"Tendințele pro-ruse din BOR au devenit periculoase"

Oliver Jens Schmitt, 50 de ani, predă istorie sud est europeană la Universitatea din Viena. Din 2017 este director științific la Institutul pentru Studiul Monarhiei Habsburgice și al Balcanilor din cadrul Academiei Austriece de Științe. În România e foarte cunoscut pentru volumele "Corneliu Zelea Codreanu: Ascensiunea și căderea Căpitanului“ (2018) şi "România în 100 de ani. Bilanțul unui veac de istorie" (2018). Cea mai recentă carte: "O istorie a Bisericii Ortodoxe Române: 1918-2023", apărută anul acesta. 

DW: Biserica Ortodoxă Română este azi mai puternică decât oricând în istoria ei, după cum rezultă din volumul dvs. O istorie a Bisericii Ortodoxe Române: 1918-2023. În favoarea cui e folosită această putere? În afară de Biserică cine mai profită de influența ei în creștere?

Oliver Jens Schmitt: Cele mai multe partide politice, în special PSD și PNL, încearcă să profite de influența BOR și, prin urmare, îi oferă acesteia resurse de stat extinse. Dar și curentele extremiste, precum AUR, încearcă să câștige voturi prezentându-se ca reprezentanți politici ai ortodoxiei - dar acest lucru a mers prea departe pentru Patriarhia Română, motiv pentru care s-a distanțat indirect de AUR. În prezent există în principal forțele antieuropene care încearcă să instrumentalizeze BOR în scopuri proprii, iar astfel de forțe există în cler și mai ales în tabăra naționalistă.

Cât de mare credeți că e facțiunea pro-rusă din interiorul BOR și ce obiective ar putea avea?

Tendințele sunt atât de puternice încât, la urma urmei, au provocat recent cel mai mare apel de după 1989 din partea intelectualilor loiali bisericii. Autorii, Teodor Baconschi și Adrian Papahagi, avertizează în termeni neobișnuit de sinceri împotriva curentelor pro-ruse și antidemocratice din BOR. În ultimii ani, purtătorul de cuvânt al BOR a fost nevoit în repetate rânduri să ia atitudine împotriva extremismului ortodox și a clericilor români pro-ruși din Ucraina, dar și împotriva purtătorului de cuvânt al facțiunii pro-ruse, Arhiepiscopul Tomisului. Problema este mult mai profundă și ține de tendințele neo-legionare din anumite mănăstiri și frății ortodoxe, care nu au fost încă înfrânate în mod deschis de Biserica oficială, adică de Patriarh și de Sfântul Sinod. Este dificil de cuantificat influența pro-rusă dintr-o perspectivă externă. Se pot observa activitățile grupurilor extremiste din interiorul și de la marginea BOR și se poate include în analiză tăcerea BOR. Însă apelul menționat mai sus este cel mai clar indiciu că aceste tendințe au devenit cu adevărat periculoase.

Vă așteptați ca această falangă pro-rusă a BOR să se manifeste și în exterior, de exemplu în adunările sinodului pan-ortodox?

Aceste grupuri se opun deja Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului și nu vor arăta niciun interes pentru un dialog sporit cu bisericile occidentale. Rusia duce un război cultural împotriva UE, susținând că aceasta din urmă amenință tradiția ortodoxă. Încercările de a arăta că acest lucru nu este adevărat și că ortodocșii creștinii se pot dezvolta liber și fără obstacole în UE nu se încadrează în mod clar în această strategie.

De ce credeți că Biserica Ortodoxă Română a avut roluri importante în toate dictaturile ultimilor o sută de ani?

BOR a cooperat întotdeauna cu sistemul politic aflat la putere. Trebuie să recunoaștem că, din acest punct de vedere, nu se deosebește prea mult de alte părți ale societății și instituțiilor românești. Dacă cineva critică BOR pentru acest comportament, ar trebui să extindă critica și la armată, la sistemul judiciar, la sistemul de învățământ, la elitele politice, culturale și artistice. BOR nu este fundamental diferită de aceste alte segmente ale societății românești în ceea ce privește capacitatea și voința sa de adaptare. Ceea ce o diferențiază este faptul că are o teorie a cooperării pe care a moștenit-o de la Bizanț. Cu toate acestea, comportamentul BOR nu trebuie explicat exclusiv prin teoria simfoniei dintre biserică și stat - mi se pare mai important să considerăm BOR ca o oglindă a societății românești.

