1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Forumul economic de la Davos

Maria Pascu26 ianuarie 2007

Experţii în domeniul economiei se aşteaptă ca forumul economic de la Davos, să relanseze discuţiile privitoare la liberalizarea comerţului internaţional.

https://p.dw.com/p/B1xZ
Imagine: AP

De la oprirea bruscă a negocierilor din cadrul rundei Doha, Statele Unite, Uniunea Europeană şi ţările în curs de dezvoltare nu au continuat dezbaterile cu privire la subvenţiile din agricultură şi taxele vamale protecţioniste.

La reuniunea de la Davos sunt prezenţi printre alţii Pascal Lamy – preşedintele Organizaţiei mondiale a comerţului, comisarul european pentru comerţ, Peter Mandelson, cancelarul german Angela Merkel şi reprezentanţi ai ţărilor în curs de dezvoltare.

Astfel, întâlnirea de la Davos încearcă să reia discuţiile începute în cadrul rundei Doha. Angela Merkel se arată optimistă: „Există şansa de succes. Cu toate acestea însă, poziţia Stetelor Unite, a Europei şi a ţărilor în curs de dezvoltare trebuie să se apropie mai mult una de cealaltă“, a declarat cancelarul german.

Reamintim că discuţiile privitoare la liberalizarea comerţului internaţional au fost blocate deoarece ţările puternic indiustrializeate, precum Statele Unite şi ţările membre Uniunii Europene refuză să reducă subvenţiile de stat pentru produse agricole. În schimb, ţările în curs de dezvoltare refuză să diminueze taxele vamale protecţioniste din agricultură.