Heinz Günther Hüsch a împlinit 90 de ani

Peste un sfert de milion de germani din România îi datorează lui Heinz Günther Hüsch părăsirea României comuniste și relocarea în Germania Federală. El a reușit, prin determinarea și priceperea sa la negocieri, să îi ajute pe aceștia să lase în urmă oprimarea, sărăcia, discriminarea, dictatura pentru libertate, bunăstare și democrație. Fără Dr. Hüsch, nu exagerăm când o spunem, destinul șvabilor bănățeni, al sașilor transilvăneni, al germanilor din România în general, în a doua jumătate a secolului 20, ar fi fost cu totul altul. Aproape 95% din acești germani din România care au ajuns în Republica Federală până în 1989 au primit autorizația de ședere în timpul în care Dr. Hüsch a condus negocierile de partea germană.

Cum a devenit Heinz Günther Hüsch negociatorul Germaniei 

A fost o mare aventură, la cumpăna dintre ani în 1967/68, când a acceptat să fie negociatorul din partea Germaniei. A fost întrebat de Gerd Lemmer, secretar de stat în Ministerul pentru germanii de peste hotare, dacă își poate imagina să negocieze cu partea română plecarea din România a cetățenilor de origine germană. La acea vreme, Dr. Hüsch avea 38 de ani, era avocat, membru al grupului CDU în consiliul orașului Neuss și deputat CDU în parlamentul regional din Renania de Nord-Vestfalia. Catolic convins, el a atras atenția guvernului federal prin luările sale de poziție energice în politica locală și regională. Secretarul de stat Lemmer i-a spus atunci fără echivoc că totul trebuie să rămână secret, că guvernul federal nu va recunoaște că este implicat în negocieri dacă lucrurile nu vor merge bine. Dr. Hüsch a acceptat după doar câteva minute de gândire, dar a pus condiția ca nimeni să nu se amestece în negocierile sale. Condiția sa a fost acceptată de guvernul de la Bonn iar el s-a întâlnit cu partea română, negociind deja primul acord în 1968, în urma căruia primii germani din România au primit permisiunea de a părăsi țara pentru Germania federală. Au urmat alte șase astfel de acorduri cu regimul comunist român, până la căderea acestuia în decembrie 1989. Înțelegerile prevedeau două lucruri: România se obliga să permită unui anumit număr de germani părăsirea țării, în timp ce Germania se angaja la rândul ei să plătească pentru fiecare dintre aceștia o sumă de răscumpărare.

Indiferent cine a guvernat la Bonn, Dr. Hüsch s-a bucurat mereu de încrederea cabinetelor federale. A rămas singurul negociator german sub patru cancelari – Kurt Georg Kiesinger (CDU), Willy Brandt (SPD), Helmut Schmidt (SPD) și Helmut Kohl (CDU). Doar un cancelar s-a amestecat în negocieri: Helmut Schmidt, la întâlnirea cu Nicolae Ceaușescu. S-a întâmplat în 1978 la București. Un amestec de care Dr. Hüsch nu s-a bucurat, spunându-mi într-un interviu că partea germană „a făcut concesii prea mari“ și că a avut nevoie de luni bune de negocieri pentru a repara greșelile făcute de Schmidt și delegația sa. L-a ajutat în acest sens încrederea de care se bucura în rândul părții române, care l-ar fi dorit doar pe el ca partener de negocieri.

La negocieri cu Securitatea

Dr. Hüsch nu a știut de la început cine erau cu adevărat partenerii săi de negocieri români. Ca și guvernul german, el a bănuit că ar fi fost ofițeri de Securitate cu grad înalt – aceștia se prezentau cu nume și titluri false: „avocat“, „director“, „consilier comercial“, „consilier ministerial“, „consilier de stat“. De fapt, erau oamenii Securității. Cel mai incomod partener a fost un comandant militar devenit ulterior general, Gheorghe Marcu. Într-un interviu, Dr. Hüsch mi l-a descris astfel: „Marcu era un scandalagiu, genul Hermann Göring în palton de piele. Nu puteai să-i faci nicicum pe plac. Era needucat și necivilizat, cu un sentiment național românesc exagerat. Dădea cu pumnul în masă, ridica vocea, amenința.“ Guvernul german a vrut să oprească negocierile când a aflat de comportamentul lui Marcu, dar Dr. Hüsch a reușit să-i convingă pe liderii germani să nu o facă, în stilul său calm, relaxat, argumentând astfel: „Eu sunt renan, noi nu ne lăsăm ușor intimidați. Apoi, nu este vorba despre mine, pe mine nu mă poate el jigni. Este vorba de germanii din România. Să lăsăm acum orice sensibilitate de partea germană să pună sub semnul întrebării soarta atâtor oameni? Să ne folosim de comportamentul lui Marcu și să fim mai deștepți decât el.“