Dacă pentru perioada interbelică pare mai logică legătura dintre BOR și liderii politici, în cazul comunismului s-ar putea ridica întrebarea de ce ierarhia Bisericii Ortodoxe nu s-a opus deschis unui regim ateu, care demola biserici și interzicea marile sărbători creștine?

BOR nu cunoștea nicio tradiție de rezistență deschisă împotriva statului și nici vreo tradiție de solidaritate între ierarhi. Ion Antonescu tratase BOR ca pe o autoritate subalternă. Pe de altă parte, comuniștii chiar s-au acomodat cu BOR în probleme importante: preoții au primit salarii de la stat, Biserica Greco-Catolică a fost dezmembrată și părți importante din proprietățile sale au fost date BOR, concordatul cu Vaticanul, pe care BOR îl respinsese, a fost anulat. În plus, nu a existat niciodată o separare a bisericii de stat. Comuniștii au promovat în mod deliberat clerici pro-regim, precum patriarhul de mai târziu, Justinian Marina, care a sabotat încercările patriarhului Nicodim Munteanu și ale mitropolitului de Iași, Irineu Mihălcescu, de a rezista comuniștilor printr-o alianță cu Biserica Romano-Catolică. Așadar, comuniștii nu au lucrat doar cu represiunea, ci au făcut și oferte și de natură ideologică clericilor loiali regimului. Anti-occidentalismul a fost baza ideologică a regimului și a clericilor loiali lui.

În perioada interbelică se poate spune că BOR a încurajat tendințele genocide ale puterii față de evrei? 

Oficial, BOR nu a luat niciodată poziție. Nu a susținut și nici nu a condamnat Shoah-ul. În practica politică, însă, toți mitropoliții au sprijinit sau cel puțin au tolerat legionarii și/sau cuziștii antisemiți. O minoritate de preoți chiar au fost activi în aceste mișcări. Mulți alți preoți, călugări și călugărițe simpatizau cu extremiștii. Foarte puține voci din cler s-au opus ortodoxismului extremist și antisemitismului răspândit de mulți clerici. Mai degrabă, teologi importanți și intelectuali ortodocși au promovat antisemitismul radical.

De ce credeți că nu poate avea loc o dezbatere transparentă despre păcatele BOR, despre liderii ei care s-au compromis, dezbatere la care să participe și reprezentanții Bisericii?

Nici aici BOR nu se deosebește prea mult de societatea românească. Ion Iliescu a vrut continuitate în 1989/90 - dacă BOR s-ar fi reformat atunci, ar fi amenințat puterea lui Iliescu. Iliescu și Patriarhul Teoctist se cunoșteau de mult timp și au condus țara din punct de vedere politic chiar și după 1989. În plus, se poate presupune că cei mai importanți lideri ai BOR se compromiseseră în timpul dictaturii și nu aveau niciun interes ca un public mai larg să conștientizeze acest lucru. Și timpul a lucrat, de asemenea, în favoarea BOR. Mulți oameni au uitat de perioada de dinainte de 1989, chiar și interesul viu și adesea critic al presei după 2000 a scăzut. Chiar și atunci când CNSAS a stabilit colaborarea unor ierarhi importanți cu Securitatea, acest lucru nu a dus la nicio reacție din partea BOR sau a politicului în sensul unei reforme. Liniile de continuitate cu perioada de dinainte de 1989 au fost și sunt puternice, atât în BOR, cât și în alte părți ale elitelor. România nu are încă un memorial central al victimelor comunismului în București. Interesul de a comunica tinerilor realitatea dictaturii nu este o prioritate a statului. BOR nu face decât să împărtășească această cultură a amneziei și își rescrie cu succes trecutul: ierarhii ar fi colaborat pentru salvarea bisericii, preoții și călugării ar fi asigurat între timp continuitatea spirituală. Deoarece nu mai există aproape nicio cercetare despre BOR în comunism care să nu fie făcută în limitele bisericii, această interpretare a devenit larg acceptată de public.

Colaboraționismul liderilor BOR sub Ceaușescu a fost masiv și a avut diferite niveluri, fiind greu de crezut că cei trimiși de Biserică înainte de 1989 să lucreze în Occident nu făceau un pact cu Securitatea. Acei prelați, inclusiv Patriarhul Daniel, se află azi în fruntea BOR, considerându-se fără pată. Și-au răscumpărat greșelile? Cât de inocenți sunt?

