Italia: Lunga așteptare a viitorului

Ora 9.30, în fața celei mai mari tabere de refugiați din Europa: cam 100 de persoane - bărbați, femei și copii - așteaptă în soarele arzător autobuzul care circulă în fiecare dimineață spre Mineo. Micul oraș Mineo se află la 10 kilometri distanță de centrul pentru refugiați, în Sicilia profundă. Acest autobuz este, pe lângă cele câteva biciclete uzate, singura legătură între izolata tabără de refugiați și populația siciliană.

Lunga așteptare după azil

"Iau autobuzul o dată pe săptămână", spune Fabrice* din Coasta de Fildeș, în timp ce stă la coadă. O mică variație în programul zilnic. În restul zilelor, se duce la plimbare pe dealurile sterpe și nelocuite din jurul așezării pentru refugiați. Altceva nu prea este de făcut.

Aproximativ 2900 de azilanți din peste 40 de țări se află în fosta bază militară devenită tabără de refugiați. Casele multicolore i-au găzduit odinioară pe soldații americani staționați în Sicilia. Sârma ghimpată din jurul bazei a rămas. Singura intrare în tabără este păzită în continuare de soldați înarmați cu mitraliere.

"Primim destulă mâncare și fiecare are camera lui", spune Fabrice. Există și un teren de sport, dar în Sicilia este deseori prea cald pentru a face mișcare afară. Nu are voie să lucreze iar plictiseala este o mare problemă. Fabrice a venit în urmă cu doi ani în Italia, pe Marea Mediterană. De atunci, tot așteaptă soluționarea cererii sale de azil. "Lunga așteptare este foarte grea, dar nu avem altă variantă”, explică el, ridicând scurt din umeri. "Atât timp cât nu primesc acte de ședere, nu pot să-mi încep noua viață în Italia."

Musulman în comunitatea catolică: "Ca o mântuire"

Ora 12.00, în biserica comunității din Sant'Egidio: și Karamo Caseey cunoaște bine așteptarea și plictiseala. A locuit un an și jumătate în centrul de refugiați de lângă Mineo înainte de a afla dacă are sau nu voie să rămână în Italia. Azi, el pregătește în bucătăria centrului comunitar din Catania prânzul comun. În meniu, pui cu orez. "Africanii mănâncă cu plăcere așa ceva", glumește tânărul de 23 de ani din Gambia. Caseey a aflat de comunitatea catolică de la profesorul său de italiană din centrul de refugiați. El este musulman, dar a fost primit cu brațele deschise de credincioșii creștini. "Pentru mine a fost ca o mântuire", povestește Caseey.

Comunitatea Sant'Egidio a început din 2013 să-i cheme la masa zilnică și pe refugiați, pe lângă clienții obișnuiți ai locului: oameni fără adăpost, bătrâni și săraci. În acest timp, membrii bisericii și migranții au renovat împreună casa dărăpănată de lângă biserică și au transformat-o într-un centru comunitar. La jumătatea lui august, biserica a organizat acolo o tabără de vară de trei zile pentru migranții din toată Sicilia.

Caseey a fost unul dintre primii migranți care a participat la mesele și serbările comune din Catania. "Solidaritatea de aici m-a ajutat enorm atunci când eram încă în tabăra de refugiați și nu știam ce o să se aleagă de mine", spune el. Cu mândrie, povestește că acum are un loc de muncă și o mică locuință proprie. Totuși, vine în fiecare zi pe aici. Familia din Gambia nu și-a mai văzut-o de când a părăsit țara, pe când avea 18 ani. "Sant'Egidio este acum noua mea familie", spune Caseey.

Scade numărul refugiaților

Ora 16.00, în portul din Catania: aici începe pentru migranții ca Karamo Caseey și Fabrice, salvați de pe bărcile suprapline din Mediterana, lunga așteptare a unui viitor în Europa. Marile corturi albe de la marginea portului sunt astăzi goale. Doar în urmă cu câteva săptămâni, angajații Frontex luau aici amprentele tuturor migranților abia sosiți. Vin însă tot mai puțini, după ce guvernul italian a trimis nave militare în sprijinul pazei de coastă libiene, pentru a împiedica traficul ambarcațiunilor cu refugiați.

Pentru Marco Rotunno, de la Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), aceasta nu înseamnă însă un posibil sfârșit al crizei refugiaților. "În total, anul acesta au venit la fel de mulți refugiați ca anul trecut", susține expertul. Italia a făcut în ultimii ani progrese în domeniul tratamentului aplicat refugiaților, dar s-au adunat mii de cereri de azil nerezolvate, ceea ce suprasolicită funcționarea administrativă a micilor comunități precum Catania.

Rotunno crede că UE are sarcina de a rezolva criza refugiaților. Deja în urmă cu doi ani, statele membre au decis să relocheze 39.600 de refugiați din Italia în restul țărilor comunitare. Până acum, doar 8.000 dintre aceștia au fost găzduiți într-un nou stat. Dacă și alte țări europene ar primi din migranți, Italia ar fi ușurată, arată expertul. Atunci, Italia ar putea grăbi soluționarea cererilor de azil și ar putea sprijini mai eficient integrarea fiecărui refugiat care se află deja în țară. "Ne confruntăm însă cu lipsa oricărei disponibilități în acest sens din partea celorlalte țări membre", critică Rotunno. "Unele nu sunt de acord nici măcar să preia un număr simbolic de refugiați." Atât timp cât disputa din UE privind împărțirea refugiaților continuă, migranții care ajung în siguranță în porturile italiene au nevoie de un lucru mai presus de toate celelalte: de multă răbdare.

* Nume modificat.

Autoare: Doris Pundy/os