Europa Gasversorgung

Dacă Moscova se supără şi închide robinetul de gaze, aşa cum s-a întâmplat în 2006 şi în 2009, caloriferele şi bucătăriile din Europa rămân reci. Gazele naturale au devenit demult o temă politică extrem de sensibilă. Jurnalistul rus Valeri Paniuşkin a publicat recent o carte despre tacticile gigantului rus Gazprom, intitulată : "Afacerea cu puterea". Paniuşkin este de părere că situaţia pe piaţa mondială a gazelor se va acutiza şi mai mult în viitor. Deoarece, argumentează el citând estimările Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA), producţia celor 27 de state membre ale UE se va înjumătăţi până în 2020, în timp ce consumul lor se va dubla până în 2030. Pe acest fundal, statele europene au decis în martie 2007 să trateze din acest moment problemele energetice drept probleme ale întregii comunităţi, având astfel posibilitatea de a avea mai multă influenţă la negocierile cu statele furnizoare. Printre potenţialii noi furnizori de gaze pentru Europa se numără state din Nordul Africii, din Orientul Mijlociu şi din Asia Centrală.

Problema este însă că pretutindeni unde bate la uşă UE, e deja instalată Rusia. Fostul preşedinte Vladimir Putin s-a deplasat în 2006 în Algeria pentru a exonera statul african de datoriile sale de 4,7 miliarde de dolari. După ce a deschis în plus perspectiva asupra unor furnizări consistente de armament, afacerea a fost perfectă. Rezultatul negocierilor se cheamă : "Alianţa pentru explorarea geologică, exploatarea şi transportul gazelor naturale".

Sau exemplul Nigeriei. De îndată ce statele africane au anunţat intenţia lor de a construi un gazoduct spre Europa, ruşii le-ar fi promis aparent că vor supralicita orice ofertă a statelor occidentale. În Libia, Azerbaidjan, Kazahstan sau Turkmenistan, situaţia este similară. Gazprom face totul pentru a eclipsa statele europene.

Redactorul şef al revistei "Rusia în politica mondială", Fjodor Lukianov, crede şi el că Moscova face totul pentru a spori şi mai mult dependenţa europenilor de rezervele ruseşti de gaze. Argumentul său este următorul : în loc să investească în exploatarea celor mai mari zăcăminte de gaze naturale din propria ţară, Gazprom practică o politică de achiziţii agresivă pe piaţa mondială. Cu rezervele de gaze de pe peninsula Jamal din Siberia, care depăşesc 30 de bilioane de metri cubi de gaze, Rusia ar putea aproviziona timp de un deceniu tot mapamondul. Cu toate acestea, ruşii nu investesc decât moderat în tehnologia de exploatare necesară, lăsând neatins acest câmp de gaze naturale. Or, dacă Rusia continuă în felul acesta, va rămâne ea însăşi în curând fără gaz.

Institutul pentru problemele globalizării din Moscova ştie că Gazprom este la rândul său deja din 2003 dependent de importul de gaze naturale din Turkmenistan şi Uzbekistan, pentru a-şi putea achita comenzile. Şi Agenţia Internaţională pentru Energie avertizează tot mai des asupra dificultăţilor Rusiei la export în contextul creşterii consumului de gaze la nivel global.

Autori: Benjamin Wüst/Ana-Maria Fischer-Dieskau

Redactor: Robert Schwartz