Nu pot răspunde la această întrebare decât din punct de vedere științific. Nu există niciun interes din partea BOR de a analiza acest capitol într-un mod imparțial. Continuitatea cu perioada de dinainte de 1989 este evidentă dacă ne uităm la carierele ierarhilor. De asemenea, se poate presupune că membrii Sfântului Sinod sunt conștienți de faptul că deschiderea arhivelor și investigarea perioadei Ceaușescu ar fi foarte neplăcută pentru mulți actori bisericești și ar pune sub semnul întrebării legitimitatea lor în ochii multor credincioși.

Distrugerea Bisericii Greco-Catolice în primii ani ai instalării comunismului a avut efecte importante după cum scrieți în cea mai recentă carte publicată, O istorie a Bisericii Ortodoxe Române: 1918-2023. De pildă blocarea tratativelor cu Vaticanul și intrarea BOR pe orbita Moscovei. În ce parte înclină balanța acum?

BOR se află la o răscruce de drumuri, deoarece războiul Rusiei împotriva Ucrainei, purtat cu sprijinul deplin al Bisericii Ortodoxe Ruse împotriva unei alte țări ortodoxe, adâncește diviziunea din lumea ortodoxă care există din 2016. Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului și Patriarhul Moscovei, cel din urmă, probabil un agent al KGB-ului, se confruntă unul cu celălalt. BOR a intensificat relațiile cu Moscova în anii de dinaintea invaziei și a trimis atât de multe semnale pro-rusești încât, așa cum am menționat, chiar și intelectualii din România care sunt loiali Bisericii sunt acum alarmați. O înțelegere istorică cu Biserica Greco-Catolică, combinată cu scuze pentru nedreptate și restituirea proprietăților confiscate, ar vindeca o rană istorică și ar fi un semnal important că întoarcerea spre Est realizată de Stalin și vasalii săi la București în 1948 - anul în care Biserica Greco-Catolică a fost zdrobită - este în curs de revizuire. În 2023, cel puțin a fost articulată conștiința că anti-occidentalismul a devenit o amenințare în rândurile BOR.

Ce informații v-au surprins cel mai mult când ați pregătit această Istorie a BOR?

Lipsa de cercetare a perioadei Ceaușescu.

De ce credeți că încercarea de reformă din Biserică inițiată imediat după 1990, din care a făcut parte inițial chiar actualul patriarh Daniel, s-a dovedit imposibilă?

Aceasta este o întrebare pe cât de importantă, pe atât de dificilă. Unii protagoniști, precum Teodor Baconschi, au subliniat în interviuri că Ion Iliescu nu a fost interesat de reforme. După știința mea, grupul de reforme în sine nu a făcut până acum obiectul unei cercetări aprofundate. Prin urmare, este dificil de evaluat dacă intenția de a reforma a fost autentică sau dacă a fost doar pentru a-l ușura pe patriarhul puternic compromis și pentru a lua presiunea de pe BOR. De fapt, grupul s-a desființat atunci când Iliescu și-a stabilizat puterea prin forță brută, iar patriarhul Teoctist s-a întors pe tron. Ceea ce este cert este că s-a ratat atunci o mare oportunitate pentru o reformă fundamentală a BOR.

S-au petrecut episoadele cele mai anti-occidentale ale BOR sub comunism sau ele au continuat și după căderea regimului Ceaușescu?

Măsurile brutale au avut loc în timpul comunismului, în special zdrobirea Bisericii Greco-Catolice și represiunea împotriva Bisericii Romano-Catolice, precum și hărțuirea bisericilor protestante. După 1989 există mai degrabă o reticență în a recunoaște responsabilitatea BOR. În schimb, BOR dă vina pe comuniști. Lipsa de deschidere în discutarea acestui trecut explică respingerea și adesea agresivitatea față de orice încercare de a aborda aceste probleme. Iar anti-occidentalismul crește tocmai pe această tăcere și represiune.

Au existat mereu în interiorul BOR grupări liberale și conservatoare. Unde era/este limita dintre ele și ce obiective aveau/au?

