1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Farsa judiciară din cazul lui Puigdemont

Barbara Wesel
18 noiembrie 2017

Decizia privind extrădarea premierului catalan demis din funcție a fost amânată la Bruxelles pentru începutul lui decembrie. Se pare că Belgia nu se grăbește să rezolve cazul.

https://p.dw.com/p/2nqtc
Belgien Carles Puigdemont vor Gericht
Imagine: picture alliance/dpa/abaca/D. Aydemir

Foarte mulți jurnaliști i-au așteptat la Palatul de Justiție de la Bruxelles pe Carles Puigdemont și ceilalți patru colegi ai acestuia care urmau să compară în fața unei instanțe belgiene. Spre dezamăgirea presei însă, aceștia au intrat în clădire prin garajul subteran, evitând contactul cu mass-media. Nimeni nu știa dacă urma să se decidă deja în primă instanță cu privire la extrădarea politicienilor catalani în Spania. Se pare însă că moara justiției belgiene macină mult mai lent decât ar prevedea procedura de regulă rapidă a mandatului european de arestare.

Starul media Puigdemont

Soarta lui Puigdemont rămâne o temă interesantă pentru presa internațională, indiferent ce cred între timp despre acesta catalanii și colegii politicieni. La Palatul de Justiție din Bruxelles erau prezente și câteva echipe de filmare de la televiziuni rusești. Anterior, premierul catalan demis fusese intervievat la "Russia Today" de fostul premier al Scoției, Alex Salmond.

Alex Salmond și Carles Puigdemont vorbesc la "Russia Today" despre independență
Alex Salmond și Carles Puigdemont vorbesc la "Russia Today" despre independențăImagine: Twitter/BBCJohnBeattie

Salmond și-a dat demisia după ce referendumul de independență a Scoției de Marea Britanie, inițiat de el în 2014, a eșuat. Între timp, politicianul scoțian încearcă cariera de moderator la televiziunea rusă amintită. Iar Puigdemont a spus că la final va câștiga iar democrația se va impune.

În acest timp, guvernul spaniol s-a plâns de amestecul Rusiei prin Twitter și rețelele de socializare în referendumul ilegal de independență a Cataloniei de la începutul lunii trecute. 

Justiția prelungeșe procedura

Carles Puigdemont a căutat un judecător flamand care să decidă în cazul său. Dreptul belgian permite alegerea între o instanță flamandă sau una de limbă franceză. El speră la simpatie, după ce partidul flamand N-VA, cel mai mare din guvernul federal belgian, s-a poziționat în apărător al său de la sosirea lui în Belgia. Din această cauză, coaliția de guvernare belgiană a început să scârțâie. N-VA a renunțat să mai urmărească activ propriile planuri de separare de Belgia și se folosește acum doar de radicalism verbal.

Avocatul lui Puigdemont, Paul Bekaert, a evitat deja mai demult o extrădare în Spania pentru alți clienți
Avocatul lui Puigdemont, Paul Bekaert, a evitat deja mai demult o extrădare în Spania pentru alți cliențiImagine: DW/B. Wesel

Pare însă clar că justiția belgiană nu se grăbește cu procedura de extrădare a liderului catalan și a celor patru colegi ai săi. Avocatul lui Puigdemont Paul Bekaert a anunțat că următoarea audiere va avea loc abia pe 4 decembrie, spre stupoarea jurnaliștilor prezenți.

Procuratura belgiană ar viza extrădarea politicienilor catalani, a explicat el, dar dreptul belgian nu recunoaște ca infracțiuni "rebeliunea" și "secesiunea". Prin urmare, trebuie folosit ca motivare a extrădării un paragraf care vorbește despre abuzul unei funcții publice. 

Decizie definitivă la anul

Până la începutul lui decembrie, avocații au ocazia să se exprime cu privire la acuzații. Decizia în primă instanță este așteptată înainte de Crăciun. Carles Puigdemont, aflat în continuare în libertate, poate rămâne temporar în Belgia, unde are dreptul să facă apel de două ori la decizia tribunalului. 

Procuratura belgiană nu a anunțat decât că nu vor fi făcute declarații suplimentare în acest caz. Un anunț făcut în patru limbi: engleză, franceză, flamandă și spaniolă. 

Carles Puigdemont alături de primarii catalani la Bruxelles: campanie electorală de la distanță
Carles Puigdemont alături de primarii catalani la Bruxelles: campanie electorală de la distanțăImagine: picture-alliance/G.Vanden Wijngaert

Condiții de detenție de top în Spania

În anii '90 a mai fost o criză între Spania și Belgia, după ce justiția belgiană a refuzat extrădarea a două persoane suspectate de susținere a organizației separatiste basce ETA. Motivul a fost atunci starea deplorabilă a închisorilor spaniole. Avocatul care a obținut respingerea extrădării a fost același Paul Bekaert care îl apără azi pe liderul catalan. De data aceasta însă, justiția spaniolă a trimis la cerere detalii despre închisoarea supermodernă în care ar urma să fie cazați Puigdemont și miniștrii săi: celule individuale, cu duș și toaletă proprii. 

Pe marginea summitului social de la Göteborg, premierul spaniol Mariano Rajoy s-a întâlnit cu omologul belgian Charles Michel pentru a discuta despre rumoarea stârnită de Puigdemont și separatiștii catalani. Belgia a fost singura țară din UE care a cerut Spaniei deschis să respecte apărarea normelor democrației. Premierul francofon al Belgiei trebuie să le facă pe plac și flamanzilor din formațiunea NV-A, de aceea a făcut apelul către Madrid.

Rajoy a subliniat la Göteborg că guvernul său respectă procedura și decizia justiției belgiene. De altfel, Madridul poate că nici nu-și dorește să-i aibă prea repede înapoi pe Puigdemont și pe miniștrii săi. Guvernul spaniol pare să accepte implicarea de la distanță a acestora în campania electorală din Catalonia. Iar lumea din Belgia s-a obișnuit între timp cu oaspetele nedorit din Catalonia iar neliniștea că prezența sa ar putea retrezi impulsurile separatiste ale flamanzilor s-a calmat.