Europa mea: Aşteptând revolta fermierilor în 2018

Trăim timpuri în care un grup tot mai mic se îmbogăţeşte şi restul, tot mai numeros, nu reuşeşte - în ciuda muncii şi a bunăstării - să primească în plus. Este nevoie mai mult decât oricând de democraţie, dar aceasta se luptă cu orgolii şi sensibilităţi. Dacă înainte politicianul care accepta critici şi rămânea în picioare era considerat suveran, astăzi politicienii preferă să îi acuze pe jurnaliştii critici.

Situaţia este inacceptabilă pentru că avem nevoie de politicieni care se se ocupe de oameni şi nu de propriul lor destin. Se impune acum stoparea eroziunii sociale. Asistăm la ecourile campaniei #MeToo şi la efectele generate de această mişcare feministă. Se vorbeşte însă prea puţin despre efectele negative asupra tinerilor şi managerilor, izvorâte din spectacolul masculinităţii neoliberale, egocentriste şi autoritariste oferit de Trump. Dialectica luptei între sexe se traduce acum prin principiul autodeterminării feminine care merge mână în mână cu revenirea suveranului autoritar.

Serbarea nesocotinţei neo-liberale

Când la Davos, la masa lui Trump, au luat loc mai degrabă şefii masculini ai concernelor europene, am asistat la cina festivă a dispreţului. Cei care muncesc s-au limitat la a privi din fotolii acest spectacol. Existau vremuri în care ţăranii şi muncitorii răsturnau guverne, pentru că politicienii luau cina pe banii statului. Ei se gândeau atunci că elitele consumau fructele muncii lor. O asemenea abordare nu mai este de actualitate în zilele noastre, poate pentru că muncitorii nu îşi mai sacrifică mâinile la muncă, ci plătesc cu burn-out sau depresii. Trăim în perioade post-ideologice şi vrem să găsim soluţii la probleme sociale dincolo de teroriile lui Marx. Ce ar fi însă să ne răzvrătim împotriva reînvierii autorităţii masculine?

Şeful Siemens Joe Kaeser reuşeşte să trateze cu dispreţ 6000 de oameni pe care vrea să îi dea afară. Întâi declară că: " Nu mai avem nevoie de turbine pe gaz. Vom renunţa la 6000 de locuri de muncă în Germania". Angajaţii îl văd apoi la ştiri pe insignifiantul Kaeser cum se umflă în pene în faţa lui Trump, pe care îl anunţă că planifică să construiască turbine pe gaz în SUA. Big Daddy aprobă recunoscător. Rareori s-au blamat bărbaţi influenţi aşa cum au reuşit la cina festivă alături de Trump. Privatizarea profitului și socializarea pierderilor crează o comunitate tot mai divizată, pentru că deciziile unui Joe Kaeser îi pun pe unii în imposibilitatea de a-şi mai hrăni familia.

Exista un motiv pentru care stânga era împotriva globalizării - până când Trump a preluat puterea, fiind şi el împotriva globalizării. Apoi criticii globalizării s-au speriat că ar putea fi asociaţi cu naţionaliştii. S-a aşternut liniştea. Din teama de a nu fi acuzaţi că îşi critică elitele, mulţi preferă să nu mai scoată la iveală neregulile din interiorul elitelor. Ce şi cine este de fapt  "Davos"? Existau perioade în care democraţii şi democratele solicitau formarea unor structuri politice care să faciliteze controlul şi să transparentizeze rezultatele politicii. Dar întâlniri informale precum G20 sau Davos, dominate de concerne şi decorate cu politicieni, au anihilat această transparenţă. Biletul de participare la Davos costă zeci de mii. Vine Macron. Vine Merkel. Vine şi Trump. Dar mai ales participă China. Când societatea civilă lansează apeluri, politicienii nu prea îşi fac timp. Sună populist? Şi ce dacă.

Social-democraţia uitată

Bogata Germanie, care pare a deţine conducerea în Europa, nu reuşeşte să îşi pună în ordine sectorul de îngrijire a vârstnicilor şi nici nu le poate asigura oamenilor o bătrâneţe în demnitate. Lipsesc 130.000 de specialişti numai în sectorul îngrijirii. Se recrutează din Iordania şi sud-estul Europei. Noile forţe de muncă ajung apoi într-o ţară în care xenofobia, islamofobia şi antisemitismul devin tot mai puternice. Iar ţările din sudul Europei rămân fără forţă de muncă. În Germania, lipsesc 35.000 de profesori pentru clasele primare. În "bogata Germanie", în care s-au născut firme precum Siemens, educaţia este deficitară. Doar un exemplu din multe altele. 

Pare că trăim timpuri în care managerii dispreţuiesc public angajaţii, ca şi cum aceştia ar fi doar materialul necesar pentru a obţine capitalul. Human Ressources - când s-a introdus acest termen, mulţi carierişti s-au bucurat de un anglicism neoliberal, prin care învingătorii noii ordini mondiale îţi impuneau internaţionalitatea. Sindicatele germane solicită acum săptămâna de lucru de 28 de ore şi creşteri salariale de 6 procente.

Solicitările nu vor ajunge nici la superbogaţi şi nici la Joe Kaeserşii din această lume. În mod sigur nu este practicabil, vor spune ei şi se vor dedica din noua faimoaselor Panama Papers. "Human Ressources" găsesc doar peste tot în lume. Chiar şi unele fără sindicat. Păcat că nu mai există fermieri care să iasă pe baricade. Poate tocmai aici rezidă problema fundamentală a social-democraţiei: nici ea nu mai ştie cine este şi nici cine mai sunt fermierii de astăzi şi cum se ajunge la ei.

Jagoda Marinic este o scriitoare, dramaturgă și jurnalistă germano-croată. S-a născut la Waiblingen, părinții ei fiind croați imigranți. În prezent locuiește la Heidelberg. În cartea "Made in Germany - Ce e german în Germania?" abordează subiectul identității Germaniei ca țară de imigrație.