1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Expert EMA: Legătură între vaccinul AstraZeneca și tromboze

7 aprilie 2021

Există o legătură cauzală între serul anti-coronavirus al AstraZeneca și trombozele suferite de unele persoane vaccinate cu acesta? Șeful departamentului Vaccinuri al Autorității Europene pentru Medicamente crede că da.

https://p.dw.com/p/3rdrI
vaccin AstraZeneca
Imagine: Gustavo Valiente/Xinhua/picture alliance

În premieră, un reprezentant al Autorității Europene pentru Medicamente, EMA, vede o legătură cauzală între vaccinul anti-coronavirus produs de concernul britanico-suedez AstraZeneca și trombozele cerebrale suferite de unele persoane cărora le-a fost administrat acest preparat. "În opinia mea, cred că putem afirma între timp că este clar că există o legătură cu vaccinul", a declarat șeful departamentului Vaccinuri în cadrul EMA, Marco Cavaleri, într-un interviu pentru ziarul italian "Il Messaggero".

Mai multe țări au limitat folosirea acestui vaccin după înregistrarea de tromboze cerebrale la unii oameni vaccinaţi în ultimele săptămâni. Trombozele au provocat chiar moartea unor persoane. În Germania, acest vaccin este utilizat începând de miercurea trecută doar în cazul persoanelor trecute de 60 de ani. Alte țări, precum Danemarca sau Norvegia, au suspendat utilizarea acestui ser pentru întreaga populație.

Detaliile nu sunt deocamdată cunoscute

În ce mod provoacă vaccinul AstraZeneca aceste trombozeîn unele cazuri este deocamdată neclar, potrivit lui Cavaleri.

Marco Cavaleri | EMA
Marco Cavaleri (imagine de arhivă)Imagine: Pieter Stam de Jonge/ANP/picture alliance

EMA a programat pentru săptămâna aceasta o verificare a vaccinului. "Încercăm să ne dăm seama exact ce se întâmplă", a spus Cavaleri pentru "Messagero". La persoane mai tinere vaccinate cu serul AstraZeneca ar exista un număr de cazuri de tromboze cerebrale mai mare "decât ar fi de așteptat", a precizat Cavaleri. Pentru că nu se cunoaște cauza acestei probleme, EMA nu va face săptămâna aceasta alte recomandări privind grupele de vârste care ar trebui să primească acest vaccin.

EMA va anunța miercuri primele rezultate ale cercetării sale. Până acum, EMA a calificat mereu vaccinul AstraZeneca drept sigur și l-a recomandat, menționând că avantajele folosirii acestui vaccin depășesc clar riscurile posibile.

Autoritatea britanică de profil MHRA a anunțat sâmbătă că, în Marea Britanie, după 18 milioane de vaccinări cu produsul AstraZeneca, s-au înregistrat deocamdată 30 de cazuri de tromboză cerebrală. Șapte din persoanele afectate au decedat.

os/maw (afp, rtr, ilmessaggero.it)