Și așa s-a întâmplat. Iar când negocierile nu aveau loc la Köln sau la Neuss, la Roma sau Viena, la Copenhaga sau Stockholm, ci la București, partea română încerca totul pentru a-l compromite pe negociatorul german. A fost provocat să schimbe bani la negru, a fost căutat de prostituate, a fost urmărit în hotelul unde era cazat. Dar toate aceste tentative au eșuat. Dr. Hüsch s-a bazat mereu pe următorul principiu: „Românii trebuie să fie interesați de mine și de bunăstarea mea. Sunt obligați să mă lase să mă întroc cu bine acasă. Altfel, ei nu ar fi primit nimic: niciun ban, nimic. Dar exact asta își doreau, milioanele germane.“

Bani grei încasați de regimul comunist din România

Câți bani au fost plătiți între 1968 și 1989 de Bonn Bucureștiului nu știm exact. Pe baza documentelor Securității făcute publice, am ajuns în cercetările mele la suma de 1,2 miliarde de mărci germane. În marginea unei conferințe la Sibiu în mai 2019 l-am întrebat pe Dr. Hüsch cât de realistă este această sumă. Răspunsul său: „Cercetările dvs despre valoarea răscumpărărilor merg în direcția bună. Eu am contabilitatea exactă a sumelor plătite, Curtea de Conturi germană a descoperit o diferență de un singur Pfennig între calculele lor și calculele mele, dar eu nu doresc să vorbesc despre valoarea exactă a plăților. În plus, au mai existat și alte plăți, în afara celor pentru răscumpărări, care au fost declarate parțial ajutor umanitar, dar care au urmat acordurilor mele verbale. Suma de 1,2 miliarde de mărci este prea mică. Trebuie să recalculăm raportându-ne la valoarea banilor din perioada 1968 - 1989. După valoarea actuală, am vorbi de o sumă de 4-5 ori mai mare decât cea estimată de dvs.“

Eliberarea celora captivi este un act creștinesc

Sunt și răuvoitori care acuză Germania că răscumpărarea sașilor și șvabilor din România ar fi fost de fapt „trafic de persoane“. Catolicul convins Hüsch respinge ferm această poziție: „Am fost și rămân convins ferm că este o lucrare creștină să-i eliberezi pe cei captivi. Iar germanii din România erau captivi din punct de vedere politic. Predica de pe munte și compasiunea creștină sunt pentru mine puncte de orientare în acest aspect.“

Dr. Hüsch mi-a spus de mai multe ori în discuțiile noastre că a negociat mereu cu partea română în două direcții: pe de o parte pentru plecarea celor care doreau să părăsească România, pe de altă parte pentru a-i ajuta pe germanii care doreau să rămână în țară. Aceste ajutoare au fost însă mereu respinse de partea română. A ieșit în evidență mai ales un incident cu însuși Nicolae Ceaușescu, cu care Dr. Hüsch s-a întâlnit o singură dată, în toamna lui 1988 la București. România nu ar avea nevoie de niciun ajutor, i-ar fi spus Ceaușescu, dar ar fi dispusă să trimită pachete cu ajutoare „minerilor înfometați din Bazinul Ruhr“.

Dr. Hüsch a primit un mare compliment de la negociatorii români, după căderea regimului comunist: „Domnule Dr. Hüsch, ați obținut mai mult decât eram noi pregătiți să oferim.“

Pe 13 iunie, Dr. Hüsch a împlinit 90 de ani. Fizic nu mai este atât de în formă ca în urmă cu 10 ani, când l-am întâlnit prima oară, dar spiritual este tot la nivel înalt. Lucrează încă neobosit la biroul său de avocatură. Era la muncă și de 1 mai, o zi liberă.  

Noi, germanii din România, îi datorăm multe mulțumiri. Fără el, doar puțini dintre noi am fi ajuns în Germania. Cel mai mare succes al domnului Hüsch este că, spre deosebire de predecesorul său, nu a mai negociat pentru anumite persoane în parte, ci pentru toți sașii și șvabii din România.