Industria cu cântec a materialelor didactice

Arătam într-un articol anterior că apariția unui manual de Educație fizică nu este o simplă eroare, fie ea și ridicolă, ci o modalitate de a crea noi surse de venit pentru autori, referenți și editorii afiliați. Am deplâns mereu situația profesorilor cu salarii mici, dar practica aceasta nu face decât să încurajeze impostura. Să scrii manuale și culegeri și caiete de exerciții a devenit, din păcate, o industrie neglijentă și lipsită de etică profesională. Cine a intrat ”în rețea” profită de oportunitate și produce în grabă materiale noi atunci când se ivește ocazia, fără o preocupare serioasă pentru conținutul didactic.

Viciul procedural stă în faptul că, potrivit metodologiei oficiale, valabilitatea unui manual este de numai patru ani, după care încep demersurile pentru înlocuirea lui. Prin excepție, un manual poate fi utilizat șase ani, dar nu mai mult. E limpede pentru oricine că regula aceasta nu are niciun sens didactic. Se schimbă chimia anorganică din patru în patru ani? Apar descoperiri revoluționare care dau peste cap legile dinamicii? E adevărat că se poate invoca nu atât conținutul științelor naturii, ci faptul că se vor fi modernizat între timp metodele de predare care ar pretinde scrierea unui  manual nou. Dar e și acesta un subterfugiu, căci nici metodele nu se schimbă atât de des, măcar pentru faptul că profesorii nu ar ține, omenește, pasul cu un asemenea ritm. Manualele se schimbă des doar pentru a oferi un debușeu celor care sunt atât de prost plătiți și nu tuturor, ci doar acelora care se prind în horă.

Dovada faptului că lucrurile stau așa este chiar un ordin recent al ministrului Educației, care a anunțat că toate materialele didactice auxialiare vor fi scoase din circuit și înlocuite cu altele noi (Hotnews). El a anunțat în plus că va fi elaborată o metodologie pe baza căreia culegerile de probleme de exerciții, îndreptarele și altele de acest fel vor fi înlocuite periodic. Prin urmare e vorba de același scenariu ca în cazul manualelor, atât doar că, de data aceasta, la scară mult mai mare.

Acest ordin arată mai clar că preocuparea reală a ministrului este să extindă la maximum piața acestor tipărituri didactice care, în practică, sunt obligatorii. Se știe prea bine că elevii nu pot refuza achiziționarea unor culegeri recomandate de profesor, căci examinarea se bazează pe problemele incluse în ele. Iar culegerile nu sunt gratuite, fiind cumpărate de elevi și sunt mai scumpe decât manualele.

O să ni se răspundă că aceste culegeri de probleme sunt folositoare. Cu siguranță, dar ceea ce semnalăm noi este că Ministerul Educației caută să producă și în cazul acestora o regulă de înnoire periodică menită să amplifice industria. Căci ne putem întreba din nou: se învechesc atât de repede culegerile de probleme? Și, în definitiv, de ce ar fi nevoie de un ordin ministerial pentru editarea unor culgeri noi? Și de ce ar înceta subit valabilitatea celor vechi? Pesemne noi autori de culgeri, geloși pe cei vechi, își așteaptă acum rândul.

În fine, ideea generală este că asistăm la o politică bine pusă la punct, care va spori tipăriturile școlare pe seama bugetului și a părinților, fără niciun profit didactic și că, în loc să asistăm la o serioasă reevaluare a manualelor din perspectiva conțintului, Ministerul Educației oferă doar noi oportunități pentru clientela politică.