1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania nu exclude controale la frontiere

23 septembrie 2023

Într-un interviu acordat cotidianului ”Die Welt”, ministrul de Interne federal, Nancy Faeser, a anunțat o amplă strategie de combatere a pătrunderilor ilegale pe teritoriul german.

https://p.dw.com/p/4WiyQ
Control la frontieră
Germania va introduce controale la frontierele cu Polonia şi CehiaImagine: Morris MacMatzen/Getty Images

Ministrul german de Interne, Nancy Faeser, s-a declarat deschisă față de ideea introducerii de controale staționare la frontierele cu Polonia și Cehia.

Politiciana social-democrată admite că această măsură – pe care a respins-o până acum – poate fi o modalitate de combatere mai viguroasă a traficului de migranți. Anunțul ei vine la câteva ore după o dezbatere aprinsă în Bundestag pe tema migrației ilegale. 

Efectele impunerii controalelor la frontiere vor fi combinate cu verificări inopinate pe care poliția le va realiza în întreaga zonă de frontieră, a explicat Faeser în interviul oferit ”Welt”.

Acesta este și motivul pentru care a fost deja întărită prezența Poliției Federale la frontierele cu cele două țări vecine, spune Faeser. Ea subliniază însă că activarea controalelor la granițe nu trebuie să sugereze că solicitanții de azil vor înceta brusc să mai vină în Germania.

”Când o persoană solicită azil la frontieră, cererea trebuie să fie examinată în Germania. Prin urmare, protecția frontierelor externe ale UE, pe care o realizăm cu ajutorul sistemului comun de azil, rămâne decisivă”.

Ministrul german de Interne și-a anunțat și intenția de a desfășura ofițeri ai poliției federale pe teritoriul Cehiei, după modelul deja existent în Elveția. Agenții de poliție din țara vecină colaborează excelent cu polițiștii germani, care efectuează controale pe teritoriul Elveției pentru a preveni intrările neautorizate în Republica Federală, a spus Faeser.

Nancy Faeser
Politiciana social-democrată Nancy Faeser conduce Ministerul Federal de InterneImagine: Bernd von Jutrczenka/dpa/picture alliance

Ea a pledat în interviu și pentru o cooperare mai strânsă cu Turcia în chestiuni ce țin de migrație. În sensul acesta, Faeser propune și revizuirea acordului existent cu Turcia, despre care afirmă că nu funcționează în mod optim.

Până de curând, Faeser a respins cu îndârjire cererea Uniunii Creștin-Democrate de impunere a controalelor staționare la frontiere, spunând că ele ar necesita prea mult personal și că nu ar fi decât un gest simbolic, întreprins de teama creșterii în sondaje a Alternativei pentru Germania, dreapta radicală.

Pasul înapoi la care consimte ministrul de interne survine pe fondul intensificării fără precedent a presiunilor exercitate de landuri, dar și de organizațiile sociale din Germania. Amintind de insuficiența spațiilor de cazare, a locurilor în grădinițe și școli, ori de provocările la adresa siguranței publice și a sistemelor de ajutoare sociale, administrațiile locale au lansat apeluri insistente la guvernul federal să vină rapid cu soluții pentru reducerea afluxului de migranți.

Districtele bavareze au transmis vineri guvernului federal un amplu catalog de solicitări vizând "limitarea considerabilă și punerea sub control a migrației ilegale, precum și stoparea stării de alertă perpetue în care se află Germania din această cauză".

Spirite incinse în Bundestag

Alexander Dobrindt
Alexander Dobrindt, Uniunea Creştin-Socială (filiala bavareză a Uniunii Creştin-Democrate), a criticat dur guvernul Scholz Imagine: Kay Nietfeld/dpa/picture alliance

Vineri, într-o dezbatere furtunoasă desfășurată în Bundestag, Alexander Dobrindt, șeful grupului parlamentar al Uniunii Creștin-Sociale din Bavaria, a atacat-o dur pe Faeser. ”Nu sunteți câtuși de puțin un cal de tracțiune în Europa, ci calul troian menit să agraveze criza migrației”, a spus el în plen.

Dobrindt a acuzat executivul în ansamblu că ia măsuri care, în loc să tempereze afluxul de migranți, mai degrabă sporesc gradul de atractivitate a Germaniei pentru aceștia. El a oferit guvernului federal ajutorul opoziției pentru rezolvarea problemelor ce decurg din fenomenul migrației ilegale, avertizând că acesta ”riscă să se transforme într-un conflict social”. Conservatorii îi cer cancelarului Scholz să facă din combaterea migrației ilegale o prioritate absolută.

Spusele lui Dobrindt vin în siajul avertismentului lansat zilele trecute de Asociația Orașelor din landul Baden-Württemberg. Frank Mentrup, șeful acesteia, spune că intensificarea incertitudinii și a nemulțumirii față de clasa politică este una dintre explicațiile stării de spirit tot mai negative a populației față de migranți.

Nancy Faeser a respins acuzațiile Uniunii Creștin-Democrate, potrivit căreia ministerul pe care aceasta îl conduce ”asistă cu neputință la agravarea situației”. "Măsurile noastre funcționează. Controlăm și ordonăm migrația", a dat asigurări vineri politiciana social-democrată în Bundestag.

Conservatorii au crescut însă presiunile asupra lui Faeser și a guvernului federal venind cu o moțiune intitulată "Pactul Germaniei în politica de migrație - opriți migrația ilegală". Grupul conservator CDU/CSU a reacționat astfel la anunțul de acum două săptămâni al cancelarului Olaf Scholz, care a propus un "Pact pentru Germania" pentru modernizarea țării. Dobrindt a criticat faptul că Scholz ”nu a făcut nimic pentru a da viață acestei fraze goale".

Bundestag
Dezbatere în BundestagImagine: Michael Kappeler/dpa/picture-alliance

În moțiunea lor, creștin-democrații solicită executivului ca lista țărilor de origine sigure să fie extinsă pentru a include Georgia, Moldova, India, Tunisia, Maroc și Algeria - ceea ce permite proceduri accelerate de azil și expulzarea solicitanților de azil din aceste țări. Urmând exemplul frontierei cu Austria, CDU a mai cerut și controale la granițele cu Polonia, Cehia și Elveția - solicitare în întâmpinarea căreia a venit, cel puțin declarativ, ministrul de interne.

CDU mai pledează și pentru intensificarea eforturilor landurilor și ale guvernului federal în ceea ce privește returnarea voluntară și expulzările.

De asemenea, guvernul federal a fost invitat să pledeze, în cadrul negocierilor în curs de desfășurare la nivelul UE privind reforma sistemului european de azil, în favoarea unor proceduri de azil care să poată fi efectuate în viitor "fără restricții în țări terțe sigure“. În acest caz, solicitanții de azil ar aștepta în afara UE soluționarea cererii. 
 
 
 

Vlad Drăghicescu Jurnalist Deutsche Welle, atent la realităţile germane şi la mersul lumii.