Frica de atom şi mintea de pe urmă a omului
7 aprilie 2011„Acesta da, semn de prosperitate”, spune admirativ individul situat pe locul doi pe lista celor mai bogaţi oameni din lume şi zâmbeşte uşor incredul în poza pe care o publică pe prima sa pagină cotidianul berlinez Die Welt.
Ce efecte poate avea frica de atom, şi în genere teama de tehnologie în Germania aflăm din aceiaşi sursă, care se ocupă de un sondaj de opinie indicând răsturnarea revoluţionară a situaţiei politice a Republicii Federale.
Potrivit sociologilor, cu 28 la sută din intenţiile de vot, ecologiştii i-au depăşit net, la capitolul simpatie, pe social-democraţi, aflaţi pe la vreo 23 la sută, devenind cea de-a doua forţă politică din Germania, la doar două puncte procentuale distanţă de creştin-democraţi.
Die Welt, un ziar conservator, titrează ca atare, pe jumătate alarmat, pe jumătate amuzat: „Verzii sunt pe cale să devină cel mai puternic partid". Potrivit aceluiaşi sondaj, liberalii s-au prăbuşit şi ajung doar la 3 procente, în timp ce pentru comuniştii şi post-comuniştii Partidului Stângii ar opta 9 la sută din germani.
Întrucât frica de atom e atât de intensă se înţelege de ce în Europa toate privirile s-au aţintit asupra avariilor de la centrala de la Fukushima, şi au ignorat, în bună măsură, marele dezastru. Despre catastrofa aproape uitată, în speţă despre acel tsunami care a urmat seismului de 9 grade pe scara Richter şi a ras cartiere întregi de pe faţa pământului, ucigând mii şi mii de oameni, aflăm detalii din paginile ziarului elveţian Neue Zürcher Zeitung.
Acelaşi ziar semnalează că Alianţa Nordatlantică respinge acuzele formulate de opoziţia libiană masiv asaltată la Misrata. NATO contestă, în context, reproşul potrivit căruia alianţa şi-ar fi redus operaţiunile împotriva forţelor lui Gaddafi. Aflăm că NATO se fereşte să atace piesele de artilerie şi tancurile regimului protejate de trupele lui Gaddafi cu scuturi umane, în zone dens populate. Potrivit generalului van Uhm, de la cartierul general al NATO, citat de ziarul elveţian, trupele regimului de la Tripoli au început de asemenea „să se folosească tot mai mult de autovehicule civile spre a-şi transporta la destinaţie armele, evitând bombardarea lor."
Cu uimitoare întârziere a început să se reacţioneze în presa germană şi la un articol-bombă apărut recent în Washington Post. Judecătorul sud-african Richard Goldstone şi-a revizuit şi dezavuat propriul raport cu privire la războiul din 2008/2009 dintre Israel şi organizaţia teroristă Hamas, care controlează Gaza.
Raportul fusese întocmit la ordinul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, un for extrem de controversat, în măsură în care e dominat de regimuri dictatoriale din lumea islamică. Din acest motiv Israelul refuzase cooperarea cu comisa condusă de Goldstone. Raportul ei acuzase nu doar Hamas ci şi statul evreu de-o prezumtivă atacare deliberată a populaţiei civile a celeilalte părţi. În Frankfurter Allgemeine Zeitung, Joseph Croitoru publică un amplu articol semnalând retractarea, de către Goldstone, a propriilor sale opinii anti-israeliene exprimate în acel raport, după ce o nouă comisie ONU, condusă de Mary McGowan a studiat cele petrecute în Gaza. „Decisivă”, scrie autorul, „e concluzia lui Goldstone că situaţia faptelor nu permite să se confirma bănuiala din raportul său iniţial, potrivit căreia statul evreu ar fi atacat intenţionat populaţia civilă palestiniană”.
Dă-i Doamne omului mintea sa cea de pe urmă!
Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Alina Kühnel