Epurări şi maculări

De ziua internaţională a dascălilor, să afirmăm răspicat o lecţie pe cât de simplă pe atât de adevărată. România are vitală nevoie de învăţători şi profesori buni. De unii care să nu fie nici plagiatori, nici înclinaţi să se înregimenteze şi să pactizeze cu obscurantismul politic, sau religios, menit să împingă ţara înapoi spre superstiţie, ori spre aberaţia fascismului sau comunismului.

În acest context e bine s-o spunem din capul locului. Nu ştiu ca, de la Mihai Şora încoace, România să fi avut vreodată ministru mai competent al educaţiei decât Mircea Dumitru. De ce e important? Pentru că educaţia e cea mai puternică armă capabilă, după cum afirma cineva, "să schimbe lumea în bine". Iar României tocmai  o astfel de schimbare-i trebuie urgent. 

Adusă, intelectual, în sapă de lemn de oligarhia ei securistă, ţara are nevoie ca de aer de o reformare din temelii a învăţământului ei şi de o epurare autentică a mediului ei academic. Căci acest mediu e intoxicat şi politizat masiv de scuipăturile încărcate cu venin ale caracatiţei antimeritocratice puse pe picioare de încrengătura politico-mediatică şi de afaceri care sugrumă România de la Ion Iliescu încoace.

Celor cu îndoieli le recomand să se confrunte cu o ştire, ce-i drept greu digerabilă. Potrivit ei, ultimul şef al poliţiei politice comuniste, notorie în lumea întreagă sub numele ei blestemat, de "Securitate", în speţă Iulian Vlad, precum şi mâna lui dreaptă, generalul Rogojan, îşi lansează împreună o carte. Una, cum altfel, conspiraţionistă. Până aici, nimic nou. Dar lansarea o găzduieşte, horribile dictu, Academia Română. În speţă, filiala ei timişoreană. Care, în loc să-i onoreze pe eroi, ejectează lături indelebile în oraşul-erou.  

Nu ştiu dacă sub Klaus Iohannis această încrengătură şi-a găsit naşul. Dar e, incontestabil, un enorm progres atât pentru prestaţiiile anterioare ale şefului statului, cât şi pentru întreaga suflare românească, faptul că preşedintele şi-a onorat funcţia şi a cerut explicit dispariţia din scenă a politicianului plagiator.

Ştiu, de asemenea, că sub Mircea Dumitru s-a găsit ac de cojocul acestui tip de politician, de vreme ce, graţie actualului ministru al educaţiei, s-a putut, în fine, ce nu s-a reuşit sub predecesorii săi USL-işti. În speţă, să i se retragă titlul de doctor, fraudulos dobândit, prin furt intelectual, lui Victor Ponta.

Că, spre cinstea ministrului şi a premierului Cioloş, Dumitru a reuşit unde eşuaseră nu mai puţin de cinci din neaveniţii săi predecesori, spune tot. Nu doar despre acest ministru. Sau despre acest guvern. Ci şi despre încrâncenarea unui sistem hotărât să lupte până la ultimul glonţ ca să facă de ruşine ştiinţa şi cultura României. Precum şi despre violenţa încleştării dintre vechi şi nou, în condiţiile în care noul ministru a anunţat reforme esenţiale pentru bunul mers al educaţiei româneşti. De exemplu, depolitizarea instituţiilor de învăţământ, prin concursuri pentru directorii de şcoli.

Ştiut fiind că PSD are nu doar o amplă clientelă de satisfăcut, ci şi sarcina de a-şi asigura posteritatea ca partid-stat, care ar muri dacă şcolile ar deveni pur şi simplu instituţii de învăţământ şi nu pepiniere de politruci, oamenii fostului PCR din Senat s-au mobilizat. Şi au trecut, sub conducerea inenarabilei Ecaterina Andronescu, la acţiune. În comisia de învăţământ au blocat printr-un amendament concursurile pentru directorii de şcoli.

Ministrul Mircea Dumitru şi-a făcut datoria faţă de români şi a spus clar şi răspicat despre ce e vorba. Ar fi fost nefiresc ca încrengătura să nu reacţioneze la fel de prompt cum o face ori de câte ori sistemele de alertă rapidă ale societăţii, de pildă comicii, ori evreii, a căror memorie e mai antrenată decât a altora, semnalizează manifestări de îndoctrinare sau de manipulare de extracţie totalitară. Ministrul s-a văzut defăimat. I s-a fabricat o falsă carieră de informator al poliţiei politice. Una dezminţită clar de CNSAS.

Cu acuze similare s-au mai scos din joc, în trecut, varii specialişti excelenţi, fie vinovaţi, fie nevinovaţi. Înainte de a ajunge în cătarea presei, de regulă securiste, mai mereu ultranaţionaliste, în condiţiile în care criminali sadea cu grade pe umăr au rămas neatinşi, aceşti oameni se arătaseră, în genere, hotărâţi să se schimbe mai întâi pe ei înşişi, radical, iar apoi să pună umărul la reformarea, eliberarea, democratizarea şi modernizarea României. Pentru ca ţara să fie capabilă să reziste pe viitor oricăror tentative interne sau externe, bunăoară ale Moscovei, de a o re-îngenunchea.

În vizorul calomniatorilor nu e însă doar Mircea Dumitru. Nu e doar educaţia. Ci şi lumea bună. Opoziţia, câtă mai e. Strada, înainte să răbufnească. România, în genere. În cătarea nemerniciei sunt şi cititorii acelei prese care e independentă sau mimează încă neînregimentarea. Ziare altminteri informative şi bune, cel puţin o vreme, precum Adevărul, sau Evenimentul Zilei, televiziuni, o vreme de încredere, precum B1 TV. Şi ele trebuie manipulate, maculate, mancurtizate, pentru ca educaţia să nu fie epurată de neaveniţi. Pentru ca mafia să supravieţuiască.

Aşa că par să fi căzut în capcana unor trolli. Posibil de la CNSAS. E însă complet incomprehensibil cum profesioniştii unor ziare sau televiziuni care se respectă pot prelua şi difuza ştiri fie complet false, fie manipulante, fără să i se adreseze în prealabil celui denigrat. Fără să verifice dacă CNSAS a dat oficial publicităţii informaţii noi. Or, CNSAS n-a făcut-o, mulţumindu-se cu avizul său din  2007, care atestă că Mircea Dumitru nu a fost informator al poliţiei politice.

Aici se închide cercul. Dacă publicul nu pedepseşte mediile manipulatoare prin avertisment, ori, la nevoie, dacă derapajele se repetă, prin boicot, ţara va continua să fie intoxicată din greu. Şi va permite să se perpetueze răul făcut României.           

Autor: Petre M. Iancu