1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania este înconjurată de zone de risc

16 octombrie 2020

Guvernul german a declarat Olanda, aproape toată Franţa şi regiuni din Italia şi Polonia drept zone de risc. Măsurile intră în vigoare în noaptea de vineri spre sâmbătă.

https://p.dw.com/p/3k0ur
Europa în pandemie
Imagine: Christoph Hardt/Geisler/picture alliance

Începând de sâmbătă vor mai fi declarate zone de risc Malta şi Slovacia precum şi alte regiuni separate în nouă ţări din UE, după cum anunţă Institutul Robert Koch din Germania pe pagina sa de internet. Opt regiuni din Elveţia, inclusiv cantonul Zürich de la graniţa cu Germania, dar şi regiuni din Suedia, Finlanda, Marea Britanie, Irlanda, Croaţia, Portugalia, Slovenia şi Ungaria intră pe lista zonelor de risc. Şi în Germania numărul de noi infectări cu coronavirus creşte de la o zi la alta. În ultimele 24 de ore a fost atins un nivel record: 7334 de cazuri noi.

Partea europeană a Franţei, regiune de risc

Peste 30.000 de noi cazuri zilnic la francezi
Peste 30.000 de noi cazuri zilnic la franceziImagine: Philippe Lopez/AFP/Getty Images

În Franţa devin riscante deplasările în Corsica şi mai ales în regiunea de graniţă Grand Est, grav afectată la începutul pandemiei, incluzând Alsacia, Lorena şi regiunea administrativă Champagne-Ardenne. Astfel, partea europeană a Franţei devine în întregime zonă de risc.

Joi seară autorităţile franceze au anunţat că s-au înregistrat, pentru prima oară de la izbucnirea pandemiei, peste 30.000 de noi infectări într-o singură zi. Din cele cinci "Departamente de dincolo de Mare", doar insula Mayotte, din Oceanul Indian, rămâne de sâmbătă în afara zonelor de risc.

Doar regiunile poloneze de graniţă sunt cruţate

Prin includerea pe listă a cinci regiuni poloneze, cu metropolele Gdansk şi Cracovia, începând de sîmbătă niciunul din cele nouă state cu care se învecinează Germania nu va mai fi lipsit de zone de risc. Doar zonele de graniţă cu Polonia sunt cruţate.

Bella Italia implică pericole

Roma
Italia, din nou tot mai afectată de pandemieImagine: Remo Casilli/Reuters

În Olanda şi provincia Zeeland intră pe lista neagră, fiind astfel cea din urmă provincie care devine zonă de risc. Odată cu includerea în zona de risc a Italiei, cea de-a doua destinaţie de vacanţă a germanilor, după Spania, ţara devine parţial periculoasă. Afectate sunt regiunile din sud, Campania cu Neapole, Coasta Amalfi şi insulele Capri şi Ischia, ca şi zona de coastă din nord-vest Liguria cu Genova.

Statele sau regiunile sunt declarate ca fiind de risc dacă, în termen de şapte zile, se înregistrează 50 de noi cazuri de infectare la 100.000 de locuitori. Declararea unui teritoriu drept "zonă de risc" nu înseamnă în mod automat că se interzic deplasările, dar trebuie să aibă un efect descurajator pentru turişti.

Reguli de carantină

Persoanele care revin din zonele de risc trebuie să intre în carantină timp de 14 zile şi pot ieşi mai repede din auto-izolare doar dacă pot prezenta un test negativ. Regula se va schimba începând cu 8 noiembrie. De atunci va intra în vigoare carantina obligatorie de 10 zile şi posibilitatea unei testări la cerere în a cincea zi de la revenirea din zona de risc.

Pacienţi cu coronavirus din Olanda

Spital aglomerat la Amsterdam
Spital suprasolicitat în AmsterdamImagine: Hollandse Hoogte/Imago Images

Din cauza creşterii rapide a cazurilor noi de infectare cu coronavirus, Olanda vrea să trimită pacienţi în Germania. Numărul bolnavilor de la terapie intensivă este deja la limită. În Amsterdam, Rotterdam şi Haga au fost temporar închise temporar camerele de gardă.

În primăvară, spitalele germane au preluat numeroşi pacienţi din ţara vecină, pentru că acolo nu mai existau locuri la terapie intensivă. Doar în landul Renania de Nord-Westfalia spitalele au pus la dispoziţie, până în luna aprilie, 100 de paturi pentru pacienţii bolnavi de corona din Olanda.

Pe fundalul răspândirii rapide a coronavirusului, guvernul de la Haga a înăsprit recent măsurile împotriva COVID19 şi a decis un "lockdown parţial". În ţara în care trăiesc 17 milioane de oameni, s-au înregistrat recent 7800 de noi cazuri într-o singură zi.

ak/maw (dpa, afp)