Politicienii luptă pentru trecut

Politica începe să semene a reconstituire istorică. Nu vorbesc doar despre evenimente comemorative, depuneri de coroane şi ceremonii de reînhumare, care sunt în prezent foarte frecvente. Noii luptători culturali merg mai departe, se avântă în războaie serioase pe liniile de front ale trecutului. La reconstituirea unei lupte oameni maturi îmbracă costume şi se duelează cu săbii boante sau cu suliţe din plastic. Unii vor să verifice ipoteze istorice, pentru alţii este un ritual în onoarea strămoşilor căzuţi pe câmpul de luptă, iar alţii caută doar un mod interesant de a-şi petrece timpul liber. În timp ce evenimente din trecut care au marcat memoria colectivă sunt comemorate cu tristeţe, în cazul reconstituirilor istorice este vorba de dorinţa de a modifica istoria prin încercarea de reparare a nedreptăţilor trecutului.

De exemplu bulgarii aveau obiceiul de a reconstitui răscoala din aprilie 1876, împotriva dominaţiei otomane. Miza este încercarea de a conferi acestei tentative de eliberare o dimensiune eroică şi o însemnătate istorică deosebită, deşi răscoala a fost înăbuşită în sânge. În parcul "Linia lui Stalin" din Belarus, jocuri militare sunt menite să celebreze un proiect sovietic de apărare, care în realitate a fost un eşec. 

Lupte simbolice în jurul unor figuri istorice

Mai ales populiștii adoră să ne transpună în trecut. De exemplu neonaziştii formaţiunii elene Aurora Aurie. An de an aceştia înscenează un spectacol naţionalist de prost gust la monumentul care aminteşte de Bătălia de la Termopile între greci şi perși. Mesajul lor este clar: ei promit să lupte până la moarte împotriva unei prezumtive "invazii" a imigranţilor, dar şi împotriva oricărei imixtiuni a "imperiului" european în afacerile interne ale patriei lor iubitoare de libertate.

Redeschiderea unor răni vechi este o metodă foarte îndrăgită de a distrage atenţia de la problemele reale ale prezentului. Ca şi în cazul războaielor veritabile, conflictele simbolice întăresc legitimitatea politică a adversarilor - de aceea ei nu manifestă reţinere pentru cooperare la acest nivel. "Chestiunea Macedoneană", care a provocat odinioară tragicele războaie balcanice, este resuscitată în regiune prin lupte simbolice în jurul unor figuri istorice cum ar fi Alexandru cel Mare sau Samuil (unul din ultimii ţari ai primului imperiu bulgar) şi al denumirii sau limbii unei ţări. În mod ciudat, şi lupta împotriva dominaţiei otomane pare să devină tot mai intensă, deşi aceasta a încetat deja la începutul secolului XX în întreaga regiune balcanică. Inclusiv lupta împotriva oprimării comuniste şi a tot ce se află în trecut pare să se intensifice post-factum.

Jocul intitulat "istorie" trebuie reluat de la început

Toate acestea nu sunt valabile doar pentru periferia de sud-est a Europei. Votul britanic de Brexit a fost influenţat în mare măsură de amintirea imperiului în care soarele nu apunea niciodată. Donald Trump a promis că va face America iarăşi mare, ceea ce implică probabil în egală măsură dominaţia omului alb. De partea cealaltă, numeroşi oameni din foste colonii rememorează nedreptăţi suferite de strămoşii lor, potenţat cu ajutorul filmelor şi ritualurilor comemorative. Această "materie primă" emoţională a fost instrumentalizată de reţeaua Al Qaida şi de "Statul Islamic".

Nostalgia trecutului este un sentiment melancolic. Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, Orhan Pamuk, foloseşte cuvântul intraductibil "hüzün" (ceva între tristeţe, durere dar şi îndepărtare de Dumnezeu) când vorbeşte despre gloria trecută a Imperiului Otoman, dispărută pentru totdeauna. Dar populiştii au un mod cu totul diferit de a invoca trecutul. Ei îl reconstituie energic, de parcă ar fi posibilă ştergerea, în chip magic, a tuturor evoluţiilor nefavorabile ulterioare, iar jocul denumit "istorie" ar putea fi luat de la zero.

Ideea viitorului s-a năruit

Oare crede cu adevărat cineva că ţări de mărime medie cum ar fi Regatul Unit sau Turcia ar putea redeveni imperii? Sau că în lumea noastră globalizată mai pot exista mândre state naţionale cu populaţie omogenă? O explicaţie pentru politica reconstituirilor istorice este o explozie de identităţi. Cetăţeanul şi consumatorul vrea un drept la o identitate, dincolo de job, maşină şi smartphone. De ce să trăiască el sau ea cu durerea unei bătălii pierdute din trecut, cu umilinţa îndurată de strămoşi şi cu pierderea de teritorii? Istoricii spun că nu ai ce face, aşa au decurs lucrurile. Dar de ce să ţii cont de aceşti "birocraţi"?

În esenţă, ideea de viitor s-a năruit. Trăim cu tot mai multe imagini ale unor catastrofe, a unei apocalipse climatice, înconjuraţi de terorism, asteroizi şi viruşi. Între timp suntem convinşi că viaţa copiilor noştri nu va fi mai bună decât a noastră. În cel mai bun caz sperăm că ei vor putea păstra ce avem noi. În acest context e de mirare că politicienii întorc spatele viitorului şi se implică mai bine într-o bătălie pentru eliberarea trecutului oprimat?

Ivailo Dicev este profesor de antropologie culturală la Universitatea din Sofia. El a predat între altele la universităţi din Germania, Franţa şi SUA.