Jamala câștigă Eurovision 2016 pentru Ucraina
15 mai 2016Parcă am revăzut un ”război” între Ucraina și Rusia pe tabela scorurilor la Eurovision, în ultimele secunde. Sistemul de vot s-a schimbat față de anii trecuți, aducând mai mult suspans și parcă mai multă transparență competiției. Întâi au fost prezentate punctele acordate de juriul din fiecare țară, după care s-a adăugat punctajul telespectatorilor, ceea ce a schimbat aproape complet situația scorului.
Dacă până la un moment dat părea că nimic nu poate devansa Australia, care pe bună dreptate a primit premiul întâi al juriului pentru ”Sound of Silence”, interpretată de Dami Im, votul publicului a adus Ucraina pe locul întâi cu 534 de puncte. Melodia ”1944”, vorbește despre deportarea și exterminarea tătarilor din Crimeea în timpul regimului stalinist și a fost compusă în totalitate de pianista și interpreta Jamala, fiind inspirată din istoria propriei familii.
Rusia, reprezentată de vedeta națională, Serghei Lazarov, a încheiat competiția pe locul al treilea, după un show cu adevărat impresionant din punctul de vedere al graficii scenice.
Emoții pe al cincilea continent
Australia, participantul special la Eurovision începând cu anul trecut, s-a clasat pe locul al doilea. Totuși, până în ultimele secunde înainte de aflarea rezultatului, peste 200 milioane de telespectatori și-au pus întrebarea ”Oare unde se va organiza Eurovision 2017, dacă Dami Im câștigă”?
Australienii la rândul lor s-au trezit foarte devreme pentru a urmări spectacolul, devenit un fel de tradiție în țara cangurilor. E foarte posibil însă ca audiența din acest an să fi fost chiar mai mare la nivel global decât de obicei, având în vedere că organizatorii l-au adus pe Justin Timberlake în spectacolul transmis pentru prima dată și în Statele Unite.
Germania pe ultimul loc
Un spectacol aproape de perfecțiune, cu un număr parcă neobișnuit de piese elaborate și efecte vizuale remarcabile. De altfel, suedezii se pricep și la show-uri, și la muzică. Au demonstrat-o chiar și de-a lungul istoriei Eurovision, plecând de 6 ori acasă cu marele trofeu.
În schimb germanii nu s-au prea priceput în acest an. Jamie-Lee, cea mai tânără concurentă de la Stockholm, în vârstă de 17 ani, a primit cel mai mic număr de puncte, aducând Germania pe ultimul loc. Situație care nu i-a oprit cu nimic pe hamburghezi să continue clasica petrecere Eurovision în aer liber.
Povestea Eurovision continuă și ea, la anul, la Kiev.