Acord cu Iranul
14 iulie 2015Miniștrii de Externe ai Iranului, Germaniei, Uniunii Europene și ai celor cinci state cu drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU poartă în prezent ultimele discuții înainte de prezentarea publică a acordului privind programul nuclear iranian. Toți participanții la negocieri erau foarte mulțumiți de modul în care au decurs convorbirile.
"Cred că este un mesaj de speranță pentru întreaga lume, un mesaj de care era mare nevoie în acest moment", a declarat responsabila pentru politică externă a UE Federica Mogherini.
Ministrul de Externe iranian Mohammad Javad Zarif a lăudat la rândul său acordul, spunând că ar fi vorba despre un "moment istoric." Deși a ținut să precizeze că documentul "nu este perfect pentru nimeni", el a subliniat că este vorba de un nou capitol de speranță pentru Iran și partenerii săi de dialog.
Și ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier a părut fericit să anunțe pe twitter încheierea acordului.
Potrivit agenției Reuters, care susține că deține o copie a acordului, Agenția Internațională pentru Energie Atomică va primi în 24 de zile acces la facilitățile iraniene de îmbogățire a uraniului.
Iranul, care a susținut mereu că programul său atomic vizează exclusiv scopuri civile, va putea să continue activitățile de cercetare și dezvoltare în următorii 10 ani, atât timp cât nu face stocuri de uraniu îmbogățit, arată Reuters.
France Presse relatează că sancțiunile internaționale care au lovit dur economia iraniană ar urma să fie anulate treptat începând din 2016. Marile puteri din Consiliul de Securitate ar putea însă să reimpună sancțiuni, dacă Teheranul nu-și va respecta obligațiile asumate.
Nu toată lumea a fost fericită cu ajungerea la o înțelegere. Premierul israelian Benjamin Netanyahu consideră că ar fi vorba de o mare greșeală, prin care Iranul va primi miliarde de dolari pentru a-și alimenta mașina terorii.
Președintele american Obama, pentru care acordul cu Iranul a reprezentat un obiectiv-cheie de politică externă, a precizat că va face comentarii privind înțelegerea în cursul acestei zile.