1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania prelungește lockdownul până pe 28 martie

4 martie 2021

Cancelara Angela Merkel și premierii celor 16 landuri federale au decis prelungirea lockdownului până pe 28 martie din cauza numărului ridicat de noi infectări. Vor exista însă și câteva măsuri de relaxare.

https://p.dw.com/p/3qArv
Lockdownul va fi prelungit
Imagine: Frank Hoermann/SvenSimon/picture alliance

Spiritele au fost încinse încă înaintea consultărilor de miercuri. Videoconferința cancelarei Angela Merkel cu premierii celor 16 landuri federale a început la ora 14:00 și s-a încheiat de abia în cursul nopții, după mai mult de nouă ore. Prelungirea lockdownului până pe 28 martie din cauza numărului ridicat de noi infectări cu coronavirus în Germania s-a stabilit, potrivit agențiilor de presă, deja la începutul serii, dar disputele au continuat în privința unor posibile relaxări. 

În final, cancelara și premierii regionali au căzut de acord asupra unei strategii de deschidere treptată, în cinci etape, cu un fel de frână de urgență: dacă aceste măsuri de relaxare duc la o creștere semnificativă a numărului de noi infectări în regiunea respectivă, se va renunța imediat la ele. 

De luni (8 martie), intră în vigoare o măsură de relaxare care îi va bucura pe mulți cetățeni: sunt permise din nou întâlnirile private între două gospodării. În prezent, membrii unei gospodării se pot întâlni doar cu o singură persoană din afara acesteia. În regiunile în care incidența scade la mai puțin de 35 de noi infectări la 100.000 de locuitori în decurs de 7 zile, vor fi posibile întâlniri private ale membrilor unei gospodării cu alte două gospodării. 

După deschiderea treptată a școlilor și a frizeriilor urmează să fie deschise și librăriile, florăriile și magazinele de grădinărit la nivel federal (acestea din urmă sunt deja deschise în unele landuri). 

Un alt semnal important pentru cetățenii germani: de la sfârșitul lunii martie, respectiv începutul lunii aprilie, cabinetele medicilor de familie vor fi implicate în campania de vaccinare, care încă avansează anevoios, pentru a accelera lucrurile. În plus, guvernanții vor să le ofere în curând cetățenilor posibilitatea de a-și face gratuit teste rapide - cel puțin un test pe săptămână în centre speciale de testare sau cabinete medicale. 

DW / dpa