Gazprom cumpără Sachalin 2
22 decembrie 2006Concernul rus Gazprom va deveni acţionarul majoritar al câmpului de gaz Sachalin 2 din Orientul îndepărtat, deţinut până în prezent de Shell, a anunţat conducerea companiei olandeze astăzi. Gazprom va cumpăra astfel 50% plus o acţiune la proiectul Sachalin 2 al companiei Shell, la un preţ de cumpărare de 7,45 de miliarde de dolari.
La semnarea contractului la Kremlin au fost prezenţi atât reprezentanţi ai concernelor Shell şi Gazprom cât şi preşedintele Vladimir Putin. Alături de ei s-au aflat şi acţionarii japonezi ai câmpului de gaz Sachalin.
Contractul încheiat consolidează controlul Kremlinului asupra resurselor energetice ale statului, însă preşedintele Putin a ţinut să precizeze că decizia preluării câmpului Sachalin a fost luată doar de managementul concernului Gazprom. Guvernul rus ar fi fost doar informat asupra hotărârii luate şi nu a ridicat obiecţii.
În urma tranzacţiei Shell va deţine în continuare 27,5% din acţiunile Sachalin.