Guvernarea ca iluzie bine întreţinută

Primul ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, a plecat la Bruxelles anunţând că va face acolo demersuri pentru o mai bună cheltuire a fondurilor europene. Cu siguranţă însă că problemele sunt în ţară şi ele au fost numite de multe ori: birocraţie excesivă, corupţie, lipsă de informare, ca să vorbim doar de acele defecte remediabile. Pentru că există cu siguranţă şi ceva de care nu s-a discutat vreme îndelungată, dar care îşi face loc încetul cu încetul în conştiinţa publică: o neadecvare structurală între societatea românească şi tipurile de finanţare propuse de UE.

Există probabil în România un alt mod de a înţelege dezvoltarea şi de a trasa priorităţile, o incapacitate structurală de a se plia pe aşteptările finanţatorilor occidentali. Ar trebui să subliniem că fondurile structurale nu sunt doar bani, ci şi modele de finanţare, un fel de scheme gata făcute, alcătuite după felul în care şi-au înţeles priorităţile societăţile din vestul Europei. Iată un exemplu interesant: catedrala din Chartres este restaurată inclusiv cu fonduri europene în virtutea preocupărilor de conservare a patrimoniului istoric. Şi România are vechi edificii cu enormă valoare patrimonială, dar interesul politic pentru ele este mai curând periferic. Dacă în vest, laicizarea avansată a scos practic marile catedrale din circuitul religios, ataşându-le preocupărilor muzeale şi patrimoniale, în România, bisericile sunt încă lăcaşele unui cult viu. Modul acesta de a cultiva vechile edifcii şi de a întreţine indirect ţesutul urban al vechilor oraşe, făcând recurs la fonduri europene, nu poate fi, aşadar transpus tale quale în România.

Dar există cu siguranţă defecte care ţin de proasta administrare şi care se pot rezolva numai la faţa locului.

Primul ministru a învăţat lecţia aparenţeleor însă cu multă asiduitate. El a lansat în ziua investirii ideea dialogului cu opoziţia şi a continuat din clipa aceea să lanseze periodic mesaje „convingătoare” privitoare la disponibilitatea sa reală de dialog. Premierul „a dezvăluit”, bunăoară, că discută cu Victor Ponta despre problemele majore, dar pe de altă parte a refuzat politicos să facă cea mai mică concesie. Nici una din solicitările opoziţiei privind întoarcerea în Parlament nu va putea fi satisfăcută, deoarece premierul nu are în realitate putere politică. El nu este membru al PDL şi cu atât mai puţin lider al acestui partid şi prin urmare nu poate decide viitorul politic al unui prim-vicepreşedinte ca Roberta Anastase. De fapt primul ministru nu poate negocia la propriu cu opoziţia, dar poate încerca în schimb să creeze impresia că o face. Povestea conversaţiilor telefonice dintre primul ministru şi unul dintre liderii opoziţiei, este o excelentă cale de a construi aparenţe.

Primul minstru nu a avut, de asemenea, nicio propunere personală privind politicile guvernamentale, dar a căutat în schimb să compenseze cu preocupările legate de gestiunea resurselor umane. A dat oameni afară, a sugerat că va continua cu aceeaşi severitate, dar nu a făcut în cele din urmă nicio schimbare majoră. Este semnificativ că primul ministru a căutat, în schimb, să obţină o victorie mediatică. După o perioadă de gestiune îngrijită a propriei imagini, în care s-a ferit să facă ceva sau să spună ceva imprudent, păstrându-se în datele unui laconism cazon controlat cu stricteţe, premierul „l-a înfruntat” pe un ziarist de televiziune obţinând o mult aplaudată „victorie”. Succesul este însă ridicol. Primul ministru Mihai Răzvan Ungureanu nu a dialogat pe teme grave cu şeful opoziţiei, ci cu un un ziarist lipsit de importanţă. ”Înfruntarea”, după cum a fost numită în mod impropriu de foarte multă lume, s-a purtat la nivelul limbajului şi proprietăţii cuvintelor, fiind un dialog decuplat de problematica reală. A fost aşadar un succes din specia iluziilor bine construite.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Medana Weident