1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Flacăra olimpică a ajuns în India

Christoph Heinzle/ Maria Pascu17 aprilie 2008

Guvernul indian a delegat peste 15.000 de poliţişti pentru paza flăcării olimpice în timpul marşului prin capitala New Delhi, India încercând astfel să evite incidente precum în Londra, Paris sau San Francisco

https://p.dw.com/p/DjcK
Proteste ale tibetanilor în exil se desfăşoară şi în timpul marşului flăcării olimpice prin capitala Indiei, New Delhi
Proteste ale tibetanilor în exil se desfăşoară şi în timpul marşului flăcării olimpice prin capitala Indiei, New DelhiImagine: picture-alliance / dpa

Protestele tibetanilor care trăiesc în exil în India, concentrate în aşa numitul „Marş al Păcii”, au început astăzi cu rugăciuni ale călugărilor budişti. La Rajgath în New Delhi, la memorialul lui Mahatma Gandhi, demonstranţii au aprins o torţă proprie, în semn de protest faţă de marşul oficial al torţei olimpice prin capitala Indiei.

Organizatorii „Marşului Păcii” speră să atragă atenţia comunităţii internaţionale asupra Tibetului şi să obţină sprijinul acesteia împotriva guvernului chinez.

„Drumul parcurs de flacăra olimpică este numit „Călătoria armoniei” care are loc în onoarea spiritului sportiv. Însă China nu merită această flacără. Călătoria armoniei este de fapt o călătorie plină de sânge. În Tibet nu există drepturile omului”, a declarat directorul grupului „Studenţii pentru un Tibet liber”, Tenzin Choeying.

Acţiunea de protest a tibetanilor exilaţi în India a început cu doar câteva duzini de călugări budişti şi preoţi ai altor religii, sute de demonstranţi alăturându-se lor pe parcursul marşului din centrul New Delhi.

Poliţia din India este bine pregătită

Demonstranţii se confruntă cu forţe de securitate bine pregătite, flacăra olimpică fiind păzită de 15.000 de poliţişti.

„Vreau să am parte de proteste paşnice. Atâta timp cât rămân paşnice nu am nimic împotrivă. La acte de violenţă vom reacţiona ca atare. Vom păzi cu atenţie parcursul flăcării olimpice şi am luat toate măsurile de siguranţă posibile”, a precizat şeful poliţiei din India, Ashok Kumar Saxena.

Ruta care va fi parcursă de flacăra olimpică a fost închisă pentru public cu mai multe ore înaintea marşului oficial. Din motive de siguranţă, călătoria torţei olimpice a fost scurtată cu mai mult de doi kilometri. Trupele speciale ale poliţiei din India şi forţele de securitate chineze sunt singurele care se pot apropia de purtătorii torţei.

Toată lumea priveşte astăzi spre India

Poziţia executivului de la New Delhi şi a sportivilor din India este astfel foarte clară: ei acceptă protestele paşnice ale tibetanilor din exil însă sunt pregătiţi să apere flacăra olimpică cu orice preţ.

„După ceea ce s-a întâmplat la Londra şi Paris trebuie să fim foarte atenţi, deoarece flacăra olimpică este sfântă. Ea simbolizează spiritului sportiv şi al păcii şi de aceea trebuie protejată. Sunt sigur că în India nu se va întâmpla nimic. Toată omenirea este astăzi cu ochii pe India”, a declarat preşedintele Comitetului Olimpic Naţional, Suresh Kalmadi.