Nu există o democraţie neutră

Lupta culturilor, cunoscuta "Clash of Civilizations" - aceasta a fost opera din timpul studiului meu; teze discutate în seminarii. Samuel Huntington s-a concentrat în argumentaţia lui pe ultimul conflict armat din Europa, soldat cu dezintegrarea Iugoslaviei.

Multă vreme am ignorat lupta pentru resurse ca bază a problemelor. Până de curând credeam că pentru întrebarea "cine dirijează lumea?", răspunsul era la îndemână. Dar, după ce protestele din seria "Occupy" au tematizat controlul majorităţii resurselor de câtre "un singur procent din totalul populaţiei", nu am asistat la o sporire a solidarităţii. Din contră: oamenii care s-au refugiat în Europa, după 2015, nu au readus în discuţie împărţirea bunăstării şi a păcii în lume, ci au provocat o reală criză a solidarităţii. De multe ori spiritul civic se rezuma la poziţii de genul: "dacă există atât de mulţi săraci, atunci nu vreau să mai ajut pe nimeni. Vreau să îmi îngrădesc zona mea de confort, ca să îmi fie mie bine." Vârful acestei mentalităţi l-a reprezentat evident Donald Trump cu al său principiu: "America First".

Cultura şi dominanţa revin

Cu aproape 20 de ani mai târziu, trebuie probabil să îi dau dreptate lui Huntington. Este din nou vorba despre cultură şi dominanţă.  Şi în Europa. Spania se află în faţa unei situaţii, care aminteşte de vremurile din Iugoslavia. În urmă cu un an, în Barcelona, un catalan îmi spunea: "Trebuie să ne lăsaţi mândria de a decide singuri asupra propriei naţiuni. Pentru asta nu avem nevoie de un război civil ca în fosta-Iugoslavie". L-am considerat atunci, eufemistic vorbind, ca fiind extrem de poziţionat. La numai un an distanţă, conflictul dintre Madrid şi Barcelona s-a accentuat sever. În joc este autodeterminarea naţională şi recunoaşterea culturii. Militarii spanioli se luptă acum cu poliţiştii catalani.

Ce se mai poate spune despre alegerile din Germania, ce nu s-a spus deja? Presa, în spatele căreia se află şi buni strategi, este fie acuzată fie apărată.  Prea puţini se întreabă la ce presiune trebuie să facă faţă pentru a atrage audienţa. Ce presiuni se exercită asupra presei scrise de când există Facebook? Nu asistăm oare şi în lupta presei la o luptă pentru resurse? În mod paradoxal, tocmai lupta pentru resurse transformă presă în platformă pentru lupta culturilor. Se impune captivarea atenţiei audienţei oricum reduse. Psihologia maselor nu a făcut niciodată diferenţele.

După aceste alegeri, mulţi au mizat pe cartea optimismului: 87 la sută au votat doar pentru partide democratice. Ceea ce atrage protestele celorlalte 13 procente, care au fost aleşi în mod democrat şi care fac parte din această democraţie. Posibil. Deşi nu este indiferent despre ce democraţie vorbesc 87 de procente şi despre ce democraţie vorbesc restul de 13 la sută. Democraţia nu se limitează la parlament sau la duminica alegerilor. Democraţia este reprezentată şi de discurs, ea se bazează pe principii care - dacă sunt atacate - se pot întoarce tocmai împotriva democraţiei. Adevărata democraţie înseamnă să discuţi despre orice, dar nu să şi negociezi orice principiu. Există multe exemple în istorie, în care cetăţenii au renunţat la drepturi în urma unui referendum. 

Bagatelizarea nu ajută

Multă vreme, în Germania a funcţionat o particularitate: lipsa patriotismului a fost înlocuită de mândria de a menţine un anti-naţionalism, rezultat în urma asumării conştiente a trecutului. Mulţi germani îi considerau pe naţionaliştii preocupaţi doar de soarta lor ca fiind inferiori. Aceste alegeri din 2017 vor schimba situaţia. Când, în urmă cu câţiva ani, cercurile culturale din Croaţia se revoltau pentru că la conducerea Ministerului Culturii era desemnat un reprezentat al taberei naţionaliste, politicianul şi istoricul Zlatan Hasanbegovic, credeam că o situaţie similară ar fi imposibilă în Germania. Presa germană anunţa anul trecut că în Croaţia există un război civil spiritual. Mă gândeam atunci că oamenii de acolo sunt prizonierii trecutului. Fiecare controversă din Croaţia este însoţită de scenarii de luptă, de parcă Huntington ar fi marcat timp de decenii această regiune. Acum însă, la o săptămână după alegeri, oamenii de cultură şi politicienii germani insistă ca la conducerea Comisiei Parlamentare pentru Cultură din Bundestag să nu se instaleze AfD, deşi este a treia forţă politică din parlament. Un partid ai cărui membri numesc memorialul Holocaustului din Berlin drept "memorialul ruşinii", nu pot asigura conducerea unei comisii care se ocupă şi de memoria culturală colectivă din Germania. Memoria colectivă din Germania este intrinsec legată de memoria culturală din Europa.

Cine nu recunoaşte acum pericoul coliziunii între două trenuri de mare vitează, acela nu înţelege nici rolul pe care trebuie să îl joace Germania, Europa sau Statele Unite. În final, nu contează dacă un tren este de trei ori mai lung decât celălat, aici riscă să se ciocnească două abordări ale democraţiei, care nu sunt sub nicio formă compatibile. Bagatelizarea nu ajută. Pentru că cei 13 la sută susţin că votul lor este unul de protest. Cu Donald Trump ca figură emblematică pentru "Clash"-ul culturilor, vor astfel să dea frâu liber furiei lor. O furie care, pentru minorităţi, a fost decenii la rând suprimată. Pentru femei şi "people of color" (oameni de culoare) era un "No-Go". Se spunea că astfel nu eşti luat în serios, că este nevoie de argumente raţionale pentru a găsi înţelegere. Acum clocoteşte de furie cetăţeanul alb. Şi îşi găseşte ascultare. Trenul rulează. Şi ar fi bine ca, pe lângă Huntington, să lecturaţi şi faimoasa carte a istoricului american decedat Howard Zinn, care a luptat peste 30 de ani pentru drepturile egale ale minorităţilor ca şi pentru reforme sociale.  "You can't be neutral on a moving train" ("Nu poţi fi neutru într-un tren în mişcare") - o lectură bună pentru zilele ce vor veni.

Jagoda Marinic este o scriitoare, dramaturgă și jurnalistă germano-croată. S-a născut la Waiblingen, părinții ei fiind croați imigranți. În prezent locuiește la Heidelberg. În cartea "Made in Germany - Ce e german în Germania?" abordează subiectul identității Germaniei ca țară de imigrație.