Genocid multiplu
8 august 2014Alţi comentatorii de stânga şi de centru stânga se concentrează asupra contramăsurilor punitive, sub forma unui embargou alimentar, adoptate de Kremlin în replică la sancţiunile occidentale menite să ajute la pacificarea zonei din estul Ucrainei.
Unele ziare semnalează primele condamnări la închisoare pe viaţă, pentru genocid, pronunţate în procesele intentate cu ajutorul Naţiunilor Unite unora din foştii şefi ai comuniştilor cambodgieni de epocă de piatră. Inşii condamnaţi conduseseră în a doua jumătate a anilor 70 ai veacului trecut un regim susţinut de o bandă de asasini în masă, care, din raţiuni ideologice, şi-a asasinat propriul popor, exterminând o treime din naţiune.
Dar toate ziarele occidentale consemnează situaţia extrem de alarmantă a sutelor de mii de creştini şi de credincioşi ai altor religii şi confesiuni, inclusiv musulmani şiiţi, nevoiţi să-şi ia lumea în cap de frica regimului de teroare instaurat în Irak de altă bandă de asasini în masă. E vorba, de această dată, de islamiştii suniţi ai aşa-zisului "Stat islamic", înarmaţi şi susţinuţi multă vreme de Turcia islamistă a lui Recep Tayyip Erdogan, în lupta împotriva dictaturii siriene în frunte cu Bashir el Assad.
Spre ruşinea lor, unele ziare, ca Neue Zuercher Zeitung, n-au aflat loc pe prima lor pagină pentru această imensă tragedie. Nici Süddeutsche Zeitung nu i-a găsit spaţiu pe frontispiciu, dar a reuşit totuşi, cel puţin, să poziţioneze vineri o relatare despre ea în subsolul primei sale pagini. Cotidianul se arată înfricoşat îndeosebi din pricina „situaţiei minorităţilor religioase” din ţară, a faptului că membri grupului Yazidi „sunt izolaţi, fără apă şi fără hrană”, pe cel mai înalt munte din masivul Sinjar, în nord-estul Irakului.
În profunzimea subiectului pătrund în schimb analizele şi comentariile apărute în Frankfurter Allgemeine Zeitung şi Die Welt. Cel din urmă întocmeşte lista numeroaselor erori comise în Irak de comunitatea internaţională, spre a se încheia cu un apel cerând grabnic ajutor militar al lumii pentru luptătorii kurzi din regiune, singurii care dau semne că ar putea ţine piept barbariei.
Frankfurter Allgemeine Zeitung se opreşte asupra atentatelor comise de salafişti imigraţi în oraşul german Herford asupra unor membri ai comunităţii yezizilor şi a cuceririi, în Irak, de către terorişti cu aceeaşi ideologie, a principalului oraş al creştinilor asirieni, Karakoş.
Ziarul din Frankfurt deplânge îndelungata pasivitate occidentală în această chestiune şi revendică o politică externă şi internă pro-activă, care să zăgăzuiască expansiunea barabrariei teroriste avându-l în frunte pe aşa-zisul calif al Bagdadi, un ins „cu care nu se poate negocia”.
Întrucât „teroriştii devin tot mai puternici, prin armele pe care le capturează”, cotidianul din Frankfurt avertizează în termeni tranaşanţi că „nu ajunge să li se ofere azil creştinilor maziliţi”. Fiindcă „incendiul regional va lua proporţii incontrolabile”, atâta vreme cât comunitatea internaţională va continua să asiste la cele ce se petrec în Siria şi Irak cu mâinile în sân.