Indicele echităţii sociale în UE: România, pe penultimul loc

E o pură întâmplare faptul că Fundaţia Bertelsmann a început tocmai în anul 2008 să "măsoare" indicele echităţii sociale în cadrul Uniunii Europene - anul de debut al crizei financiare şi al datoriilor de stat. În consecinţă, situaţia s-a înrăutăţit considerabil în anul următor aproape în toate statele comunitare: a scăzut puterea economică, au crescut datoriile şi şomajul. Toţi aceştia fiind factori care influenţează direct sau indirect echitatea socială dintr-o ţară. "E vorba de egalitatea de şanse de care trebuie să dispună fiecare cetăţean, în funcţie de capacităţile sale şi indepdendent de originea sa socială", subliniază sociologul Daniel Schraad-Tischler, de la Fundaţia Bertelsmann.

Acum, aproape un deceniu de la primul studiu privind echitatea socială în UE, se constată progrese reale. UE a depăşit perioadă critică de criză şi economia şi-a revenit simţitor.

O dovedesc şi cifrele privind şomajul la nivel comunitar. Dacă în anul 2013, în care criza economică a atins punctul ei culimant şomajul era în medie de 11 la sută, acesta a reuşit să scadă până în 2016 la 8,7 procente. Reducerea şomajului are consecinţe pozitive: "Cine are de lucru are şi un venit mai bun şi astfel se reduce numărul persoanelor ameninţate de sărăcie", explică Schraad-Tischler. Cu toate acestea, în jur de 120 de milioane de oameni sunt încă ameninţaţi de sărăcie - aproape fiecare a patra persoană din Uniunea Europeană.

Desigur, o valoare medie nu spune mai nimic despre situaţia fiecărei ţări în parte. "Indicele echităţii sociale creşte cu două viteze", constată experţii, iar diferenţele rămân majore.

Un exemplu: şomajul în rândul tinerilor. În Grecia, ţara cea mai afectată de criza financiară, deşi situaţia s-a ameliorat între timp, fiecare al doilea tânăr este încă afectat de şomaj. În 2013, şomajul era de 60 la sută în rândul tinerilor. În Germania, tinerii se luptă cu şomajul în proporţie de doar 7 procente, aceasta fiind de departe cea mai bună valoare la nivelul UE. 

Dar nu doar banii contează

La prima vedere aşa pare: Cu cât o ţară e mai bogată, cu atât mai ridicată este echitatea socială. Dar lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. Indicele studiului Bertelsmann analizează şi compară 6 criterii: reducerea sărăciei, situaţia de pe piaţa muncii, educaţia, sănătatea, discriminarea şi echitatea între generaţii. La o privire mai atentă, observăm că şi o ţară bogată se poate confrunta cu o considerabilă inechitate socială. La fel şi invers: putem constata o mai pronunţată echitate socială într-o ţară săracă. 

E drept, totuşi, că, deloc surprinzător, la capitolul echitate socială se înregistrează cele mai bune rezultate în ţările scandinave precum Danemarca, Suedia şi Finlanda, aşa cum cele mai proaste se constată în Bulgaria, România şi Grecia (după cum se poate observa şi în grafic). Aşadar, per total avem diferenţe mari între nordul şi sudul spaţiului comunitar. Cu unele excepţii, însă, deloc de neglijat. Aşa de pildă pe locurile patru şi cinci în clasamentul Bertelsmann privind echitatea socială se situează Cehia şi Slovenia, ţări care dispun de o putere economică pe cap de locuitor mult mai redusă decât statele scandinave. Iar Estonia, relativ săracă, ocupă o poziţie mai bună decât Italia, care e a patra de la coada clasamentului. Grecia, care se plasează pe ultimul loc, nu e nicicum cea mai saracă ţară a UE. Apoi, Grecia se aflase şi în 2008 pe ultimul loc, aşa încât nu putem spune că de vină pentru această situaţie ar fi criza.

În fond echitatea socială nu depinde de câţi bani are o societate pentru a finanţa acte de caritate, ci de felul în care investeşte fondurile avute la dispoziţie în folosul a cât mai multor oameni.

Punctele forte, dar şi cele slabe ale Germaniei

Chiar şi în cadrul unei singure ţări, criteriile de care depinde echitatea socială pot fi extrem de diferite. Germania e cel mai bun exemplu. Economia şi situaţia de pe piaţa muncii sunt, după cum se ştie, foarte bune. Cu toate acestea, Germania nu ocupă decât locul al şaptelea în clasamentul Bertelsmann, deoarece peste 40 la sută dintre cei fără un loc de muncă sunt şomeri de lungă durată - oamenii pe care bogata Germanie nu a reuşit să-i integreze pe piaţa muncii, ajunşi la marginea societăţii. În plus, originea socială influenţează încă puternic egalitatea de şanse. Acest factor al echităţii s-a ameliorat, ce-i drept, în decursul anilor, dar plasează Germania încă pe o poziţie proastă. Şi, în pofida unei creşteri economice remarcabile, în 2016 erau mai mulţi oameni ameninţaţi de sărăcie în Germania decât în anul de criză 2010.

Autorii studiului Bertelsmann avertizează asupra inechităţii din Germania între generaţii. Datoriile considerabile de stat şi diferenţele majore în domeniul pensiilor între generaţii arată că povara se află în special pe umerii tinerilor. Şi nu se întrezăreşte o ameliorare a situaţie din acest punct de vedere, apreciază Daniel Schraad-Tischler.

Studiul face apel la responsabilii politici

Un asepct secundar interesant al studiului Bertelsmann e acela că există indicii privind o legătură între guvernele naţionalist-autoritare şi echitatea socială. Mai ales în ce priveşte educaţia, situaţia s-a agravat în ţări ca Ungaria şi Polonia faţă de anii trecuţi. Cu toate acestea - şi aşa se relativizează iarăşi corelaţia - dintre toate statele UE, Polonia este ţara care a înregistrat cele mai mari progrese în domeniul echităţii sociale de la primul studiu, din 2008.

Şi ce alte concluzii ar mai putea desprinde oamenii politici din studiul pe 2016? Aart de Geus, preşedintele consiliului director al Fundaţiei Bertelsmann lansează un apel clasei politice. Aceasta ar trebui să "creeze condiţiile cadru" pentru ca fiecare să poată profita de pe urma avântului din ţara sa şi "mai ales ca tinerii să nu fie lăsaţi de izbelişte".

Christoph Hasselbach/ maw