1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

241011 Iraker USA

Alina Kühnel24 octombrie 2011

Chiar dacă salută sfârşitul prezenţei militare a Statelor Unite în ţara lor, mulţi irakieni se tem că odată cu plecarea soldaţilor americani, securitatea internă şi externă a Irakului se va deteriora.

https://p.dw.com/p/12xd7
Imagine: AP

După aproape nouă ani, războiul din Irak se va încheia, iar trupele americane care încă se mai află în teatrul de operaţiuni irakian vor fi retrase până la sfârşitul anului, a anunţat preşedintele american, Barack Obama. Reacţiile oficialilor irakieni, dar şi ale oamenilor de rând la anunţul făcut de Washington, sunt împărţite.

Bucurie şi îngrijorare

Adel-al-Rubaei de pildă, fost ofiţer, se bucură că americanii vor pleca din Irak. "Ei sunt ocupanţi, trebuie să plece. Au eliberat Irakul, de acord, însă trupele americane se află aici de peste opt ani. E suficient", spune al-Rubaei. Ca fostul ofiţer în vârstă de 60 de ani gândesc la rândul lor şi mulţi oameni din popor, care îi privesc pe soldaţii Statelor Unite tot ca ocupanţi.

Imaginea militarilor americani în Irak a avut şi are în continuare de suferit şi din cauza imunităţii de care se bucură aceştia pe teritoriul irakian. Oamenii simpli nu văd deloc cu ochi buni intangibilitatea de care trupele americane beneficiază în faţa legii. Şi nici guvernul de la Bagdad, de vreme ce a cerut Statelor Unite ridicarea acestei imunităţi. Obama însă nu a dat semne că ar dori să anuleze "libertatea judiciară" în cauză.

Jalil Saleh, profesor irakian, crede că subiectul este unul sensibil şi cu două faţete.

"Pe de-o parte este bine că ocupanţii pleacă. Ne-au furat tot, ne-au ucis oamenii de ştiinţă, profesorii şi ne-au vânat specialiştii chiar şi în străinătate. Pe de altă parte, ne-au eliberat de sub tirania unora precum Gaddafi, Saleh sau Assad", spune profesorul.

Abuzurile americane, motiv de retragere completă

Autorităţile americane intenţionau iniţial să păstreze în Irak între 3000 şi 5000 mii de instructori, care să se ocupe de consolidarea profesională a soldaţilor irakieni, lucru dorit inclusiv de guvernul de la Bagdad. Însă numeroasele delicte comise de militarii americani şi de serviciile de securitate au atras furia irakienilor de rând.

Carenţele securităţii interne, dar şi externe a Irakului provoacă multe îngrijorări. Însuşi şeful armatei irakiene estimează că americanii ar trebui să mai stea în ţară până cel devreme în 2020, cu atât mai mult cu cât guvernul, nici după un an şi jumătate, nu a reuşit să pună la punct ministerele importante, precum cel de interne, respectiv al apărării.

Un guvern instabil, tensiuni religioase, o armată şi o poliţie slabe - aceasta este realitatea irakiană din care se retrag Statele Unite. Pe de altă parte, CIA-ul rămâne în Irak. La fel şi mii de firme private de securitate, care înlocuiesc santinelele retrase şi instructorii militari. Statele Unite nu renunţă totuşi atât de uşor la investiţiile lor de miliarde în Irak, afirmă unii observatori.

Autor: Ulrich Leidholdt / Vlad Drăghicescu
Redactor: Rodica Binder