Haos în sistemul de învăţământ german: "Nu suntem cobai!"
22 aprilie 2020Redeschiderea treptată a şcolilor i se pare tinerei de 15 ani Elea Marschollek din Lippstadt o decizie "iresponsabilă" luată de autorităţi. Timp de o lună au fost închise în Germania toate şcolile ca măsură de frânare a răspândirii COVID-19. Landurile federale au decis să revină după data de 4 mai, pas cu pas, la normal. Într-o primă fază îşi reiau cursurile elevii care se află înaintea examenelor. Unele guverne regionale au dorit să redeschidă porţile şcolilor şi mai devreme, aşa încât deja din 20 aprilie unii elevi şi-au reluat cursurile. Dar şi în cadrul aceluiaşi land, reglementările diferă de la o şcoală la alta.
Elea Marschollek trăieşte în cel mai populat land din Republica Federală - Renania de Nord-Vestfalia (NRW) - şi urmează a-şi da examenul final la şcoala de zece clase (Realschule), la care învaţă, după care speră să-şi continue studiul la un liceu teoretic (Gymnasium), unde ar putea să-și dea bacalaureatul, pentru a studia apoi la universitate. Acum trebuie să meargă din nou la şcoală, deşi cazurile de infecţii cu coronavirus sunt în landul NRW, comparativ cu celelalte regiunie ale Germaniei, peste medie. Tânăra i-a trimis, furioasă, un mesaj lung pe Instagram premierului de land, Armin Laschet, subliniind: "Noi suntem viitorul electorat şi nu vom uita cui nu i-a păsat de sănătatea noastră."
"O catastrofă fără margini"
În ceea ce o priveşte, nu îi e teamă de noul virus, dar fratele ei tocmai face cursuri de pregătire pentru a deveni infirmier într-un cămin de bătrâni. „Dacă mă infectez la şcoală, pot transmite apoi prin fratele meu coronavirusul la persoanele vârstnice din cămin, ceea ce ar fi o catastrofă fără margini“, explică ea în dialog cu DW.
Şcolile s-au gândit desigur la acest aspect şi au luat măsuri de igienă, conform recomandărilor făcute de experţii care au pledat pentru redeschidere. Astfel, elevii urmează a sta în clasă la o distanţă de un metru şi jumătate unul de altul. Totodată trebuie să existe posibilitatea spălării şi dezinfectării mâinilor. "Ştiu prea bine cum arată toaletele la şcoala fiicei mele. Ea nu merge la WC decât dacă e neapărată nevoie", ne spune, vădit enervată, Susanne Hauser, mama unei alte eleve. Nici ea nu este deloc încântată de redeschiderea prematură a şcolilor.
Elevii care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat nu sunt obligaţi să participe la cursurile pregătitoare, dar acestea le sunt, totuşi, de mare ajutor. "Fiica mea nu ştie ce să facă. Pe de o parte nu vrea să piardă din ore, pe de alta se gândeşte la ce i-ar sluji un bacalaureat dacă îşi pierde unul din părinţi."
Persoanele din grupele de risc sunt neliniştite
Susanne Hauser, angajată a unui birou de avocatură, suferă de astm şi emfizem pulmonar şi face, ca atare, parte din aşa-numitele grupe de risc. Chiar şi o simplă răceală îi creează mari probleme: "Am respectat cu toţii foarte strict apelul de a sta acasă. Şi acum? E cam stresant." Ceea ce nu înţelege ea, e de ce se iau acum decizii pripite. Şi mai ales referitor la copii.
Şi Ralf Radke vede lucrurile în mod similar. El este nu doar consultant financiar, ci şi preşedintele onorific al comitetului de părinţi al sistemului şcolar integrat din landul Renania de Nord-Vestfalia. Luna trecută nu a primit multe telefoane de la părinţi îngrijoraţi. După anunţul făcut de autorităţi privind redeschiderea şcolilor, situaţia s-a schimbat radical. Părinţii îl sună, consternaţi şi plini de teamă. Unii părinţi nu vor nici în ruptul capului să-şi lase copiii să meargă din nou la şcoală. Radke atrage atenţia că nu numai pentru elevii aflaţi în prag de examene, ci şi pentru ceilalţi care ar urma să-şi reia activitatea, treptat, acest an şcolar până în vară va fi unul extrem de dificil.
Vise spulberate, amânări
Nu doar părinţii, ci şi elevii iau poziţie. Cât de frustraţi sunt şi ei se poate constata citind postările a mai multor mii de şcolari în Internet. Aceştia nu doar că se tem că s-ar putea contamina, dar sunt nemulţumiţi şi de condiţiile de pregătire pentru bacalaureat. Mulţi elevi propun, de aceea, întocmirea unei medii în funcţie de notele avute până la declanşarea actualei crize. Cine vrea să-şi îmbunătăţească media, poate veni, benevol, la şcoală – propun ei.
Elea Marschollek s-a alăturat mişcării de protest. Şi ea se teme, însă, că din cauza pandemiei nu va fi suficient de bine pregătită pentru examene şi nu va reuşi să primească nota necesară care să-i permită înscrierea la școala superioară. Coronavirusul ar putea să-i spulbere visul de a studia, după bacalaureat, în Marea Britanie. Sau, cel puţin, va însemna o amânare. Mâine, Elea îşi va relua cursurile la şcoală – într-o clasă cu doar 13 colegi, din motive profilactice. De clasa politică e dezamagită: "Am impresia că se fac experimente pe seama noastră. Doar nu suntem cobai!"