Forumul internaţional de transport se reuneşte la Leipzig
26 mai 2009Forumul internaţional de transport se desfăşoară sub egida Organizaţiei Mondiale pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - OECD.
Cele 52 de state prezente la Leipzig vor discuta mai ales despre criza economică globală şi efectele ei asupra transportului. De asemenea, participanţii vor dezbate asupra posibilelor soluţii şi asupra instrumentelor care pot fi folosite pentru a diminua efectele recesiunii.
Ţinând cont că domeniul transporturilor suferă în mod deosebit de pe urma crizei economice, Michael Zirpel, purtătorul de cuvânt al OECD la acest eveniment, a atras atenţia că: "În perioadele în care economia internaţională se află în expansiune creşte şi volumul total al mărfurilor transportate. Circulaţia bunurilor este atât un instrument al globalizării cât şi un motor al economiei mondiale. Astăzi putem observa un efect invers: în timp ce volumul total al bunurilor produse la nivel global va scădea anul acesta cu aproximativ 2% iar comerţul internaţional cu 10%, domeniul transporturilor va suferi un colaps de peste 20%."
Primele două zile ale Forumului de la Leipzig sunt rezervate rundelor de discuţii între experţii din domeniu. La sfârşitul săptămânii li se vor alătura şi reprezentanţi ai sferei politice, care vor prezenta programe şi idei pentru combaterea crizei.
La Leipzig sunt prezente mai ales statele puternic industrializate, printre care SUA, toate ţările europene, Rusia şi Canada. Pentru prima oară vor participa Australia şi India. Marile ţări în dezvoltare China şi Brazilia sunt de asemenea invitate.
De la Forum vor lipsi însă statele africane, cele ale Orientului Apropiat, majoritatea statelor asiatice şi sudamericane, cu excepţia Braziliei şi Mexicului. Se poate vorbi astfel de o reuniunea mondială?
"Forumul internaţional de transport are astăzi 52 de state participante. Ceea ce înseamnă că depăşeşte numărul ţărilor membre OECD. Pentru prima oară ne putem bucura de participarea Indiei. Iar în cadrul forumului discutăm teme de importanţă mondială. Vom vorbi despre comerţul internaţional, despre rutele de transport şi despre sistemele de logistică - toate sistemele legate de circulaţia mărfurilor la nivel global, ceea ce are importanţă şi pentru statele care încă nu sunt prezente la Leipzig", explică Michael Zirpel.
Autor: Helle Jeppesen/ Maria Pascu
Redactor: Medana Weident