Europa mea: Ultima bătălie a cancelarei Merkel

În negocierile mediate de Uniunea Europeană dintre Kosovo și Serbia, menite să normalizeze relațiile bilaterale printr-un acord final, se constată, de la începutul acestui an, o ofensivă diplomatică masivă a SUA. Se susține ideea obținerii unui acord bazat pe un schimb teritorial.

Ideea a fost lansată în premieră de președinții Serbiei și Kosovo, Aleksandar Vučić și Hashim Thaçi, care au și propagat-o oficial în vara anului 2018. Mai ales Belgradul este neobosit în campania de identificare a unui "compromis", după debutul dialogului inițiat sub conducerea cancelarei Angela Merkel în 2012.

Președintele Thaçi lansa în premieră ideea unui schimb între nordul Kosovo, locuit majoritar de sârbi, și Valea Preševo, din sudul Serbiei, locuită majoritar de albanezi, dublat de recunoașterea reciprocă a celor două state. Până acum niciuna din cele trei părți implicate - negocierile fiind mediate de la Bruxelles de însărcinata pentru politică externă, Federica Mogherini, - nu a oferit detalii publice privind stadiul negocierilor.

Alianța profană a autoritarilor lideri balcanici

Împotriva acestei propuneri s-au poziționat mai ales guvernul german și cancelara Merkel, acuzaţi de susținătorii ideii că strică jocul. Ce să aibă împotrivă unei astfel de înțelegeri UE și SUA întreabă ei, dacă cele două tabere au căzut deja de acord? Cine să le interzică ceva și mai ales de ce?

În realitate însă propunerea are alte substraturi decât cele prezentate de protagoniști: este vorba despre o alianță profană între doi lideri balcanici autoritari și responsabila comunitară pentru politică externă plus imprevizibila administrație Trump, alianţă care atentează la principiile fundamentale occidentale pentru stabilizarea și democratizarea Balcanilor de Vest.

După războiul din Kosovo tocmai Belgradul refuza orice compromis realist, inclusiv planul elaborat de mediatorul Națiunilor Unite, Martti Ahtisaari, privind "independența supravegheată". După ani buni, cancelara Merkel condiționa aderarea Serbiei la UE de recunoașterea independenței Kosovo și, sprijinită fiind de Marea Britanie și SUA, obținea un compromis istoric. În acordul din aprilie 2013, Belgradul recunoștea de facto Kosovo. Premierul de atunci, Dacic, se referea public la faptul că politicienii și societatea s-au amăgit timp de un deceniu cu invocata apartenență a Kosovo la Serbia.

Recidivă politică prin negocieri secrete

Chiar dacă în acel moment UE nu a declarat negocierile ca fiind explicit încheiate, pentru ambele tabere era clar că se ajunsese la completa normalizare a relațiilor, inclusiv la recunoașterea reciprocă. În acest context se încadrează și declarațiile cancelarei Merkel și a șefului de atunci al diplomației germane, Guido Westerwelle, referitoare la finalizarea mutării granițelor în Balcani.

Cele mai recente negocieri secrete reprezintă o drastică recidivă politică. Actorii politici sunt mânați de interese diferite. Pentru președintele Vučić este încercarea de a profita de actuala stare de slăbiciune a UE pentru a obține mai mult decât se stabilise în cadrul tratativelor inițiale. În paralel, el vrea să distragă atenția de la actualele probleme de politică internă, respectiv consolidarea autoritar-autocrată a puterii, tolerată de occident.

La rândul său, președintele Thaçi a privatizat negocierile, împotriva rezistenței tuturor taberelor albanezilor kosovari, în speranța că va scăpa de un eventual proces în fața Tribunalului Penal Internațional.

Federica Mogherini care, în lipsa unor capacități necesare negocierilor a împins dialogul într-o criză existențială, încearcă din răsputeri să prezinte eșecul drept succes, ridicând lipsa de principii la rang de principiu. Punctele ei comune cu administrația Trump, această neobișnuită axă Bruxelles-Washington, sacrifică practic principiile liberal-democrate de dragul unui acord, conform devizei "any deal is a good deal" (orice acord este un bun acord).

Schimbul teritorial ar destabiliza Balcanii

Posibilele urmări ale unui schimb teritorial, legitimarea ulterioară a principiului etno-teritorial ar fi catastrofale la trei decenii de la debutul războaielor din Balcani. Exodul serbilor majoritari din sudul Kosovo, pe care Vučić îi ignoră cu bună știință, s-ar solda obligatoriu cu conflicte armate între majoritatea sârbă și albanezii kosovari din nordul Kosovo.

Destabilizarea pe criterii etno-naționaliste a întregii regiuni, din Bosnia-Herțegovina până în Macedonia, ar fi urmarea firească. Procesul de aderare a Balcanilor de Vest la UE ar stagna pe termen lung. Uniunea Europeană slăbită acum de populiști și naționaliști ar fi existențial amenințată. O divizare pe criterii etno-teritoriale, legitimată de occident, ar avea urmări catastrofale și în relațiile cu Rusia și integritatea teritorială a Ucrainei, cu imprevizibile urmări geopolitice.

Merkel ar trebui să preia conducerea

Pentru cancelara Merkel actualele evoluții echivalează cu un soi de ultimă bătălie pe frontul politicii externe și europene. În interiorul comunității, Merkel și al ei ministru de Externe, social-democratul Heiko Maas, s-au poziționat cel mai clar împotriva acestei idei. Poziția este împărtășită de majoritatea statelor membre, printre care se numără și Spania sau Slovacia, care nu au recunoscut independența Kosovo. Până acum însă preferă se se ascundă în mare parte în spatele Germaniei, sperând ca Merkel să își asume conducerea. Momentan, Merkel pare că ezită să se avânte în această bătălie la finalul carierei sale politice.

Pentru a împiedica un acord care să gireze schimburi teritoriale cu urmări catastrofale, cancelara trebuie să își reasume rolul de lider european în dialogul politic. În paralel, ea trebuie să dea public de înțeles Belgradului și Priștinei că semnarea unui astfel de acord, cu implicite amenințări la adresa păcii și democrației în Balcanii de Vest, ar însemna blocarea, pe termen lung, a perspectivei acestor state de aderare la UE. O alternativă ar fi o rezoluție în acest sens semnată de toate partidele reprezentate în Bundestag.

În plus, Berlinul ar trebui să reactiveze un dialog cu statele membre, pentru a reveni la parametrii inițiali ai negocierilor. Rămâne de văzut dacă summitul pentru Balcanii de Vest, programat să aibă loc pe 29 aprilie, cu participarea lui Merkel și a președintelui francez Macron, va reprezenta un prim pas în această direcție.

Bodo Weber este Senior Associate în cadrul Consiliului pentru Democratizare (DPC), un institut transatlantic, cu sediul în Berlin.