Francois Hollande în Israel

E vorba de prima vizită pe care o efectuează, în Israel, şeful statului francez, după victoria sa în alegerile prezidenţiale din 2012.

Între timp, popularitatea domestică a lui Hollande s-a deteriorat dramatic datorită crizei şi a măsurilor insuficiente adoptate de guvernul său de stânga spre a relansa ţara, economic. Administraţia sa, marcată de o criză de autoritate, a scindat stânga franceză şi e, în Franţa, obiectul unor critici virulente de la ambele extreme, ca şi din centrul spectrului politic.

Ca atare, Hollande şi-a epuizat în doar doi ani capitalul de simpatie domestică prin care a izbutit să-l învingă pe Nicolas Sarkozy în scrutinul prezidenţial. Cu o încredere de mai puţin de 20 la sută în rândul francezilor, actualul lider de la Elysee a devenit chiar „cel mai impopular preşedinte al celei de-a V-a Republici”, după cum s-a scris în presă. Ceea ce nu e foarte uimitor, devreme ce, sub administraţia sa, nu s-a putut nici reduce substanţial şomajul, nici reaşeza ţara pe făgaşul creşterii economice.

Mai grav e că Franţa riscă să continue să se zbată într-o criză, din care n-ar putea-o extrage durabil decât aplicarea unor reforme de piaţă consistente. Or, conştient de impopularitatea unor astfel de măsuri în rândul propriei sale familii politice, socialiste, şeful executivului francez ezită să le adopte.

În schimb, Hollande se dovedeşte net mai eficient în domeniul politicii de securitate. Cu el la Elysee, Franţa, şocată de asasinatele comise în 2012 de un terorist inspirat de al Quaida la o şcoală evreiască din Toulouse, pare să-şi înlăture vulnerabilităţile decurgând din terorismul islamist şi din pasivitatea şi indiferenţa autorităţilor faţă de primejdia antisemitismului.

În plus, graţie hotărâtei sale intervenţii militare, Parisul a reuşit să pună capăt revoluţiei islamisto-teroriste din Mali, dând acestei ţări, situate nu departe de porţile Europei, şansa unui destin democratic.

Parisul se arată de asemenea extrem de preocupat de evoluţia conflictului civil din Siria şi a complexei situaţii din Liban. În ambele ţări, care au fost colonii franceze, e implicat, până peste cap, regimul fundamentalist islamic al Iranului.

Acelaşi regim e bănuit în occident, de multă vreme, că încearcă să-şi procure arme nucleare, un program de care se simte periclitat, în mod special, statul evreu, ameninţat în repetate rânduri de mai marii iranieni cu „extirparea”, ca aşa-zisă „tumoare sionistă” şi cu „ştergerea de pe harta lumii”.

Pe moment, Ierusalimul pare a se înţelege net mai bine cu Parisul decât cu oficialităţile din Washington cu privire la contenciosul iranian şi la modalităţile de a-l rezolva. În timp ce preşedintele Obama, şi el tot mai impopular pe plan intern, se arată dispus să facă ample concesii, posibil perdante, Teheranului, israelienii insistă să nu se comită din nou greşeli ireparabile, de felul celor săvârşite în tratarea prea îngăduitoare, de către Vest, a Coreii de Nord. Această clemenţă permisese Fenianului, la mijlocul deceniului trecut, să-şi fabrice prima bombă atomică.

Deocamdată, persistă încă, oficial, diferenţe şi între poziţiile israeliană şi cea franceză faţă de Iran, statul evreu fiind, de departe, în rândul democraţiilor occidentale, avocatul celei mai energice atitudini cu privire la regimul teocratic de la Teheran.

Dar opiniile Parisului, ca şi cele ale mai multor ţări şi emirate arabe, sunite, cu privire la acuitatea ameninţării exercitate de regimul şiit, iranian, par, actualmente, să fie sensibil mai apropiate de cele israeliene, decât de ale Statelor Unite.

Israelul, care l-a primit cu multă căldură pe Hollande, nu se va rezuma să discute cu preşedintele Franţei problema iraniană, ci va aborda şi chestiuni legate de amplificarea cooperării economice bilaterale. E un domeniu de mare interes tocmai pentru înaltul oaspete european, a cărui popularitate s-a văzut serios grevată de recesiunea franceză.

Simultan, statul evreu va încerca, în cursul acestei săptămâni, să-i convingă şi pe ceilalţi parteneri şi aliaţi să accepte punctul de vedere israelian, să nu dea ascultare cântecelor de sirenă privind programul nuclear persan şi să-şi perpetueze presiunile economice asupra Teheranului. Ori chiar să le amplifice.

Această doleanţă va figura nu doar pe ordinea de zi a discuţiilor reluate, de vineri, cu şeful diplomaţiei americane, Kerry, după revenirea sa la Ierusalim, ci şi, la loc de frunte, pe agenda convorbirilor purtate miercuri, la Moscova, de premierul israelian, Beniamin Netanyahu.