1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Extremiștii s-ar putea folosi de protestele anti-restricții

11 mai 2020

Politicienii germani, atât din partidele de guvernare, cât și din cele de opoziție, privesc cu îngrijorare demonstrațiile împotriva restricțiilor impuse pentru a limita extinderea epidemiei de coronavirus.

https://p.dw.com/p/3c1M2
Proteste la Berlin
Proteste la BerlinImagine: picture-alliance/dpa/C. Gateau

După demonstrațiile împotriva măsurilor de limitare a epidemiei de coronavirus, liderii politici germani avertizează cu privire la o eventuală radicalizare a protestelor. Cine neagă pericolul pandemiei și îndeamnă la încălcarea regulilor de protecție anti-coronavirus, se folosește fără rușine de nesiguranța oamenilor pentru a destabiliza și diviza societatea, a declarat șefa SPD, Saskia Esken, pentru grupul de presă Funke. "Să ne facem că nu vedem și să tăcem, pur și simplu, nu ajută. În acest caz trebuie să contracarăm aceste acțiuni și să arătăm că luptăm pentru democrație." Esken a subliniat că atacurile asupra polițiștilor și asupra jurnaliștilor sunt inacceptabile.

O poziție similară a exprimat și secretarul general al CDU, Paul Ziemiak: "Nu vom permite ca extremiștii să abuzeze de criza coronavirus, folosind-o drept platformă pentru propaganda lor anti-democratică", a declarat el pentru "Augsburger Allgemeine". CDU ar lua în serios temerile cetățenilor. "Este clar însă și că vom lua măsuri consecvente împotriva celor care sporesc îngrijorările oamenilor răspândind teorii ale conspirației și Fake-News."

Extrema dreaptă și teoreticienii conspirațiilor

Deși numeroase restricții au fost anulate, iar de luni intră în vigoare și alte relaxări ale măsurilor de protecție, mii de oameni au ieșit în stradă la sfârșitul săptămânii în numeroase orașe germane. Ei au protestat împotriva măsurilor luate de stat – adesea nerespectând regulile de igienă stabilite și nici interdicția privind marile adunări de persoane. Protestele au provocat îngrijorarea clasei politice, deoarece în numeroase locuri printre demonstranți s-au amestecat și extremiști de dreapta și adepți ai teoriilor conspirației.

Vicepreședintele grupului parlamentar ecologist din Bundestag, Konstantin von Notz, crede că ar fi legitime contestarea măsurilor și exprimarea nemulțumirilor. "Dar la proteste participă și cei care contestă întregul sistem și care susțin că toți politicienii ar fi marionetele lui George Soros și Bill Gates", a criticat el în cotidianul "Die Welt".

La protestele de sâmbătă a participat și președintele liberalilor (FDP) din Turingia, Thomas Kemmerich, care a fost pentru scurt timp premier al acestui land. În imagini, se vede cum el a luat parte la manifestația din Gera, fără mască de protecție și fără a respecta distanța față de ceilalți demonstranți. Președintele FDP Christian Lindner și-a criticat dur colegul de partid: "Cine se implică pentru cetățeni și pentru o strategie inteligentă de relaxare a restricțiilor, nu mărșăluiește alături de grupuri obscure, fără a respecta distanța și măsurile de protecție." O membră în consiliul de conducere al FDP, Marie-Agnes Strack-Zimmermann, a cerut excluderea lui Kemmerich din partid. Acesta și-a recunoscut în final greșeala.

Strategia împotriva coronavirusului, o "alarmă falsă la nivel global"?

Valuri a făcut și un document redactat de un angajat al Ministerului german de Interne, în care acesta pune serios sub semnul întrebării strategia împotriva pandemiei și vorbește, potrivit presei, de o "alarmă falsă la nivel global". Deși hârtia poartă antetul Ministerului de Interne, instituția a respins hârtia, pe care o consideră exprimarea unei "păreri personale". Potrivit revistei "Der Spiegel", angajatul respectiv a fost concediat.

Un alt semnal de alarmă vine de la virologi: factorul de reproducere al noului coronavirus ar fi urcat din nou la valoarea de 1,13, după cum a anunțat duminică Institutul Robert Koch. Ceea ce înseamnă că o persoană infectată molipsește la rândul ei mai mult de încă o altă persoană. Valoarea depășește pragul de 1,0, considerat critic de institutul amintit.

Factorul de reproducere – o valoare nesigură?

Această cifră este marcată însă de o anumită nesiguranță. Ministrul Sănătății Jens Spahn a cerut autorităților locale și regionale să ia mai departe măsuri consecvente. "Avem nevoie de o abordare hotărâtă și amplă la fața locului", a declarat el duminică seară la ZDF. Ar fi important ca toate noile cazuri să fie clarificate imediat, iar persoanele de contact ale celor infectați să fie izolate. Doar așa s-ar putea împiedica o creștere a numărului de cazuri la nivel federal. 

Guvernul federal a dat săptămâna trecută mână liberă autorităților de land în ceea ce privește relaxarea măsurilor anti-coronavirus. Totuși, în regiunile unde se înregistrează mai multe infecții ar urma să se impună din nou restricții ferme. Este vorba de locurile unde se înregistrează peste 50 de cazuri noi la 100.000 de locuitori într-un interval de o săptămână. În prezent, ar exista cinci locuri în Germania unde acest prag este depășit: orașul Rosenheim din Bavaria, regiunile Greiz și  Sonneberg din Turingia, Coesfeld în Renania de Nord-Vestfalia și Steinburg în Schleswig-Holstein.

os / das (afp, dpa)