Fost gardian SS în faţa justiţiei
6 noiembrie 2018Auschwitz, Bergen-Belsen, Majdanek, Birkenau sau Treblinka - numele acestor lagăre de concentrare ale regimului nazist au rămas adânc întipărite în memoria Germaniei și a întregii lumi. Ele sunt sinonime cu lipsa de umanitate a dictaturii lui Hitler.
Mai puțin cunoscut este lagărul Stutthof lângă Gdansk, primul construit în afara Germaniei de către nazişti. Acolo, naziștii au acţionat din septembrie 1939 până în mai 1945 cu binecunoscuta lor cruzime. Aproximativ 110.000 de persoane au fost deținute în în acest lagăr de concentrare, din care aproximativ 65.000 au fost ucise.
Un fost gardian SS trebuie să răspundă pentru o parte din atrocitățile comise acolo în faţa tribunalului din Münster.
Acuzația: complicitate la 100 de crime. Din 1942 până în 1944, inculpatul în vârstă de 94 de ani din regiunea Borken a făcut parte din echipa de gardieni de la Stutthof. Urma lui a fost descoperită între altele în timpul revizuirii documentelor privind lagărul de concentrare Stutthof.
Au fost evaluate liste şi alte documente "pe baza cărora s-a putut deduce că persoanele care au acţionat lucrau ca paznici", a spus pentru DW purtătorul de cuvânt al curţii din Münster, Daniel Stenner.
De asemenea, acuzatul ar fi fost responsabil nu doar cu supravegherea, ci şi cu gestionarea comandourilor de muncă din afara lagărului.
Injecţii în inimă
Potrivit actului de acuzare, bărbatul ar fi participat și încurajat următoarele infracțiuni: în iunie 1944, membrii SS au ucis mai mult de 100 de deținuți polonezi în camera de gazare prin utilizarea gazului otrăvitor Zyklon B.
Cel puțin 77 de prizonieri de război sovietici răniți au fost uciși la scurt timp după aceea. "Ca parte a așa-numitei soluții finale în chestiunea evreiască ", membrii SS au ucis din august până la sfârșitul lui 1944 un număr necunoscut - probabil câteva sute - de prizonieri evrei, atât în camera de gazare, cât și în trenurile care îi transportau pe aceştia spre lagăre, se mai arată în actul de acuzare.
De asemenea, se menţionează că naziştii au îngreunat în mod intenţionat condiţiile de trai în lagăr, încât sute de prizonieri au fost uciși de boli precum febra tifoidă.
Documentul nu omite detalii îngrozitoare despre maşinăria de ucis a SS. Câteva sute de deținuți, care nu mai puteau lucra, au fost omorâţi sistematic prin împuşcare în gât.
"În plus, deținuții erau lăsaţi să creadă că sunt supuşi unul examen medical". Ei trebuiau să stea în fața unui dispozitiv montat pe un perete, în spatele căruia, în cealaltă cameră, se afla suportul unui pistol cu amortizor.
În plus, medicii SS și personalul infirmeriei au ucis prizonieri, inclusiv femei și copii evrei, "prin injectarea benzinei și a fenolului direct în inimă".
Complicitate la crime sistematice
Acuzatul a mărturisit că a fost trimis la Stutthof ca gardian, dar a negat orice implicare în crime. Procuratura îl acuză că a promovat deliberat infracțiunea din poziţia pe care o ocupa.
"Dacă se determină că un paznic era implicat în structura lagărului și cunoștea ce se întâmplă, acest lucru poate fi suficient pentru o condamnare", a declarat purtătorul de cuvânt al tribunalui din Münster.
Cum va evolua procesul început marţi, depinde de un alt factor. Deoarece inculpatul nu avea 21 de ani în momentul infracțiunii, procesul, care ar trebui să dureze 13 zile, trebuie continuat la tribunalul pentru minori din Münster.
Următoarea întrebare este apoi dacă inculpatul „poate fi judecat conform codului penal sau dacă trebuie evaluat ca adolescent “, spun anchetatorii, subliniind că acuzatul avea la acea vreme mintea unui tânăr. Acest lucru trebuie stabilit de instanță în cursul procesului.
Dreptul penal prevede o pedeapsă de trei până la 15 ani de închisoare pentru un adult condamnat pentru complicitate la crimă în cazul unui adult. În cazul adolescenţilor, verdictul este în general mai blând.
Din cauza stării sale de sănătate, inculpatul în vârstă de 94 de ani prezintă o capacitate limitată de a participa la proces.
Conform recomandării unui expert, procesul poate avea loc numai maximum două zile pe săptămână.
Un mare semn de întrebare este şi dacă nonagenarul, în cazul unei condamnări, va ajunge într-adevăr la închisoare. În context, presa aminteşte de Oskar Gröning.
"Contabilul de la Auschwitz" a fost condamnat în 2015 la patru ani de închisoare pentru complicitate la asasinarea a peste 300.000 de persoane, dar a murit înainte de a fi închis.
Luptă contratimp
Pentru cei 12 co-reclamanți și pentru rudele victimelor din SUA, Canada, Israel și Polonia care sunt admise la proces, imposibilitatea bătrânului de 94 de ani din Borken de a-şi ispăşi pedeapsa ar fi o lovitură dură.
Pedepsirea crimelor naziste este astăzi, mai mult ca niciodată, o cursă împotriva timpului.
"Faptele s-au petrecut în urmă cu 70 de ani, așa că devine din ce în ce mai greu să găsești suspecți în viaţă și lucizi", declară Jens Rommel de la Oficiul Central pentru Investigarea Crimelor Naziste.
Evaluarea lui sobră: "În ansamblu, va trebui să spunem că prea puțini suspecți au fost aduși în fața justiției, mulți infractori au fost pedepsiți prea blând, iar multe procese au avut loc prea târziu".