1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ascensiunea orbánismului în UE nu poate fi oprită

16 iunie 2018

Societăţile iliberale sunt tot mai populare, dincolo de Europa Centrală şi de Est. Deşi ele existau şi înaintea erei Orbán. Un editorial semnat de cunoscutul publicist Norbert Mappes-Niediek.

https://p.dw.com/p/2zfry
Norbert Mappes-Niediek
Norbert Mappes-Niediek Imagine: Privat

Slovenia este mică şi necunoscută, astfel încât nimeni nu s-a mirat atunci când presa europeană l-a declarat drept "învingător clar" pe populistul de dreapta Janez Janša, la doar o zi după scrutinul parlamentar. Deşi partidul acestuia, singurul stabil în peisajul politic volativ al ţării, nu obţinuse nici pe departe rezultatele din 2011, în ciuda menţinerii curentului de dreapta pe întreg continentul. Era posibil ca tocmai electoratul din mai degrabă esticul stat cu doar două milioane de locuitori, grav afectat de criza economică şi cea a refugiaţilor, să fi rezistat tentaţiei "democraţiei iliberale"? Probabil că nu, după cum au apreciat redactorii occidentali, care au preferat să apeleze la prejudecăţi.

Are Europa o problemă cu Estul?

Marea furtună care afectează democraţia din Europa vine într-adevăr de la răsărit, mai exact din răsăritul îndepărtat. Încă din anii '80, înfloritoarea Chină contrazicea teoria pe baza căreia democraţia şi economia de piaţă ar fi cele două feţe ale aceleași medalii, care nu pot funcţiona decât împreună, pe termen lung. La începutul noului mileniu, curând după instalarea lui Putin la Moscova, modelul "capitalism fără democraţie liberală" trecea fluviul Amur. Iar victoria lui Viktor Orbán din 2010 a însemnat practic transferarea modelului în UE.

Neînsemnata graniţă europeană dintre est şi vest, cu micile ei râuri precum Isonzo, Dyje sau Neisse, nu reprezintă o barieră politică. În Italia şi Austria, prietenii premierului ungar Viktor Orbán ocupă deja poziţii cheie. În Franţa, Olanda, Belgia, Danemarca şi Norvegia, partidele de dreapta de tipul Orbán sunt creditate cu un potenţial de 15 până la 30 de procente. Germania cu AfD nu este mult mai departe, iar partidele tradiţionale conservatoare sunt şi ele scena ascensiunii forţelor de dreapta. Situaţia este încă instabilă. Dar există unele indicii că norii negri se vor aduna mai ales acolo unde au avut loc ultimele mari furtuni din Europa. În Italia, de exemplu, în Austria, în Germania, dar nu în Franţa şi nici în Slovenia.

Viktor Orban la summitul UE de la Sofia
Viktor Orban la summitul UE de la SofiaImagine: picture alliance/AP Photo/D. Vojinovic

Retragerea în scorbura naţională

Voci naţionaliste şi autoritare răsună tot mai puternic de pe întreg continentul. Acestea nu au doar intensităţi variate, ci şi caractere diferite. Dreapta din occident se referă la aşa numitele "shithole countries", ale căror cetăţeni vin în Europa de Vest, iar dreapta din răsăsritul european se îmbată cu traumele naţionale, nebăgată destul în seamă şi niciodată acceptată pe deplin. Occidentalii de dreapta ignoră instituţiile şi se declară încântaţi, aparent liberali, de democraţia Facebook, unde fiecare poate în treacăt să dea un "like" şi să îi pune pe politicieni la treabă. Esticii de dreapta îşi doresc revenirea la dreptate, ordine, curăţenie, cu state naţionale clar separate, cu paşaport obligatoriu şi bariere. Numai că cei care deţin puterea nu mai poartă la rever secera şi ciocanul, ci alte simboluri. Evident că aşteptările diferă în est şi vest, de la un stat la altul. Dar nici nu trebuie să fie la fel, atât timp cât fiecare se retrage în scorbura lui naţională.

Nu mai interesează pe nimeni, cum arată scorbura celuilalt. Diferenţele dintre estul şi vestul Europei nu ajută la clarificarea fenomenului sesizabil în întreaga lume. Dar îl consolidează. Noua dreaptă salută contradicţiile de toate genurile: est-vest, nord-sud, sărac-bogat, naţiune contra naţiune. Dacă astăzi statele de la Vişegrad par a deranja cel mai mult liniştea comunitară, mâine o nouă alianţă de dreapta condusă de italieni ar putea prelua funcţia, sau un grup format din marii contribuitori, care ar dori să reducă fondurile structurale şi să transforme UE în teren de joc pentru echipe concurente. În final, UE se va dezintegra întocmai ca şi alianţele partidelor radicale de dreapta: despărţiţi de ceea ce i-a unit cândva. Vor urma doar înţelegeri bilaterale, în favoarea celor mai puternici. 

Kacyznski și Orbán, figuri la carnavalul din Düsseldorf
Kacyznski și Orbán, figuri la carnavalul din Düsseldorf Imagine: Reuters/T. Schmuelgen

Riscul statelor mici

Atât timp cât un stat membru, indiferent din ce motive, îşi imaginează că singur este mai puternic decât în cadrul Uniunii, cei care vor să distrugă Uniunea au argumente serioase. Apelurile adresate statelor din est, care ar profita atât de mult de pe urma transferurilor de fonduri, să revină la rațiune, rămân fără ecou. Orice argument se poate transforma în contra-argument: de la est spre vest curg, în total, mai mulți bani decât invers, iar nicăieri raportul salariilor la produsul social este atât de redus ca în productiva Cehie.

Să ne oprim puţin şi asupra termenului de "solidaritate" în criza refugiaţilor: puternicul Berlin a apelat la "solidaritate" abia după ce ani la rând Italia şi Grecia au fost lăsate să se descurce singure. În acest joc fatal nu vor intra statele mici, care în cazul dezintegrării Uniunii s-ar număra printre perdanţi. Ţări precum Luxemburg, care a livrat atâţi străluciţi politicieni europeni, Estonia, Letonia, Lituania, Malta sau chiar şi Slovenia nu vor face acest joc. În statele de care depinde viitorul comunitar se mai aşteaptă încă revenirea la raţiune.

Norbert Mappes-Niediek trăieşte în Austria, la Graz, şi este corespondent pe teme legate de Europa de Sud-Est pentru numeroase publicaţii de limbă germană.