Germania are nevoie de lucrători străini calificaţi
28 noiembrie 2022Preşedintele Camerei de Industrie şi Comerţ a Germaniei (DIHK), Peter Adrian, este nemulţumit. Fiindcă în Germania lipseşte forţă de muncă, se întâmplă tot mai frecvent ca firmele să refuze comenzi şi să-şi reducă producţia, a declarat el. De aceea Adrian cere insistent proceduri simplificate pentru muncitorii calificaţi care vor să se stabilească în Germania. "Şi în actuala criză lipsa personalului calificat este al doilea risc, ca mărime, pentru întreprinderi, după costul energiei", a declarat el agenţiei Deutsche Presse Agentur (dpa). "Din acest motiv numeroase companii mizează pe simplificarea procedurilor pentru venirea în ţară a lucrătorilor calificaţi din state terţe", a adăugat el.
Guvernul Federal are deja în lucru o reformă a legii din 2020 care stabileşte condiţiile-cadru pentru venirea în ţară a personalului calificat din străinătate. Legea în vigoare a uşurat venirea în Germania a muncitorilor calificaţi din afara Uniunii Europene, spune Adrian, dar "experienţa acumulată în întreprinderi arată că multe aspecte sunt încă foarte complicate, durează prea mult sau duc chiar la eşec."
Lentoarea autorităţilor este intens criticată
Din perspectiva întreprinderilor este important ca imigranţii să nu trebuiască să prezinte deja la sosirea în Germania diplome de studii sau de pregătire profesională sută la sută echivalente cu cele eliberate de instituţiile de învăţământ germane. Aceasta fiindcă "experienţa de zi cu zi din întreprinderi arată că lipsa unor calificări poate fi foarte bine recuperată în timpul muncii cotidiene. Iar pentru un start cât mai reuşit într-o companie din Germania mai este în plus foarte importantă stimularea învăţării limbii germane încă în ţara de origine", a mai afirmat Adrian.
În context şi procedurile pe care le derulează diversele autorităţi implicate trebuie să funcţioneze mai rapid şi fără fricţiuni. Adesea o persoană care solicită unei reprezentanţe diplomatice germane o programare pentru a-şi completa cererea de viză este pusă să aştepte multe luni. Pentru a-i convinge pe lucrătorii calificaţi să vină în Germania este nevoie de mult mai mult, a subliniat preşedintele DIHK: "Aceasta începe cu o ofertă optimă de spaţiu locativ şi continuă cu creşele, grădiniţele şi şcolile pentru copii. Dacă vrem să-i încurajăm pe oamenii din întreaga lume să vină să lucreze în Germania, atunci trebuie să le şi oferim şansa să se simtă bine aici", a subliniat Adrian.
Guvernul federal planifică şi simplificarea procedurii de acordare a cetăţeniei germane, urmând ca imigranţii să poată obţine mai rapid un paşaport german. Preşedintele Institutului German pentru Studii Economice (DIW), Marcel Fratzscher, a elogiat această iniţiativă: "Problemele Germaniei cu forţa de muncă de înaltă calificare se vor agrava din cauza situaţiei demografice şi a concurenţei tot mai acerbe pentru atragerea celor mai luminate capete dacă responsabilii politici nu vor acţiona cu mai multă hotărâre decât până acum", a declarat el pentru ziarul "Handelsblatt". O perspectivă clară de dobândire a cetăţeniei este un element important pentru a face Germania mai atractivă pentru lucrătorii străini, a mai subliniat Fratzscher.
ia / maw (dpa, afp)