Mein Europa: G20 und der Katzentisch

Dacă vom continua să trăim ca până acum, vom avea nevoie de cel puţin o planetă şi jumătate, atât ca dimensiuni cât şi ca resurse. Responsabile de situaţia actuală sunt statele care se întâlnesc la summitul G20 de la Hamburg. Dar resursele exploatate provin din toate ţările. S-ar impune implementarea unei protecţii pe resursele planetei Pâmânt, un fel de limită pentru lăcomie. În loc de aceasta, la Hamburg se întruneşte summitul de consum, al celor care obţin capitalul maxim din resursele naturale. Pentru unii lideri, şi oamenii care populează planeta reprezintă una dintre resursele din care se pot obţine bani. Oficial se comunică doar efortul pentru a obţine o lume mai bună. Mai bună pentru cine?

Veştile proaste nu sunt auzite

Nu ar folosi la nimic dacă numeroşi jurnalişti, activişti şi oameni de ştiinţă ar folosi ocazia pentru a se referi, din nou, la copiii care mor de foame. Nu ar folosi nici să amintim de distribuirea bogăţiei pe glob. O caracteristică de bază a societăţii democratice din secolul XXI este surzenia cu care se reacţionează în faţa veştilor proaste ca şi senzaţia de neputinţă în faţa uriaşului Goliath.

Neputinţa îl face pe David să nu mai intre în arena de luptă. Această fantastică poveste care îi încuraja pe oameni să nu se teamă de lupta împotriva celor mari şi puternici nu ne mai inspiră. Credinţa că David l-ar putea învinge pe Goliath a dispărut. Şi totuşi, chiar statele peste capul cărora se iau decizii la asemenea summituri ar fi în rolul lui David, care are nevoie de timp pentru a-l învinge pe Goliath.

În căutarea punctului sensibil

Un protest credibil are nevoie de experienţele şi poziţiile perdanţilor globalizării - fie că ei sunt din sau din afara Europei. Contestatarii acestui sistem nu reuşesc să găsească de două decenii punctul sensibil, prin care critica lor să ducă la o transformare a situaţiei reale.

Liderii consideră că protestul reprezintă o variabilă controlabilă în întreg sistemul. Sistemul are chiar nevoie de protest pentru a se prezenta ca fiind cât se poate de deschis. Protestul are dreptul să deranjeze un astfel de mega-eveniment, dar nu poate deranja sistemul. Lipseşte forţa politică decisivă. Ea nu poate fi înlocuită, ca acum la Hamburg, de violenţe extreme.

Protestul ca decor

Înainte, muncitorii ieşeau în stradă şi politicienii se temeau de neliniştile sociale generate ulterior. Bogaţii zilelor noastre aplaudă libertatea de opinie şi apoi continuă să îşi vadă de vechile afaceri. Libertatea de opinie nu este însă un decor pentru rigida constelaţie a distribuirii resurselor. Nu ne expirmăm opinia doar de dragul libertăţii, ci pentru că ne dorim o schimbare.

Democraţiile au anulat puterea protestelor. Paradoxal, dar protestul violent se dovedeşte a fi cel mai simplu, pentru că infracţiunea este automat mai gravă decât nedreptatea care a dus la protest. Când, în secolul XX, muncitorii ieşeau pe baricade, ei luptau pentru ceva concret precum ziua de lucru de opt ore. Şi astăzi? Se luptă împotriva unor legături complexe abstracte. Nu se solicită măsuri concrete pentru situaţiile contestate. Aşa s-a întâmplat în cazul Occupy ca şi în mişcările Los Indignados şi Nuit Debout. Şi totuşi, cei care nu au solicitări concrete devin marionete pentru cei puternici care spun: uitaţi-vă cât pot duce democraţiile, cât de liber este occidentul.

Întâlnirile informale tot mai importante

Tocmai statele exploatate şi dependete de marile puteri economice ar putea să ajute la formularea unor solicitări concrete. La Hamburg s-au întâlnit doar puţin şefi de stat aleşi și de guvern din Europa. Lor însă li s-au adăugat reprezentanţii UE, Tusk şi Juncker. Statele centrale și de est din Europa, ale căror voce nu este auzită nici în UE, lipsesc. Bazele viitoarei politici mondiale se fixează tot mai mult în întâlniri informale. Iar Trump punctează din nou la cei care se simt dependenţi, pentru că a mers înainte de summit în Polonia, care evident că nu este destul de puternică pentru a participa la G20. Dar pentru Trump, aceea este inima Europei.

Statele Europei nu trebuie să se lase instrumentalizate. Europa trebuie să se regăsească în adâncul inimii. Astfel de summituri exclusiviste atentează la senzaţia de unitate. Cele mai puternice state comunitare negociază la Hamburg cu China viitorul Europei, incluzându-le aici şi pe statele mai puţin puternice, fără ca repezentanţii acestora să ia parte la discuţii. Ah, ce uşoară este democraţia în timpul globalizării.

Deranjul de la periferie

Lista nedreptăţilor din lume, a supra-exploatării planetei în favoarea celor puţini, dar bogaţi, paralizează Europa. Inechitatea distribuirii bunăstării atrage desolidarizarea. E nevoie de o nouă Internaţională, trebuie să revenim la umanism. Spectacolul concentrării puterii ar trebui contrabalansat. Omul nu trăieşte doar pentru economie. Şi nici planeta.

Pentru ce suntem atunci aici? Răspunsurile ar trebui să le avem curând, în această aparent bine cimentată ordine mondială. Un început ar fi deranjul de la aşa-numita periferie a G20 produs celor care cred că pot soluţiona problemele acestei lumi fără a-i implica pe cei direct afectaţi de ele. 

Jagoda Marinic este o scriitoare, dramaturgă și jurnalistă germano-croată. S-a născut la Waiblingen, părinții ei fiind croați imigranți. În prezent locuiește la Heidelberg. Cel mai recent roman al său este "Made in Germany - Ce e german în Germania?", în care abordează subiectul identității Germaniei, ca țară de imigrare.