Fotbal și fisc: Höneß, acest Gică Popescu al Germaniei

Să i se dea sau nu grațiere lui Gică Popescu? Aceasta e întrebarea. Nu căutăm noi răspunsul, nu suntem în măsură. Dar, uite, fostul căpitan al naționalei României nu este singura mare glorie sportivă în jurul căreia se pune problema clauzei de VIP.

Campion și atoateștiutor

Clauza de VIP nu este neapărat o veste bună. Poți beneficia de clemență pentru că, înainte de a călca pe bec, ai adus servicii societății. Dar poți, la fel de bine, să fii sancționat exemplar, mai drastic chiar, pentru ca societatea să înțeleagă din exemplul tău că nimeni nu este mai presus de lege.

Uli Höneß a jucat fotbal la cel mai înalt nivel; mai sus, chiar, decât Gică Popescu (probabil că olteanul ar fi fost deasupra dacă nu se năștea la Calafat ci la Rammstein). La 19 ani era campion al Germaniei, la 22 campion mondial. Cupa Campionilor (actuala Ligă a Campionilor) a câștigat-o de trei ori ca jucător. A devenit, mai apoi, un exemplu de reușită în afaceri, cucerind Bavaria - cu niște cârnați. A rămas și în stafful echipei care l-a făcut mare, Bayern München, ajungând președintele clubului, după ce vreme de trei decenii i-a condus afacerile din postura de manager. În 2009, când a trecut în funcția supremă, a lăsat în urma sa o cifră de afaceri de 430 de milioane de euro. Real Madrid și FC Barcelona stau mai bine - dar Höneß a privit mereu condescendent către alte campionate în care echipele mari trăiesc pe spinarea băncilor sau a autorităților locale, lăudându-se cu cinstea financiară a clubului său și a campionatului pe care Bayern îl domină. A făcut-o cu superioritatea sfinxului, imperturbabil și intangibil, atât ca președinte de club sfidându-și adversarii cât și ca jurat în procesul continuu al fotbalului ca fenomen cotidian și global.

Cu sau fără suspendare?

Luni, 10 martie, Höneß va lua loc în boxa acuzaților din Palatul de Justiție de la München. Ani de zile, fosta mare glorie a fotbalului german a sustras fiscului german volume mari din câștiguri. În dosarul procuraturii se vorbește despre un câștig de 30 de milioane de euro încasat din tranzacții bursiere derulate între 2003 și 2009, pentru care ar fi trebuit să predea fiscului 3,5 milioane de euro. E drept că, la un moment dat, la începutul lui 2013, Höneß s-a auto-demsacat - dar nu a făcut-o nici la timp, nici complet. Atât de târziu și atât de superficial încât procurorii nu vor să audă sub nici o formă de autodemascare; nu doar pentru reîncadrarea vinovăției ci nici măcar pentru o reducere a pedepsei solicitate. Höneß nu ar fi deschis el subiectul, bătând la ușa finanțelor bavareze, ci ar fi decis să mărturisească doar după ce a aflat de la banca sa elvețiană, Vontobel, că fiscul german i-a dat de urmă.

Legislația germană precizează că pentru evaziune fiscală mai mare de un milion de euro se aplică sentințe privative de libertate. Justiția federală a lăsat, însă, și anumite portițe, permițând ca fiecare caz să fie judecat în parte. În altă ordine de idei, în termenii normelor procedurale germane, o sentință de până la doi ani poate fi pronunțată cu suspendare. Rămâne doar de așteptat dacă judecătorul procesului, care provine din procuratură, va înclina pentru foștii săi colegi sau se va lăsa impresionat de pledoaria celor trei avocați ai apărării. Maximul pe care îl poate încasa fostul fotbalist este de zece ani.

Pe lista celor mai cunoscuți evazioniști fiscali germani se numără destule personaje din luimea sportului. Peter, tatăl celebrei tenismene Steffi Graf, a dosit 12,3 milioane de mărci din câștigurile fiicei sale și a fost condamnat la 3 ani și 9 luni detenție. Plecarea lui Franz Beckenbauer, în 1977, la Cosmos New York a avut mai puțin de a face cu promovearea fotbalului în Statele Unite cât cu 1,8 milioane de mărci pe care a trebuit, într-un final, să le returneze fiscului german drept pedeapsă pentru câștiguri neimpozitate. Boris Becker a fost condamnat la doi ani închisoare cu suspendare pentru că s-a declarat rezident monegasc, deși avea de fapt reeședința la Müchen.