Această observație s-a aplicat și la alte biserici. Dar curentele liberale din BOR au fost întotdeauna minoritare. Dialogul ecumenic din timpul Războiului Rece a fost controlat de regim și instrumentalizat de acesta pentru politica sa externă. Curentele mai liberale doreau mai multe discuții în interiorul bisericii, o mai mare participare a laicilor, mai multe oportunități de participare pentru preoți, o deschidere mai puternică către alte biserici. De asemenea, au susținut și susțin un schimb teologic mai profund cu alte tradiții creștine. Tradiționaliștii resping toate acestea. Totuși, unele dintre cerințe au fost uneori o realitate în contextul românesc: gândiți-vă la democrația intra-bisericească, cu reprezentanți aleși și dezbateri vii în Biserica Transilvaniei sub Mitropolitul Andrei Șaguna. După 1918, teologii transilvăneni au fost deosebit de mândri de acest model și l-au propagat ca fiind o adaptare a BOR la o nouă eră a democrației.

Ce-i lipsește BOR pentru a deveni o Biserică modernă? Credeți că recenta dezbatere privind sărbătorirea Paștelui ortodox odată cu cel catolic poate fi tranșată și ar putea ajuta la repunerea BOR pe orbită occidentală?

În orice caz, aceasta este o inițiativă neobișnuită în istoria recentă a BOR. BOR nu o poate descrie pur și simplu ca fiind antiortodoxă, deoarece inițiatorii și susținătorii petiției sunt loiali tradiției ortodoxe. Rămâne de văzut dacă ierarhii BOR au voința și capacitatea intelectuală de a răspunde la această inițiativă. Dar mi se pare important ca mirenii să își ridice vocea, făcând o distincție clară între o instituție care poate fi foarte bine criticată și credința creștină care trebuie promovată de o biserică credibilă. De treizeci de ani, BOR a reușit să împiedice cu succes orice dezbatere de reformă și a denunțat orice critică a clerului ca fiind anticreștină. Or, BOR, cu cler și mireni, ar avea o sarcină istorică, mai ales în momentul de față, și anume aceea de a aduce împreună tradiția și credința ortodoxă cu integrarea euro-atlantică atât de importantă pentru România. Extremiștii ortodocși și extremiștii politici ai AUR susțin că acestea se exclud reciproc. BOR însăși a tăcut multă vreme sau a permis doar purtătorului său de cuvânt să comenteze pe această temă. În cel mai bun caz, petiția va declanșa o dezbatere care nu se va epuiza în critici sterile la adresa Bisericii și contraatacuri de rutină din partea BOR, ci o reflecție fundamentală asupra Bisericii, care ar fi benefică nu doar pentru credincioșii săi, ci și pentru întreaga Ortodoxie și pentru Europa. Problema identității culturale a UE este o chestiune centrală, iar Ortodoxia poate contribui mai mult la aceasta decât să tacă sau să se opună, așa cum a făcut până acum.

În cea mai recentă carte a dvs. scrieți că „pentru prima dată de la sfârșitul comunismului, în România există un puternic grup pro-rus, cu AUR, grupurile care gravitează în jurul său, chiar dacă protagoniștii săi neagă această realitate. Iar acest mediu este strâns împletit cu facțiunea ortodoxistă din BOR”. Cum explicați revenirea simpatiilor pro-ruse, nu doar la nivelul BOR, ci și în societate? 

Pe de o parte, tendințele anti-occidentale sunt adânc înrădăcinate în istoria României - legionarismul și ceaușismul au contribuit semnificativ la acest lucru. În plus, a existat o tranziție extraordinar de dificilă, cu multe traume sociale și psihice, în special emigrația în masă care a sfâșiat multe familii. Mulți oameni interpretează, de asemenea, experiențele negative din țările în care lucrează și trăiesc ca o respingere culturală și caută sprijin în propria tradiție. Nu întâmplător succesul AUR poate fi explicat și prin faptul că clericii, la rândul lor frustrați de secularizare și de schimbările rapide, susțin ortodoxia politică. De altfel, speranțele multor oameni care au protestat împotriva sistemului lui Liviu Dragnea au fost amarnic dezamăgite. De acest protest nu mai beneficiază USR-PLUS, ci AUR. Regimul rus preia inteligent aceste frustrări în propaganda sa: Occidentul este vinovat de această nenorocire, Occidentul este depravat, imoral și nu-i vrea pe ortodocși. Rusia oferă, de asemenea, ideea unui lider puternic, care apără valorile tradiționale și oferă o orientare ideologică în consecință. Cei mai mulți oameni din România nu sunt pro-ruși. Cu toate acestea, mulți nu realizează că propaganda reprezentanților de fapt pro-ruși ai elitelor românești – care este o propagandă puternic anti-occidentală - face jocul regimului de la Kremlin al lui Vladimir Putin.