1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Italia şi Spania răsuflă uşurate

Bernd Riegert/IA1 iulie 2012

Guvernele de la Roma şi Madrid au obţinut condiţii mai bune la finanţarea datoriilor acumulate. Riscurile sunt asumate de comunitatea euro. Germania a trebuit să se plece în faţa presiunilor.

https://p.dw.com/p/15OGm
Imagine: picture-alliance/dpa

După summitul european, Italia şi Spania răsuflă uşurate

Guvernele de la Roma şi Madrid au obţinut condiţii mai bune la finanţarea datoriilor acumulate. Riscurile sunt asumate de comunitatea euro. Germania a trebuit să se plece în faţa presiunilor.

"A fost o noapte italiană". Afirmaţia îi aparţine unui observator, care a urmărit lucrările reuniunii şefilor de stat şi de guvern europeni, care s-au prelungit la Bruxelles până la primele ore ale dimineţii.

"Mai întâi, Italia a reuşit să se califice în finala CE de fotbal, iar apoi Mario Monti a reuşit să-şi impună planurile, în ciuda opoziţiei cancelarului german Merkel", a declarat un diplomat european.

Premierul italian a obţinut împreună cu omologul său spaniol, Mariano Rajoy, ca obligaţiunile emise de Italia şi Spania să poată fi cumpărate cu bani proveniţi din fondul comun de salvare al zonei euro. Totodată, cele două ţări nu trebuie să adopte programe suplimentare de economisire în schimbul ajutoarelor financiare pe termen scurt. Astfel, Mario Monti speră să poată stopa tendinţa de scumpire a dobânzilor pentru obligaţiunile emise de statul italian şi spaniol. "Un control din partea troicii nu va avea loc", a declarat vineri dimineţă, vizibil satisfăcut, premierul italian.

Troica este compusă din controlori financiari ai Comisiei Europene, ai Băncii Crentrale Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional, fiind activă în Grecia, Irlanda şi Portugalia. Experţii troicii verifică respectarea de către statele care beneficiază de ajutor, a măsurilor de austeritate pe care s-au obligat să le introducă. Italia şi Spania refuză însă să se subordoneze troicii. Cancelarul Angela Merkel a tot refuzat să permită cumpărarea directă de obligaţiuni de stat în absenţa unor controale severe. Ea a insistat după lunga noapte de negocieri, ca troica să controleze Italia şi Spania, în baza unei evaluări a situaţiei bugetare, efectuată de Comisia Europeană.

Aşadar, Angela Merkel consideră că Germania, cel mai mare contributor la fondurile de salvare, nu a cedat. "Am menţinut schema cunoscută deja. Ajutoare, contra-ajutoare, condiţionări şi control. Cred că am realizat ceva important, fără a renunţa la filozofia noastră.

Mario Monti, premierul italian şi omologul său spaniol Mariano Rajoy, ceruseră înainte de reuniune ajutoare pe termen scurt pe care, în opinia analiştilor, le vor şi opţine. Bursele din Italia au înregistrat vineri creşteri importante. În contrapartidă, ţările sudice membre ale zonei euro, au fost de acord să cedeze pe viitor din suveranitate în favoarea UE, în cadrul unei uniuni fiscale şi economice, care urmează a fi cândva creată. Vor fi deci implicit de acord ca UE să aibă un cuvânt de spus în alcătuirea bugetelor naţionale şi în chestiunea contractării de noi împrumuturi.

Acelaşi principiu este valabil şi pentru aşa-numita uniune bancară, ale cărei baze urmează a fi aşezate. Va fi pe viitor posibil ca băncile să poată primi direct capital din fondurile europene de salvare, cu respectarea unor condiţii. Astfel statele membre evită scenariul de a se îndatora ele însele la fondurile de salvare pentru a-şi scoate băncile din dificultăţi. Mai ales Spania a făcut presiuni pentru această nouă modalitate de salvare a băncilor. Băncile spaniole au nevoie acum de capital proaspăt în valoare de 60 de miliarde de euro.

Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a explicat acum că legătura dintre un sistem bancar bolnav şi explozia datoriilor de stat a putu fi anulată. "Am decis ceva nou şi aceasta este o mare victorie. Băncile pot primi capital direct dacă respectă condiţiile, şi anume după ce vom crea o instituţie centrală de control a sectorului bancar."

Oficiul central de supraveghere a băncilor, o instituţie dorită mai ales de Germania, va fi capabilă de funcţionare abia la finele anului în curs. Nu este acum clar dacă băncile spaniole vor avea de aşteptat până atunci. Băncile spaniole au nevoie de capital proaspăt deja în săptămânile ce vin. Angela Merkel a insistat pentru respectarea principiului "bani în schimbul controlului". Detaliile complicatei proceduri urmează a fi stabilite de miniştrii de Finanţe ai zonei euro.

Răspunderea, atât pentru recapitalizarea băncilor cât şi pentru achiziţiile de obligaţiuni emise de statul italian şi spaniol este preluată de fondurile de salvare ale zonei euro. Prin asta, noile datorii sunt preluate indirect de comunitatea statelor din zona euro. Angela Merkel s-a opus acestor instrumente de comunizare a datoriilor, dar la final a trebuit să se plece presiunilor.

Viziunea unei colaborări accentuate, care să ducă, potrivit voinţei Angelei Merkel, la o uniune politică, este formulată vag în documentele reuniunii la vârf. Este prevăzut ca un prim plan concret să fie elaborat până în luna octombrie, urmând ca deciziile aferente să fie luate în decembrie. Dar, până la materializarea uniunii politice vor mai trece 10 ani, estimează preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy.

Bernd Riegert / ia

Medana Weident