Grecii fug de criză
12 octombrie 2011Kassia Tzatzali a studiat medicina în Italia şi s-a întors în Grecia ca să profeseze. Numai că, în viitorul apropiat, şansele ei de a deveni un medic bun în propria ţară sunt nule. În spitalele publice mulţi medici au fost disponibilizaţi, iar bani pentru a-şi deschide un cabinet particular nu are. Prin urmare, Kassia se gândeşte să plece în Australia.
"M-aş muta într-o ţară europeană fiindcă mi-ar fi mai uşor după aceea să mă întorc acasă. Dar întreaga Europă se confruntă cu probleme. Şi în Italia, ţara în care am studiat, situaţia este ca la noi de vreo doi-trei ani încoace."
Grecii preferă Australia şi datorită comunităţii elene numeroase care trăieşte la Melbourne. Australia nu respinge ideea acceptării de noi imigranţi, mai ales a celor bine calificaţi. Cele mai bune şanse le au asistenţii sociali, geologii, inginerii, infirmierii şi medicii.
Tărâmul Făgăduinţei
Numărul cererilor de emigrare depuse în ultima perioadă a fost atât de mare, încât ambasada Australiei din Atena a fost nevoită să ţină cu uşile închise cea de-a doua manifestare cu caracter informativ.
Într-o apariţie la televiziune, ambasadorul australian în Grecia, doamna Jenny Bloomfield, a încercat să-i mai tempereze pe cei dornici să plece: "Sunt atât de mulţi, încât nu toţi au putut lua parte la seminar. De aceea, ministerul de resort le va trimite celor interesaţi toate informaţiile prin poştă."
Kassia Tzatzali aşteaptă cu nerăbdare plicul de la ambasadă. Apariţia la televiziune a diplomatului australian i-a întărit dorinţa de a părăsi Grecia: "Nu mi-am imaginat niciodată că mai există ţări care au nevoie de imigranţi şi care caută anumite categorii profesionale. Ce să mai spun de faptul că sunt atât de bine organizaţi încât au şi un minister de resort! Este impresionant."
Autori: Steffen Wurzel, Claudia Ştefan
Redactor: Medana Weident