Germania, Europa, datoriile
6 octombrie 2011La Berlin, ministrul german, care e şi liderul partidului liber-democrat, a subliniat că guvernelor europene le revine o răspundere enormă pentru stabilitatea monedei euro, iar în acest context ar trebui să evite contractarea de noi credite.
Pe moment, presiunea asupra statelor înglodate în datorii şi asupra celor care încearcă să le ajute spre a evita un colaps general al sistemului bancar creşte rapid.
Potrivit guvernului german, datoriile europene vor lua amploare. Pe moment, cele 17 state din zona euro au datorii însumând, în medie, aproape 88 la sută din Produsul lor Intern Brut. Acestea vor spori anul viitor cu aproximativ un procent suplimentar din PIB.
Liderul liberalilor germani s-a grăbit să explice şi ce anume ar fi de făcut în vederea unei redresări. E nevoie de acorduri internaţionale menite să întărească disciplina financiară, căreia ar trebui, conform lui Rösler, să i se atribuie o prioritate similară celei acordate comerţului liber, deschiderii pieţelor şi competitivităţii corecte.
În plus, demnitarul german a criticat fără menajamente politica economică a Greciei. Statul elen ar avea, potrivit lui, nevoie de reforme radicale. Între cele necesare Greciei s-ar număra, între alte schimbări apte să amelioreze climatul investiţiilor, sporirea securităţii juridice şi accelerarea procedurilor de aprobare a proiectelor.
Demnitarii germani insistă tot mai frecvent asupra imperativului ca guvernele care îşi încalcă în mod constant îndatoririle decurgând din Pactul de stabilitate să cedeze în materie de suveranitate.
Or, în Europa, şi nu în ultimul rând la Bruxelles şi la Strasbourg, s-au înmulţit în ultima vreme glasurile critice, potrivit cărora ne-am îndrepta nu atât către o Germanie europeană cât înspre o Europă germanizată.
În răstimp, Angela Merkel, care s-a întâlnit joi după-amiază, la Berlin, cu directoarea FMI, Christine Lagarde, cu şeful Băncii Mondiale, Robert Zoellick, şi cu şeful demisionar al Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, e expusă şi unor tot mai ample presiuni interne.
Consiliul economic al Uniunii Creştin-Democrate, care este partidul cancelarei, a criticat absenţa unui curs politic clar al executivului berlinez, care ar spori confuzia şi cacofonia generală. „E nevoie de o conducere mai fermă”, a estimat textual preşedintele Consiliului economic al CDU, dându-i un vot de blam şefei sale de partid. Mulţi conservatori germani se opun nu doar ideii introducerii de obligaţiuni europene („eurobonds”), ci şi ajutorării Greciei, prin alte metode.
Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Ovidiu Suciu