiat 14 reactoare noi celor 20 de reactoare existente. Nu există opoziţie în rândul populaţiei.

Indonezia, care este aproape permanent scena unor seisme, tsunami-uri sau erupţii vulcanice, nu deţine încă centrale nucleare, deşi plănuieşte demult construirea unui reactor în foarte dens populata regiune Java.

"Bricolaj nuclear" în Iran

O poziţie aparte în această constelaţie îi revine Iranului, stat situat de asemenea într-o zonă cu risc seismic. Centralele atomice iraniene sunt suspectate de a produce uraniu îmbogăţit pentru producţia de arme nucleare. Din punct de vedere al securităţii, centralele iraniene sunt mult mai prost dotate decât cele nipone, afirmă Dr. Behrouz Bayat, consultant de origine iraniană al Agenţiei internaţionale pentru Energie Atomică. „Reactoarele iraniene se bazează pe o tehnologie mixtă compusă din know-how german şi tehnologiile altor ţări. O astfel de tehnologie de bricolaj prezintă mai multe pericole“, a declarat expertul organizaţiei de la Viena.

Autori: Sybille Golte-Schröder / Ana-Maria Fischer-Dieskau
Redactor: Petre M. Iancu