Impozitul pe halbă

Ministrul sănătăţii Vasile Cepoi, care pregăteşte o nouă versiune a legii sănătăţii, a anunţat că va introduce o taxă specială pe „produsele nesănătoase tip fast food care aduc prejudicii sănătăţii şi, de asemenea, pe berea cu alcool”. În argumentarea ideii sale el a mai spus că „berea este produs alcoolic şi, aşa cum celelalte produse alcoolice sunt suprataxate e firesc ca şi berea cu alcool să intre în această categorie”.

Este de subliniat în primă instanţă că ideea nu aparţine unui ministru de finanţe, ci ministrului sănătăţii care gândeşte în termenii sănătăţii publice. Statul înţelege să adopte acele măsuri de natură să asigure sănătatea populaţiei uneori în pofida populaţie înseşi, aşa cum se întâmplă în cazul fumatului sau consumului de droguri. S-a remarcat de multă vreme că statul modern şi-a modificat modul de exercitare a puterii şi că începând din secolul al XVIII-lea îngrijirea sănătăţii supuşilor devine o politică de stat, definind ceea ce Michel Foucault a numit „biopolitică”. Analiza pătrunzătoare a lui Foucault arată că odată cu instalarea „bioputerii” societatea începe să fie privită ca „populaţie” adică în ordine strict demografică, ceea ce duce la perfecţionarea tehnicilor poliţieneşti şi la impunerea standardelor de igienă. Dar lăsând acum deoparte investigaţia fucoldiană, observăm că în practicile statului apar adesea excese, care nu sunt accidentale. Ele par mai curând consecinţe directe ale unui mod de gândire pentru care indivizii unei societăţi sunt părţi componente sau cantităţi ale unei forţe demografice ce ar trebui valorificată la maximum. Dacă regimurile totalitare (comunist şi nazist) au oferit bioputerii un teren excelent de manifestare, regimurile liberale au luat şi ele în situaţii de criză măsuri controversate cum a fost, de exemplu, prohibiţia alcoolului.

Este limpede însă că „bioputerea”, ca orice putere, este predispusă la exces. Dacă vaccinurile obligatorii au o utilitate necontestată, interzicerea hamburgerilor sau suprataxarea berii trec dincolo de orice analiză raţională. Asistăm cu siguranţă la un soi de fundamentalism igienic, la excesele unei gândiri de tip medical care tinde să privească omul în latura sa pur biologică, ca maşinărie digestivă. Mostre ale acestei gândiri apar zilnic în sfaturile privitoare la alimentaţia sănătoasă care sfârşesc prin a exclude cu totul alimentele consacrate ca pâinea, zahărul sau carnea. Dar mai grav este că un ministru ca Vasile Cepoi pare să fie o fiinţă antisocială, una care nu înţelege care este valoarea unei halbe de bere, băută pe o terasă în compania prietenilor. Nu berea ca atare cu conţinutul ei de alcool (de altfel foarte redus), ci berea ca accesoriu social, ca pretext şi ocazie a unor întâlniri necesare. Evident berea (ca şi vinul) este şi accesoriu preţios al sărbătorii, depăşindu-şi cu mult valoarea ei de aliment. În fine, scumpirea berii prin suprataxare este un atac inexplicabil la nivelul de trai înţeles ca stare de spirit şi bunădispoziţie.

Ministrul Vasile Cepoi, cu gândirea sa îngust medicală, comite de fapt o enormă gafă politică.